Greșeli pe care le faci când te razi pe picioare

Este cea mai rapidă metodă să înlături părul nedorit de pe picioare și multe femei ar spune că nu e mare lucru să faci asta. Ei bine, dacă te numeri și tu printre ele, înseamnă că faci câteva greșeli atunci când te razi pe picioare. Dacă vrei o piele fină și frumoasă de fiecare dată, iată ce să NU mai faci:

femeie-ras-picioare

foto femeie se rade pe picioare via Shutterstock

Te exfoliezi înainte?

Atunci când folosești un gel de duș sau o loțiune abrazivă, îndepărtezi celulele moarte de la nivelul pielii. Dacă nu faci asta, lama de ras se va umple cu acea piele moartă și nu va ma înlătura firele de păr pe cât de bine ți-ai dori. Așadar, înainte să te razi pe picioare, trebuie să îți și exfoliezi pielea.

Ce produs folosești când te razi pe picioare?

Multe femei nici nu se gândesc să investească într-o cremă sau un gel de ras, pentru că au la îndemână săpunul sau un gel de duș. Săpunul nu este deloc potrivit, pentru că îți usucă pielea, iar când razi o piele uscată este mult mai ușor să te tai sau să te iriți. Gelul de duș se apropie de ce ar trebui să folosești, însă lama poate aluneca mai ușor pe picior, în direcții nedorite, și te poți tăia. Spuma sau gelul de ras sunt mai bune pentru că înmoaie firele de păr, le ridică și nu lasă lama să alunece de pe traiectoria ei.

Când este mai bine să te razi pe picioare?

Mulți specialiști recomandă să te razi pe picioare seara, pentru că pe timpul nopții picioarele se mai umflă, iar firele de păr se pot retrage în foliculi. Așa poți să și dormi până mai târziu de dimineață.

Îți schimbi lama de ras destul de des?

Lamele cu mai multe benzi metalice sunt mai bune decât cele cu o singură bandă, pentru că îndepărtează părul mai eficient. Asta înseamnă că le poți folosi de ceva mai multe ori, însă nu uita, totuși, să schimbi lama de ras după 5-10 folosiri (în funcție de calitatea acesteia). Odată ce nu mai taie bine firul de păr înseamnă că ai șanse mai mari să te rănești. Mai mult, dacă nu o ții în cele mai bune condiții (într-un loc uscat, în propria cutiuță) și nu o dezinfectezi după fiecare folosire, cu cât o folosești de mai multe ori, cu atât există șansa unei infecții.

Tot legat de acest subiect, este foarte important să ai propria ta lama de ras și să nu o folosești pe cea a iubitului sau soțului tău, atât din motive de igienă, dar și pentru că lamele pentru bărbați nu sunt la fel de eficiente pe picioare ca cele pentru femei.

Cum trebuie să te razi dacă ai pielea sensibilă

Dacă te iriți foarte ușor când te razi, atunci nu te rade de la început în sensul opus creșterii firelor de păr, ci începe mai întâi să te razi în jos. Așa îndepărtezi o mare parte din păr, fără să te rănești. La final, dacă este nevoie, te poți rade și în sus, ca în mod obișnuit, dar nu uita să aplici încă un strat de spumă de ras!

Cum te îngrijești după ce te razi

Rasul este un factor de stres pentru pielea ta și de aceea este foarte important s-o îngrijești după epilare. Folosește o cremă hidratantă, ce nu conține alcool, sau, chiar mai bine, un ulei natural ca cel de măsline, de cocos sau de argan. De asemenea, dacă te-ai rănit în vreun fel, poți aplica și o cremă antiseptică pe zona inflamată.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete