Glaucomul nu doare, el orbește

Glaucomul este a doua cauză de orbire la nivel mondial, după cataractă. Și totuși, 80% dintre orbirile cauzate de glaucom sunt evitabile, dacă sunt depistate și tratate la timp și corect.

glaucom

foto femeie la oftalmolog via Shutterstock

Glaucomul este un grup de afecțiuni oculare, asociat deseori cu o creștere a presiunii lichidului din interiorul ochiului. Este o problemă majoră de sănătate publică în toată lumea, care afectează mai mult de 13% din populaţia peste 60 de ani. Tocmai de aceea, orice persoană trecută de 40 de ani ar trebui să meargă în mod regulat la oftalmolog, chiar dacă nu are aparent probleme de vedere, pentru că glaucomul nu doare, el orbește! La nivel individual, acesta se caracterizează prin distrugerea completă și progresivă a nervului optic. Câmpul vizual se restrânge treptat, procesul fiind ireversibil.

Diagnosticul precoce oferă cea mai bună șansă de a maximiza numărul anilor cu vedere bună pentru pacienții care au glaucom. Orice pierdere de vedere cauzată de glaucom care s-a produs înainte de diagnosticare este irecuperabilă. De aceea diagnosticarea precoce și tratamentul sub supravegherea unui oftalmolog sunt esențiale în prevenirea și stoparea evoluției lui.

Care sunt cauzele?

Boala este de obicei asociată cu o creștere a presiunii lichidului din interiorul ochiului (umoarea apoasă), însă alte teorii includ lipsa alimentării adecvate cu sânge a nervului optic. Factorii de risc includ vârsta oamenii peste 40 de ani au un risc crescut pentru boală, rasa (afro-americanii sunt mult mai susceptibili decât caucazienii), istoricul familial de glaucom, o perioadă îndelungată. Boli precum dezlipirea de retină, tumori oculare, inflamații oculare pot induce, de asemenea, glaucom.

Cum se tratează?

Tratamentul glaucomului are ca scop reducerea presiunii intraoculare și ameliorarea circulației arteriale a nervului optic, și variază în funcție de tipul acestuia. În glaucomul congenital, oportună este intervenția chirurgicală la timp, în glaucomul primitiv cu unghi îngust se practică terapia laser, iar în glaucomul primitiv cu unghi deschis, o tensiune intraoculară țintă se atinge prin tratament medicamentos, iar când acesta nu mai dă rezultate, se apelează la intervenția chirurgicală. Pacienții cu glaucom necesită continuarea tratamentului pentru tot restul vieții lor. Fiindcă boala poate progresa silențios, respectarea medicației și controalele periodice sunt esențiale, pentru ca tratamentul să poată fi ajustat dacă este cazul.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate