Horoscop: O săptămână a creativităţii şi entuziasmului

Fără categorie

Suntem în faza de descreștere a Lunii din cadrul ciclului Lunar curent.  Săptămâna aceasta ne aduce o schimbare de regim vibraţional: planeta Marte trece din semnul Racului în semnul Leului, marți 27 august, pe care îl tranzitează până pe 15 octombrie.

Tranzitul planetei Marte prin semnul Leului ne stimulează creativitatea, entuziasmul și capacitatea de muncă.

Acum este posibil să devenim mai dinamici, să avem o atitudine mai responsabilă dar și dominatoare în același timp.

Dorințele devin mai impulsive, crește disponibilitatea de asumare a riscurilor și a acțiunilor în forță și se manifestă inițiativa bazată pe hotărâre și stabilitate.

Energia noastră se mobilizează total și se orientează mai ales spre ceea ce înseamnă pentru fiecare dintre noi “abilitatea de a conduce”.

 

Este stimulată capacitatea de lider pe care o vom manifesta fie în raport cu ceilalți fie în raport cu noi înșine, focalizându-ne în mod creativ asupra scopurilor proprii .

 

Vom avea, pe parcursul acestui tranzit, mai multă vitalitate și forță, voința, îndemânarea dar și încrederea de a ne implica mai mult și direct în ceea ce ne dorim să realizăm.

 

Atenție la tendințele egoiste și de dominare, la mândrie, gelozie și posesivitate!

 

Fie că le putem manifesta noi și putem astfel creea un impact nepotrivit asupra celor din jur, fie că am putea să devenim ținta unor astfel de provocări față de care este bine să reacționăm cu îngăduință şi înțelepciune.

 

În mod particular, planeta Marte dinamizează acum zona din harta natală a fiecăruia dintre noi, ocupată de semnul Leului . În acel sector de viață, acțiunile noastre sunt acum influențate de caracteristicile energiei acestui semn zodiacal.

 

Planeta Marte interactioneazムpe parcursul lunii septembrie cu planeta Saturn, cu care va construi o cuadratură, dar și cu Uranus, cu care va construi un trigon.

 

Aceste colaborări amplifică potențialul creator al perioadei dar, în același timp, avem nevoie de mare stăpânire de sine, pentru a putea prelua și dirija influențele energetice în mod armonios.  Este bine să fim mai atenți la modul în care recepționăm informația, dar și la modul în care ne manifestăm intențiile pentru a evita accidentele de orice tip.

 

Cei care au o preocupare pentru propria evoluție spirituală pot folosi conștient acest interval de timp, al tranzitului planetei Marte prin semnul Leului, pentru a-și dezvolta, dar și pentru a-și manifesta capacitatea de creație, inițiativă, într-un mod asumat, conștient, prin calcularea riscului și observarea acțiunii pe faze.

 

Săptămâna următoare ne poartă prin valuri de influxuri astrale care ne solicită o transformare de personalitate, sau cel puțin ne oferă un antrenament în vederea realizării unei astfel de transformări.

 

Planetele personale Venus și Mercur interacționează cu planetele grele ale sistemului solar, iar Mercur, abia intrat în semnul Fecioarei, construiește în fiecare zi aspecte, începând de luni când formează opoziție cu Neptun (Peşti), apoi marți urmează sextil cu Saturn (Scorpion), miercuri un trigon cu Pluton (Capricorn), joi spre vineri opoziție cu Chiron (Peşti) și inconjunctie cu Uranus (Berbec), sâmbătă sextil cu Jupiter (Rac).

 

Mintea noastră trece de la visare la concretizare, de la ceață la contrast maxim, se aliniază scopului cel mai înalt al sufletului, se disciplinează către deciziile care urmează îndrumarea interioară și în final se deschide către o nouă viziune.

 

Dacă o lăsăm și dacă ne lăsăm ghidați de ceea ce numim fiecare dintre noi vocea interioară.

 

Simultan, cumva ne maturizăm sentimental afectiv. Fie avem încredere în impulsul interior și manifestăm sentimentele după cum le recunoaștem, fie traversăm lecțiile necesare pentru a ne înțelege propriile trăiri și pentru a le manifesta în modul potrivit. (Venus din Balanţa opoziție Uranus și cuadratură Saturn).

 

Iar Soarele în tranzit prin semnul Fecioarei, parcurge un traseu de la opoziția cu Neptun la trigonul cu Pluton, printr-un sextil cu Saturn.

 

Situațiile pe care le traversăm ar putea avea rolul de a ne stimula automotivarea, precum și dorința de a înțelege mai mult din tot ce percepem.

 

Este important să ne reactivăm energia constructivă, să ne asumăm responsabilitățile noi care ar putea să apară, sau pe care le-am refuzat până acum, și să acceptăm o nouă fază de reînnoire, care s-ar putea manifesta printr-un eveniment obligatoriu pentru evoluția personală.

 

Avem susținerea astrelor prin flexibilitate în potrivirea lucrurilor, astfel că este important să alegem mereu ceea ce considerăm că ne reprezintă acum.

 

Recomandari
Baby
Sfatul parintilor