Horoscop săptămânal: Stabilim relaţii sociale avantajoase!

Săptămâna începe pe fondul unei colaborări astrale destul de rare. Acum avem ocazia minunată de a trăi influenţele piramidei pe semne de apă, combinate şi să urmărim cum interacţionăm cu acest potenţial energetic.

Cele trei planete care construiesc colaborarea pe semnele de apă, sunt lente, astfel că formarea aspectelor s-a derulat într-o perioadă de timp mai lungă (începând din octombrie anul trecut).

Am avut timp să simţim influenţele energetice şi să ne adaptăm la potenţialul pe care l-au adus.

În acest interval de timp ne-am recalibrat conexiunile energetice, am avut această posibilitate, de a observa şi de a conştientiza cum funcţionează aceste conexiuni.

Acum, piramida pe semne de pământ se formează şi se desprinde, într-un timp foarte scurt, deoarece al treilea corp ceresc implicat este Luna care are mişcarea cea mai rapidă.

Această construcţie astrologică pe care o realizează cele şase corpuri cereşti conturează un moment de declanşare a unei etape noi, în care ne vom exercita funcţia noastră creatoare, din ce în ce mai conştient, fiecare după dorinţa şi după convingerea proprie.

Însă pentru a trece dintr-o etapă în alta, traversăm anumite momente în care ni se cere să ne perfecţionăm conexiunea cu Sursa Divină.

Noi oricum facem acest lucru, în mod curent, în funcţie de etapele de dezvoltare pe care le parcurgem şi în funcţie de alegerile noastre.

Dar, de la un moment dat, devine importantă dezvoltarea conştientă a acestei conexiuni. Este important să avem o preocupare conştientă în acest sens.

Indiferent de cum vedem sau înţelegem, fiecare dintre noi, planul divin.

În aceste zile şi oricând, de acum înainte, ar fi potrivit să ne observăm, continuu, pe noi înşine în manifestare, să urmărim conexiunea cu lumea dar şi cu sufletul nostru şi, să urmărim ce se întâmplă cu percepţiile noastre şi cu viziunea noastră asupra vieţii.

Simultan cu aceste influenţe astrale care, practic ne împing de la spate să urcăm o treaptă evolutivă, ziua de luni aduce şi o oarecare tensiune prin colaborarea Soare-Luna care formează pătrarul al doilea (cuadratura pe faza de descreştere a Lunii).

Iar planeta Marte construieşte cuadratura cu Uranus, desprinzându-se din opoziţia cu Pluton.

Ceea ce nu se potriveşte în mersul firesc al lucrurilor iese acum la suprafaţă prin diferite situaţii cu care ne confruntăm.

Prin urmare, tot ce nu funcţionează optim acum, în cadrul planului (proiectului) la care lucrăm, ne arată că ar fi potrivit să facem o schimbare.

Este posibil să apară obstacole, amânări sau explozii emoţionale.
Ar fi potrivit să nu ne lăsăm angrenaţi în conflicte, să avem răbdare, să ne observăm şi să ne stăpânim impulsivitatea.

Merită să fim atenţi şi să nu ne luptăm cu nepotrivirile, ci să căutăm cauza şi să luăm decizii pentru a îndrepta lucrurile în ciclul lunar următor. Rezultatele apar (sau devin vizibile) mai ales după depăşirea emotivităţii.

În partea a doua a săptămânii, ne mai stabilizăm sentimental, şi putem construi relaţii sociale şi sentimentale, avantajoase.

Soarele va construi un trigon cu Uranus, astfel că dacă ne lăsăm inspiraţi, putem valorifica diferite noi deschideri, alternative neaşteptate, posibilităţi pe care nu le luasem în calcul, realizând sau provocând schimbări interesante.

Zilele de weekend sunt premergătoare fazei de Lună Nouă care se va forma săptămâna următoare, marţi, 6 august. Prin urmare sunt zile potrivite pentru ”eliberare” sub orice formă, de la eliminarea toxinelor din organism până la curăţenie şi reorganizare a spaţiului de orice tip.

Astrolog Ana Gabriela Tautu

Astro Mercur – http://astromercur.blogspot.com/
 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Astromania