Genoveva Galan – domnisoara comisar

comisarIn lumea restransa a „fetelor-politist“ de la Academia „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucuresti, pe Genoveva Galan aproape toti colegii o striga, admirativ, „comisare“ si o alinta „cea mica“. Asta fiindca, in ciuda celor 23 de ani ai ei si a zambetelor de spiridus pus pe sotii, palmaresul este uimitor si lasa fara cuvinte pe multi din cei tentati sa nu o ia in seama.

Dura, sobra si calculata, e gata in orice moment sa faca fata unei alarme de grad zero. Rade des, plin, frumos, e indragostita fara leac, poate sa demonteze un automat in cateva secunde si scrie in taina despre intamplarile vietii ei. Nu-i asa ca pare sa fie vorba de persoane total diferite? De fapt, e doar una: Gela, „campioana“ de la Academia de Politie.

Unul, doua, cinci, apoi zece titluri de campioana. Diplome peste diplome, primul loc la sesiunile stiintifice de drept penal si de combatere a crimei organizate, nu mai stie cate concursuri si calificari, dar si singura medalie europeana primita vreodata de Romania la jiu-jitsu demonstrativ, zeci de medalii in tara si dincolo de granite, doua procedee create de ea in premiera mondiala, licenta de antrenor, centura neagra cu 2 Dan. Toate acestea in domeniul artelor martiale, care dau fiori reci celor mai multi dintre noi… Neasteptat pentru imaginea mea despre o fata. Cum la fel de surprin­za­toare a fost si imaginea Genovevei.

Antrenamente de ore intregi
Dupa notele de la examene si rezultatele de la scoala, ma asteptam la o pustoaica serioasa, cu ochelari grosi, aplecata peste niste tratate de criminalistica groase de-o palma si cufundata in scheme complicate si fara capat. La un fel de soricel de biblioteca, maturizat inainte de vreme. Cand colo, am gasit o dom­ni­soa­ra eleganta si frumoasa foc, vesela si comunicativa si care nu sta o clipa locului.

Un soi de argint viu ce n-are o clipa de astampar. Sare de colo-colo, de la pupitrul din clasa unde invata pentru sesiune, la tabla plina de linii si de simboluri unde are de verificat ceva, isi cauta agenda ca sa verifice ora la care trebuie sa mearga la standul de tir cu arma, ia vestonul sa il imbrace, apoi se razgandeste si il lasa pe spatarul scaunului, fiindca este prea cald. Intre timp, vrea sa-mi arate pozele de la ultimul concurs de jiu-juitsu si comunicarea cu care a castigat sesiunea stiintifica a Academiei, se intoarce dupa o schema colorata cu care incerca sa-mi demonstreze ceva, scapa teancul de referate din brate exact peste trusa de machiaj, care noroc ca nu se sparge. Si rade tot timpul. Chiar si atunci cand explica „lucrurile serioase“.
comisar
Ii place, spune ea, sa faca tot felul de „chestii neasteptate“ la care altii nu s-au gandit, nu prea exista munca de la care sa se dea inapoi, fie ca este vorba despre antrenamentele grele din fiecare seara, fie de lucrat la teme in plus si de participarea la seminarii complicate, si se mandreste cand o ia inaintea baietilor. „De ce zambiti? E o rabufnire de orgoliu feminin, nu?“

Pasiunea carierei universitare In ciuda viitoarei sale profesii, colturoasa, dura, baieteasca, ea este de fapt o micuta visa­toa­re. Viseaza mult si, deseori, „de-adevaratelea“, cu ochii deschisi. La o lume mai buna, la intelegere, la fericire, la o lume unde femeile sa fie aparate si sa se simta in siguranta. O fi bine, o fi rau? „De ce sa fie rau?“, intreb doar asa, ca sa o provoc sa povesteasca.

Crescuta ceva mai strans, mai sever, o satisface enorm faptul ca face, intr-un fel, ceva „special“. Si ca-i place ceea ce face. Asculta parerea tuturor si, daca a gresit, nu-i nici o nenorocire sa accepte asta cu naturalete si apoi s-o ia de la capat, dar ii judeca pe cei din jur, fie ca-s profesori, fie ca nu, dupa gradul de interes pentru ceea ce face ea.

Si dupa ceea ce razbate la suprafata din sufletele lor. Cand aduce vorba despre pasiunea ei, artele martiale, ochii-i devin extrem de seriosi. Isi goneste mereu parul de pe obraz cu o miscare delicata, se imbujoreaza putin, iar vocea ii devine moale ca o bucata de paine calda: „Imi place sa vorbesc, e drept cam mult, despre viitoarea mea profesie, cea de politist, si despre felul in care Academia mi-a schimbat viata si mi-a largit perspectivele de viitor.

Recunosc, e o scoala care imi place cu adevarat si asta cred ca se vede din toata pasiunea mea pentru cariera universitara pe care vreau sa o urmez, din notele de la examene, din toate rezultatele pe care le-am obtinut cum a fost castigarea sesiunii de comunicari stiintifice, unde i-am depasit pe toti, chiar si pe cei din anul patru, care si-au prezentat proiectele de diploma de absolvire. Dar sa stiti ca toate astea nu m-au indepartat o clipa de la drumul meu sportiv, unde am vrut sa ajung in varful ierarhiei si iata ca, cel putin pana acum, am reusit sa fiu cea mai buna. Poate sa para lipsa de modestie?“, intreaba putin retoric fluturand un zambet sagalnic.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii