Horia Brenciu: Am învăţat să ascult şi să înţeleg

horia-3

Pentru al doilea sezon consecutiv, trofeul «Vocea României» a fost câştigat de un concurent din echipa Brenciu. Sentimentalul Mihai Chiţu şi temperamentalul Horia Brenciu au făcut un tandem exploziv.

De ce ţi-a trebuit atâta timp ca să te hotărăşti că muzica e drumul tău?

M-am gândit şi eu la asta. Cred că mai întâi a trebuit să înţeleg fenomenul şi apoi să intru în horă… Acum trebuie să am doar sănătate, energie şi idei ca să pot „dansa“ mai departe.

În copilărie, ai studiat muzică…

Însumaţi, cred că au fost vreo 4 ani de muzică, de pian şi canto. M-au influenţat enorm şi mi-au deschis un apetit care altfel rămânea doar la nivel genetic.

horia-1Apoi ai fugit, cumva, de muzică?

Oarecum… TVR-ul era un mit. Chiar şi în ’93, când am ajuns eu acolo, te simţeai special în apropierea clădirii. Ţin minte că, atunci când am ieşit din metrou şi am văzut impunătoarea construcţie de 13 etaje a TVR-ului, am lăsat jos cele două geamantane cu care venisem de la Braşov şi am savurat momentul.

Ei bine, când întâlneşti televiziunea la 20 de ani, laşi baltă până şi … femeia perfectă. De-abia 6 ani mai târziu îmi revenea pofta „oficială“ de muzică.

Valeriu Lazarov a fost răspunzător pentru asta. „Sarabanda“ a fost formatul de televiziune care mi-a readus muzica în prim plan.

Ce te-a determinat, până la urmă, să faci o carieră muzicală?

După 10 de ani neîntrerupţi pe sticlă, la TVR şi Antena 1, după matinale, emisiuni de copii, de cultură generală, de muzică, emisiuni speciale de Crăciun, Revelion şi Paşte şi încă multe alte nebunii, în 2003 a sosit inevitabil şi momentul meu de saturaţie.

Parcă toate se repetau şi de fapt spuneau acelaşi lucru… Din 2004, spectacolul muzical a pus în intregime stăpânire pe mine!

Ascultându-l pe fratele tău, Marius, eu am impresia că sunteţi cât se poate de diferiţi, cel puţin ca temperament… Marius reprezenta partea serioasă şi studioasă a familiei. Eu… cealaltă parte! 😉

Cu siguranţă, eşti un om foarte sentimental, care ţine la prietenie. Care sunt oamenii speciali care ţi-au rămas prieteni de-a lungul timpului?

V-aş împrumuta telefonul să vedeţi câţi au rămas… Nu-s mulţi, dar calitativ întrec orice aşteptare. În ultimul timp, câţiva dintre prietenii mei dragi au fost chemaţi la ceruri, dar asta nu mă determină să-i uit, câtuşi de puţin. Din contra. Ori de câte ori pot îi aduc fie în discuţie, fie în spectacole. E datoria mea.

Care sunt oamenii care ţi-au influenţat decisiv evoluţia?

Au fost colegi, actori, regizori, oameni simpli, echipe de sunet, de lumină, redactori, reporteri, jurnalişti, au fost oameni de peste hotare ale căror emisiuni le-am urmărit la televizor din Germania, Italia, Franţa, SUA…

Voi, antrenorii de la « Vocea României», chiar vă certaţi pe bune? Adică păstraţi resentimente şi în afara platoului?

Noi, antrenorii, suntem în competiţie. Ambiţia fiecăruia este să câştige trofeul. Probabil că după cei doi ani, Moga şi Loredana şi-ar fi dorit să ţină şi ei trofeul în mână… De aici, probabil, tenacitatea şi dorinţa cu care şi-au argumentat alegerile sau deciziile . În rest, fiecare cu concertele şi drumurile lui… Viaţa e o scenă!

Cum e să ai în faţă un concurent, să vă aflaţi la punctul zero al colaborării şi să ştii că de tine depinde (în mare măsură) viitorul lui în muzică?

Cred că viitorul lui depinde în primul rând de el şi apoi de antrenor. În ceea ce mă priveşte, am păstrat relaţii profesionale chiar şi după un sezon, cu cine a dorit acest lucru.

Despre colaborarea cu Julie Mayaya, spre exemplu, pot să vă spun doar că este una dintre cele mai prodigioase pe care a avut-o vreun concurent la «Vocea României», până acum.

Julie a cântat în martie, la Sala Palatului, în 4 seri consecutive, în faţa a peste 16.000 de oameni şi a bucurat încă vreo câteva mii în  turneul din primăvara în care a concertat în 15 oraşe, alături de orchestra mea. A avut multe concerte în ultima jumătate de an, majoritatea în Bucureşti, iar acestea au fost puse în scenă alături de trupa ei actuală pe care nu am găsit-o foarte uşor… Am căutat o echipă de artişti care să fie la Julie se simte minunat alături de ei, iar ceea ce este extrem de important, concertele desfăşurate în ultima jumătate de an ies beton. În backing-ul acestui band este şi Irina Tănase, concurenta mea din primul an de la «Vocea Romaniei». Aşadar, echipa Brenciu s-a reîntregit! Pe partea discografică, tot în primavara asta, am lansat primul nostru duet, „Kiss on my lips“, iar în primavara lui 2014, va veni primul ei album produs de echipa mea de la HB Media Entertainment.

Şi dacă tot vorbim de colaborări, pe partea discografică, am lansat cu Jacobs Velvet un proiect muzical original la care am colaborat, pe lângă Julie, cu Irina Tănase, Maria Cojocaru, Iuliana Puşchilă şi Laurian Manta, vocile mele din primul şi din cel de-al doilea sezon de la «Vocea Romaniei». Evident, ultima piesă din producţia muzicală este cea care a produs cea mai mare aglomeraţie în studio. Este vorba de „Who’s your daddy?“ ! Deci, după cum vedeţi, anul ăsta nu s-a stat degeaba! Şi lucrurile sunt departe de a se fi terminat… Primăvara lui 2014 se apropie!

Ce fel de profesor eşti? Îţi ieşi din pepeni când cineva nu înţelege?

Nu-mi mai ies de mult din pepeni. Am învăţat să ascult şi să înţeleg.

Tată de familie… Este aşa cum ţi-ai imaginat?

Este job-ul sau mai bine zis misiunea pe care o aştept de o viaţă. Intuiam că va fi frumos, dar nici chiar în halul ăsta!

horia-2

Cum te înţelegi cu Maria şi Andreea, fiicele mai mari ale partenerei tale, Alice? Care este registrul în care comunicaţi cel mai bine?

Grav, mediu şi înalt, comunicăm în toate registrele. Tot ceea ce pot să spun este că nu se compară nimic cu îmbrăţişarea fetelor mele!

Este ceva ce ţi-ai dorit să faci şi nu ai reuşit (încă)?

Da. Îmi doresc să merg cu toată familia mea în pădurile din Braşov şi să culegem ciuperci… Tata s-ar bucura cel mai tare, iar fetele s-ar distra de minune.

Autor: Mihaela Serea

Vezi şi Vlad Miriţă:,,Îmi doresc o familie, dar încă mai caut persoana,,

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati