Horoscop săptămânal: Suntem mai comunicativi!

373AGR

Suntem în faza de creștere a Lunii din cadrul ciclului Lunar curent, care a început joi, 5 septembrie, când s-a format faza de Lună Nouă la gradul 13 în semnul Fecioarei.

În această săptămână planetele Mercur şi Venus  realizează schimbarea regimului vibraţional.

Mercur trece din semnul Fecioarei în semnul Balanței, luni, 9 septembrie, şi va tranzita acest semn zodiacal până pe 29 septembrie.

În acest interval de timp, gândirea noastră poate căuta la nivel inconștient echilibrul. Acum ne putem exprima mai ușor și putem deveni mai diplomaţi în relaţiile noastre.

De asemenea, este posibil ca unii dintre noi să devină mai superficiali și / sau indeciși, în funcție și de aspectele din harta natală.

Crește preocuparea pentru armonizarea relațiilor.

Cei care sunt preocupați de propria evoluție spirituală, pot folosi conștient tranzitul lui Mercur prin semnul Balanței, pentru a-și dezvolta capacitatea de a lua decizii, de a realiza un proces de autoanaliză, pentru a deveni mai eficienţi în tot ceea ce fac.

Planeta Mercur interacționează până la sfârșitul săptămânii cu planeta Pluton, construind un aspect de cuadratură și ne atrage într-un proces de căutare a adevărului, printr-un exercițiu de voința.

În aceste zile este posibilă o schimbare radicală a procesului de gândire, (eventual după câteva încercări nereușite deja).

Pot să apară situații care forțează conștientizarea, precum și armonizarea gândirii cu derularea evenimentelor.

Planeta Venus intră în semnul Scoprionului miercuri, 11 septembrie, și îl tranzitează până pe 7 octombrie.

Schimbarea regimului vibrational al planetei Venus se realizează pe fondul trigonului pe care îl construiește cu planeta Neptun.

În continuare (săptămâna viitoare) Venus va realiza conjuncția cu planeta Saturn și cu Nodul Nord.

Energia planetei Venus preia caracteristicile zodiei tranzitate și de data această ne stimulează tendința de a ne manifesta într-un mod mai pasional și mai posesiv propriile sentimente precum și de a avea o disponibilitate diminuată de a le înțelege pe ale celorlalți.

Astfel, este posbil să fim mai sensibili la motivația emoțională a partenerilor de discuție, dar nu în sens constructiv, ci rezonând cu provocarea pe care suntem dispuși să o vedem în orice demers sentimental-afectiv.

Se poate ca unii dintre noi să devină prea implicați în relațiile sentimentale și să se exprime prea puternic, poate chiar dominator.

Atitudinea poate deveni egocentrică şi arogantă, iar simțul umorului s-ar putea anula. De asemenea, este posibil ca dezamăgirea să genereze gelozie și dorință de răzbunare.

Interacțiunea cu influențele astrale neptuniene ne ajută în conştientizarea trăirilor sentimental-afective.

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Horoscop saptamanal