Gabriel, micul atlet care se luptă cu ştacheta de la înălţime

Atletul junior Gabriel Chiriacescu este cel de-al doilea copil selectat în cadrul celei de-a doua ediţii a Jurnalului de Fapte Bune. Vegheat de mama care îl creşte frumos, chiar dacă în condiţii modeste, şi de un antrenor potrivit, Gabriel are potenţialul să devină un mare sportiv, pentru care drapelul naţional să fie ridicat pe cel mai înalt catarg al competiţiilor internaţionale.

jurnal fapte bune

de Gabriel Peneş

Puştiul priveşte ştacheta ridicată la o înălţime mult prea mare pentru a fi trecută de el la ora actuală. „Într-o zi am s-o sar! Într-o zi voi zbura pe deasupra ei!”, îşi spune Gabriel, apoi repetă pentru a suta oară săritura în înălţime, sub îndrumarea competentă a profesorului- antrenor Doru Oprea – el însuşi fost campion mondial de juniori al probei, dar acum aproape patru decenii.

Pe unde calcă astăzi Gabriel, pe aleile, pista de atletism şi sala de sport ale Şcolii 190 „Marcela Peneş” din Bucureşti, a călcat însuşi marele campion Sorin Matei, pe care profesorul Oprea l-a şi pregătit vreme de un an. Pentru cei nefamiliarizaţi cu atletismul, Sorin Matei este săritorul cu, probabil, cea mai impresionantă detentă din lume, câtă vreme a reuşit să depăşească ştacheta aşezată la 2,40 metri, el având o înălţime de doar 1,83. Deocamdată, „eroul” nostru, Gabriel, are o performanţă de 1,42 m şi medalii la campionatele naţionale şi municipale la categoria lui de vărstă, copii II.

Citește continuarea pe www.jurnaldefaptebune.libertatea.ro

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate