Horoscop: Cea mai importantă săptămână a anului

Am ajuns la marea piramidă pe semne de apă, formată de cele trei planete ale sistemului solar, a căror influenţă energetică ne stimulează în procesul dezvoltării personale: Jupiter (în tranzit prin semnul Racului), Saturn (în tranzit prin semnul Scorpionului) şi Neptun (retrograd, în tranzit prin semnul Peştilor).

Este vorba despre trei planete lente, a căror mişcare de revoluţie în jurul Soarelui este de lungă durată. Această combinaţie astrală este în curs de formare de ceva timp, iar noi interacţionăm deja cu influenţa ei energetică.

În cursul acestei săptămâni, cele trei planete construiesc aspecte de trigon la grad perfect între ele, în zilele de 17,18 şi 19 iulie.

În aceste zile, influenţa energetică a configuraţiei atinge un punct maxim, care poate declanşa o schimbare în modul în care percepem lumea şi viaţa noastră în această lume.

Am mai analizat influenţele trigonului Saturn-Neptun, care s-a mai format anul trecut, pe 11 octombrie, cu Saturn în mers direct (atunci abia intrat în semnul Scorpionului) şi cu Neptun (pe finalul perioadei de mers aparent retrograd, chiar pe primul grad din semnul Peştilor).

Aspectul de trigon s-a reconstruit în luna iunie anul acesta, când cele două planete erau în mers aparent retrograd.

Pe acest fond de colaborare astrală, planeta Saturn şi-a reluat mersul direct şi acum aspectul de trigon se reconstruieşte la grad perfect, la mijlocul săptămânii, la care se adaugă şi influenţa planetei Jupiter, care şi-a început tranzitul prin semnul Racului.

Colaborarea Saturn-Neptun ne-a stimulat în tot acest interval de timp, să recunoaştem şi/sau să dezvoltăm ceea ce reprezintă pentru noi facultăţile intuitive precum şi să înţelegem utilitatea lor practică.

Pentru cei care au deschiderea mentală şi sufletească, către procesul evolutiv al vieţii, această perioadă a fost foarte potrivită pentru redescoperirea şi dezvoltarea conexiunii cu propriul suflet, cu aspectul spiritual al omului ce suntem, fiecare dintre noi.

Acum influenţa planetei Jupiter aduce un sprijin suplimentar, şi ne ajută să facem un salt în evoluţia noastră, dacă alegem asta.

Capacitatea noastră de a percepe potenţialul pe care îl avem, dar şi de a înţelege cum îl putem folosi, poate atinge acum un nivel foarte înalt.

Însă, alături de Jupiter se află şi Lilith, astfel că facem saltul după cum trecem testul momentului: alegem sau nu alegem să ne desprindem din blocajele care ne-ar mai putea ţine pe loc şi care ne risipesc resursele.

Poate să fie un moment de reconciliere între personalitatea şi conştiinţa noastră.

Acest proces se manifestă la nivel individual, pentru fiecare dintre noi, acolo unde se suprapune pe harta natală gradul 5 din semnul Racului, dar şi la nivel de grup, pe comunitate.

Acum primim darul necesar, dacă ne desprindem de tiparul care ne-ar încurca să îl folosim.

În acest interval de timp, în care se perfectează această colaborare astrală (piramida pe semne de apă), cele două planete, care simbolizează planul mental, sunt practic în regim staţionar : planeta Mercur, care reprezintă metalul inferior, se pregăteşte să reia mersul direct, iar Uranus, care reprezintă mentalul superior, se pregăteşte să între în mişcare aparent retrogradă.

Cele două construiesc aspectul de cuadratură, până la un orb de un 1 grad, iar teoretic nu construiesc aspectul perfect, dar noi preluăm influenţa acestei interacţiuni.

Cumva, mintea noastră se află într-un moment de maximă încordare, care ne menţine suspendaţi deasupra scenei, pe care derulează experienţele noastre de viaţă.

Acest lucru ne este de folos, pentru că procesul de absorbţie a aportului energetic (spiritual) se poate face mai uşor şi cu mai mare eficacitate, dacă nu este bruiat cu temerile gândurilor noastre.

Mersul aparent retrograd al planetei Uranus ne poate atrage într-un proces de autoanaliză, prin care ajungem mai uşor la acele facultăţi intuitive (spirituale) pe care le aminteam mai sus, sau la un potenţial pe care îl (re)descoperim acum.

La sfârşitul săptămânii, va intra şi planeta Marte (care abia şi-a început tranzitul prin semnul Racului) în structura piramidală, apropiindu-se de poziţia lui Jupiter pe cercul zodiacal.

Conjuncţia exactă Marte-Jupiter se va forma luni, 22 iulie, când vom avea şi faza de Lună Plină.

Vom fi sau nu în măsură să mişcăm energiile?

Potenţialul momentul ne arată că da – depinde însă ce alegem, fiecare dintre noi.

Suntem în faza de creştere a Lunii, iar în momentul de maxim al energiilor colaborării planetare se formează şi trigonul Soare-Lună, după ce Luna va participa mai întâi alături de Jupiter şi Lilith în schema piramidala.

Traversăm un moment de balans emoţional care, simultan, este şi foarte creativ.

Este important să aplanăm agitaţia mentală şi să nu răspundem la provocări.

Putem să facem acest lucru prin urmărirea conştientă a gândurilor şi prin orientarea şi, reorientarea lor permanent către scopul nostru, către alegerile noastre.

Ar fi potrivit să căutăm motive de bucurie şi să le folosim, cu recunoştinţă, pentru a ne încărca energetic.

Cei care lucrează în mod curent, conştient, cu planurile energetice, pot realiza acum un salt evolutiv deosebit. Este posibil să observe o creştere a puterii de concentrare şi o extindere semnificativă a propriilor capacităţi. Dar este important să lăsăm natura să lucreze, fără să o încurcăm cu aşteptările logicii noastre.

Astrolog Ana Gabriela Tautu

Astro Mercur – http://astromercur.blogspot.com/

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Astromania