Ghidul vederii bune

ochelariAlaturi de vizitele obligatorii la medicul pediatru si oftalmolog, parintii joaca un rol important in depistarea anomaliilor vizuale ale copilului care, din pacate, sunt destul de frec­­­vente, chiar de la varste foarte mici.

O pondere relativ mare in totalul afectiunilor vizuale o au tulburarile de motilitate oculara. Dupa datele statistice, in Romania si in alte tari, strabismul manifest prezinta o frecventa de 2-3,5 %.

Vinovata de deteriorarea vederii celui mic este, spun medicii, in majoritatea cazurilor, ereditatea, iar tulburarile de vedere nu pot fi prevenite, deoarece se mostenesc in 90% din cazuri.

Cu alte cuvinte, daca in familie exista persoane care au probleme cu vederea, este destul de posibil ca si cel mic sa poarte la randul lui ochelari. Dar nu uita ca, de multe ori, o atitudine corecta din partea ta poate schimba in bine situatia, cu conditia sa fii avertizata asupra semnelor ce pot indica prezenta unei tulburari de vedere.

Controleaza-i vederea
Primul sfat: chiar daca tie ti se pare ca totul este in regula, trebuie sa mergi cu copilul la oftalmolog, imediat ce a implinit primul an de viata, iar apoi, la trei-patru ani, varsta la care toti specialistii recomanda un consult oftalmologic obligatoriu.

Este greu pentru parinti sa isi dea seama daca micutul are o problema cu ochii, pentru ca el, chiar daca nu vede bine, nu se plange de asta. Doar un consult de specialitate poate depista daca exista intr-adevar un viciu de refractie, cum sunt denumite, in termeni medicali, defectele de vedere.

Desigur, atunci cand medicul va constata ca micutul are o problema cu ochii, va recomanda tratamentul adecvat. Din fericire, majoritatea defectelor de vedere se corecteaza prin purtarea de ochelari potriviti.

Exista insa defecte de vedere pentru care medicul oftalmolog poate recomanda, alaturi de ochelari de vedere, ex­er­citii oculare (acestea se fac de obicei in cadrul departamentului de ortoptica), acoperirea unui ochi cu ocluzorul pentru anumite perioade de timp sau, daca este nevoie, operatie.

Nu neglija sub nici o forma controalele oftalmologice! Cu cat tulburarea va fi depistata mai din timp, cu atat sansele de vindecare vor fi mai mari. In schimb, tul­bu­ra­rile de vedere netratate la momentul potrivit se corecteaza mai greu sau chiar deloc (cum este strabismul).
Defecte de vedere la copii Iata care sunt viciile de refractie cel mai frecvent intalnite in copilarie:

  • Miopia – copilul nu vede bine la distanta din cauza curburii exagerate a cristalinului, ceea ce face ca imaginea sa se focalizeze inaintea retinei si nu direct pe suprafata ei, asa cum ar trebui. Este o problema mai rar intalnita la copiii de varsta mica, dar poate aparea la copiii mai mari si la adolescenti (miopia scolarului), in special daca cineva din familie sufera de miopie.
     
  • Hipermetropia – copilul nu vede clar obiectele aflate in apropiere, caci razele luminoase paralele sunt focalizate putin in spatele retinei, iar in locul unei singure linii clare, pe retina este proiectata o pata luminoasa difuza. Este o tulburare foarte frecvent intalnita la copii, dar in majoritatea cazurilor dispare pe masura ce ochiul creste, datorita procesului de acomodare.
     
  • Astigmatismul – copilul vede unele linii si contururi mai clare decat altele.
     
  • Strabismul – ochii copilului nu privesc in aceeasi directie. Este o tulburare de coordonare a musculaturii oculare, caracterizata de regula prin deviatia axelor globilor oculari, astfel incat (unul sau amandoi) sunt deviati fie spre nas (strabism convergent), fie spre ureche (strabism divergent). In plus, inca de la nastere se pot depista si alte afectiuni ale ochiului, cum ar fi glaucomul sau cataracta congenitala.

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sport si sanatate