Generatia DE CE NU? Thea Haimovitz

Thea Haimovitz
– Intr-unul din interviuri spuneati ca, desi nu va mai gandeati sa va stabiliti in Romania, "evenimentul" s-a produs din cauza/datorita unor valize. Cum asa?

Am locuit in Norvegia inainte sa vin in Romania. A fost o misiune departe de Israel, un timp extrem de frumos, plin de experiente de viata unice. Astazi inteleg ca acea perioada a fost pentru mine un cadou primit de la Univers. Timpul meu in Norvegia a mers in mod total pe echilibru, dezvoltare profesionala si personala, dar si cunoasterea socio-geografica si istorica a Scandinaviei. In consecinta si plecarea mea din Oslo spre casa, la vremea respectiva, a trebuit sa aiba o implicatie la fel de complexa: cu experiente personale intense si implicatii socio-geografice!

Un capitol interesant in aeroport despre care probabil voi scrie intr-o zi o carte, este cel in care au fost implicate valizele mele, foarte grele si foarte frumoase de altfel (n.r. – zambeste) Toate intamplarile ciudate din aeroport legate de valizele mele, comunicarea si mai ciudata cu cei implicati in situatie si toate simturile mele mi-au indicat ca eu nu trebuie sa ma urc in avionul spre Israel si ca trebuie sa renunt la acel bilet.

Kabbalah spune ca aceste semne sunt citite si transformate in lumina, idei si intelegere de catre vocea noastra interioara. Este exact ce am facut. Am renuntat la biletul de avion spre Israel si cu acele valize am ajuns in… Romania. Nu regret nici o clipa. Stiu astazi ca acesta este destinul meu si am citit acea intamplare corect! Interpretarea "spre lumina" a intamplarilor din viata noastra este una dintre lectiile importante din Kabbalah! Atunci nu mi-am dat seama de acest lucru atat de mult cum imi dau seama acum!

– V-ati indreptat spre aceasta zona, a produselor cosmetice, a bijuteriilor, si din dorinta de a urma traditia familiei?

Provin dintr-o familie in care, din partea tatalui, exista o origine nobila si un titlu. O istorie lunga si verticala, cu povesti marcante, in care mai ales bunica mea din partea tatalui, intelectuala, poliglota, rafinata, spirituala si non-conformista a facut diferenta in societatea in care s-a aflat. De la moda, bijuterii, atitudine si pana la metodele de ingrijire a pielii. Ea a adus de la Paris intr-un manson primul pechinez alb in Romania. Este una dintre doamnele in memoria careia exista Laboratoarele Thea.

Din partea mamei exista o origine sanatoasa de la tara. Oameni harnici si sanatosi moral, care in rugaciunile lor de seara includeau si pe Maiestatile Lor, Familia Regala a Romaniei. O familie cu femei de o frumusete iesita din comun poate si datorita ochilor de o nuanta albastra -verzuie rar intalnita, mostenire din generatii. Femei foarte intuitive si inventive, care coseau in casa adevarate opere de arta, produceau matase si fabricau sapunuri cu parfum pentru care cultivau plante in gradina. Cu asemenea personaje, se putea juca piesa intr-un singur fel: numele dragostei si a pasiunii, rangurile sociale si religiile in familia mea au fost mixate prin casatorii fara nici un fel de rezerve, cu multa impotrivire din partea societatii si restul familiei.

Bunica cea bogata si non-conformista din partea tatalui era mai in varsta cu cativa ani buni decat bunicul, ceea ce era de neconceput in societatea buna a anilor interbelici. Pentru casatoria bunicilor au fost necesare dispense regale pentru fiecare din ei, renuntare la beneficii financiare serioase si renuntare la relatii sociale din partea bunicii. Iar din partea bunicului la adevarate razboaie cu intrega sa familie. Au ramas uniti si indragostiti pana in ultima clipa. Dupa razboi vremurile comuniste au impus restrictii, persecutii de toate felurile, pierderi mari financiare si modestie materiala.

In cazul bunicilor mei "remodelarea" viziunii asupra vietii si adoptarea realitatii "socialiste si ideologic-materialiste" au inclus ascunderea stricta a originii lor, multe schimbari de identitate , mutari de colo-colo in toata Romania.

In lipsa beneficiilor si a luxului cu care bunica fusese obisnuita, bunicul meu, un gentleman desavarsit, pentru a o proteja, i-a asigurat bunicii profund dezechilibrata si afectata de noua situatie, si mai multa dragoste si atentie: incepand de la cumparaturi, pregatitul si servitul meselor si pana la grija si atentie la nivel de "grooming" personal. In aceasta realitate s-a conturat casatoria parintilor mei, si ei cu poveste speciala, dar cu acelasi mesaj pentru mine: aprofundarea in limba romana, multe carti, cultura generala, bijuterii de calitate, filatelie, mobila si tablouri istorice, folosire de produse naturale pentru intretinerea feminina, inclinatia pentru frumos si estetic, recunoasterea valorilor traditionale si spiritualitate.

– Ce legatura exista intre placerea de a crea produse cosmetice si cea de a crea bijuterii?

Ambele vin din aceeasi radacina spirituala. Bijuteriile Kabbalah sunt unice, ne infrumuseteaza fizic si au originea in suflet pentru ca ele reprezinta stabilitatea si vibratia noastra spirituala. Cand simti ca iti doresti o bijuterie Kabbalah, cateodata nici macar nu stii de ce! Nevoia de acea bijuterie vine din interior! O vezi sau auzi despre ea si o doresti! Bijuteriile Kabbalah sunt atat de frumoase si aduc cu ele schimbari energetice atat de inalte, incat doar purtarea lor iti poate transmite intregul mesaj. Dar trebuie sa ai o asemena bijuterie facuta dupa toate regulile. Daca iti doresti schimbare in viata ta, vei vibra la o bijuterie Kabbalah.

In paralel, produsele dermatocosmetice au fost create pentru a intarzia timpul fizic pe aspectul nostru fizic. Frumusetea fizica este o componenta a frumusetii spirituale. Nici nu le pot deosebi. Merg atat de mult mana in mana incat nu stiu unde se sfarseste una si incepe cealalta.

– Ce calitati trebuie sa aiba persoana care realizeaza bijuterii Kabbalah?

Cum ti-as putea raspunde oare? Eu fac bijuterii de 14 ani. Mai bine spus: creez bijuterii Kabbalah pe care le fac cadou prietenilor si celor pe care "ii simt" spiritual de 14 ani. Si mai spun o data: nu de vanzare, ci cadou.

Astazi, in Romania, atat de multa lume poarta bijuterii create de mine incat in urma acestei experiente pot spune ca trebuie se simt persoana pentru care creez bijuteria.

Acst lucru este esential in Kabbalah: trebuie sa dai inainte de a primi. Trebuie se fii un exemplu si un centru inspiratie pentru cei din jur si cred eu un centru de influenta prin comportament si idei.
Trebuie se stii sa faci diferenta si se respecti cu strictete orele in care bijuteriile pot fi create. Aceste ore in care poti crea sunt putine intr-o luna: nu se pot face aceste bijuterii de vineri seara, sambata si duminica, nu se pot face de sarbatorile crestine si evreiesti, iar in restul zilelor doar la anumite ore.

Este nevoie de o transparenta si de o curatenie sufleteasaca iesita din comun cand le faci si le energizezi dupa acea: acea bijuterie are menirea de a sustine pe cel care o poarta. Nu te poti juca cu acest lucru. Bijuterii Kabbalah ori faci, ori nu faci. Cu ocazia evenimentului Kabbalah din luna octombrie voi lansa un album Kabbalah in care voi descrie mai pe larg mai multe principii.

– Pe linia produselor cosmetice, ati bifat cateva momente de "pentru prima oara": ati adus Cosmetic Confiture in Romania, ati fost partenera in organizarea primului targ cu produse eco din Romania, ati introdus pentru prima oara sistemul galvanic de intindere a ridurilor etc., ati adus in centrul atentiei bijuteriile Kabbalah. Ce ne mai pregatiti?

Acum, in cadrul emisiunii Draga mea prietena pe KANAL D, cu Gabriela Cristea Toader, intr-o emisiune realizata de Andreea Godeanu, eu sustin rubrica de frumusete si ceea ce abordez de fiecare data este tratamentul acneei. In asa fel incat urmatorul pas va fi acela al unei campanii nationale de constientizare a ceea ce inseamna acnee.

Acneea este o afectiune foarte complxa, o disfunctie neuro-hormonala dermatologica a carei implicatii si mod de manifestare duce la cronicizarea ei. Adica putem trai cu acnee 20-30 de ani. Acest lucru trebuie sa inceteze, exista metode de a sustine functionarea pielii si de a vindeca acneea.

Si, bineinteles, evenimentul conex al Bucharesty Jewish film Festival – Seara Kabbalah care va avea loc in octombrie la Hotel Continental si in cadrul careia voi lansa o colectie de bijuterii Kabbalah. Il avem invitat pe Alexandru Tomescu care va interpreta Mozart pe vioara Stradivarius alaturi de copii talentati din fundatia Principesa Margareta.

– Care este cel mai important principiu dupa care va ghidati existenta?

Sa fiu pe cat se poate o sursa de lumina pentru cei din jur. Si dragoste. Multa dragoste neconditionata.

Catalina Ioancea; foto: Sebastian Enache; asistent foto: Alexandru Mitu; coafura: Valentin si Alex – hairstylist Gett’s; make-up: Andreea Radoi – profesor beauty make-up Aristry, cu produse SLA Paris; Ioana Cristea

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii