Am fugit de acasă!

de Roxana GABOR-ILIESCU

La propriu! Adica am lasat toate trei fetele acasa sa aiba grija una de alta si toate de bunica si am plecat la mare… desi, tehnic vorbind, ne-am oprit la manastire.

Nu prea are sens ce spun, nu? E din cauza lunii pline si a sentimentelor ce se bulucesc sa se exprime toate deodata.

Roxana Gabor Iliescu si Paul Gabor

Practic, am plecat ca doi porumbei sa concuram la Aqua Challenge, un concurs de inot in mare organizat de campionul nostru olimpic Razvan Florea. In realitate, am avut ceva ingerasi ce au complotat la asta. Fiind programata doar o deplasare de o zi, ne-am gandit sa le lasam pe fetele mari acasa si sa ne descurcam cu Suria cumva.

“Mama, poti sa le tii pe Teresa si Vanessa o noapte la tine, te rog?” imi amintesc ca a sunat cererea mea. Apoi nu mai stiu exact ce a intrebat ea, dar stiu ca am dedus din raspuns ca a inteles ca o lasam si pe mezina. Inainte sa deschid gura sa clarific, am respirat adanc, am multumit Cerului si mamei, si le-am anuntat pe fete ca vor petrece doua zile impreuna, dar fara noi.

Iubitul meu a avut si el 3 secunde de ezitare dupa care… ”In fond, de ce nu am merge singuri?”

Stiam amandoi de ce ezitam. In urma cu cateva luni, am avut prima tentativa de evadare de pitica cu scuza unei vizite de lucru intense undeva in Treviso. Am plecat marti dimineata, ne-am intors miercuri noapte. Suria a fost ok cu surorile si cu bunica, dar cine plangea de durere pe canalele venetiene la un pas de mastita? Ati ghicit, eu. Asta ca sa nu mai vorbim de prima imagine pe care am vazut-o in aeroport, o mama cu un bebelus adorabil.

Dar acum eram in Romania, proaspat intorsi dintr-o vacanta fabuloasa in Toscana (trebuie neaparat sa va povestesc despre experienta mea pe meleagurile Sfantului Francisc si ale Sfintei Clara), si speram ca totul va decurge lin. In sfarsit, indiferent cum ar fi mers, eram dispusa de data aceasta sa ma bucur din plin de ziua libera si sa fiu prezenta la orice fel de emotie ar fi aparut. Un fel de “Inside Out”, pentru cine a vazut genialul film de desene animate.

Si au venit pe rand.

Tristete sau, mai bine zis, melancolie – asta pentru ca am ajuns la Manastirea Casian (un loc binecuvantat de Dumnezeu din Dobrogea, si el merita pagini intregi de impresii), unde fusesem cu doar doua luni in urma impreuna cu mezina si fata mea cea mare si unde am facut niste super poze.

Bucurie blanda – pentru ca am putut participa activ la toata slujba de vineri seara de la manastire. Iar acesta e chiar un privilegiu avand in vedere felul interactiv in care se desfasoara slujbele la Sf Casian.

Manastirea Casian

Bucurie intensa – cand am asistat la lumina lunii pline si, in acordurile greierilor, la evolutia fara greseala a gimnastei ritmice Ana Luiza Filiorianu pe covorul de la Rio. Am plans de parca ar fi fost copilul meu drag. Si am simtit ca as fi putut sa cuprind cu dragostea mea intreg Pamantul. Ba chiar l-am mangaiat cu grija, fara sa imi pese ce se intampla pe el.

Durere… fizica – sanii imi semnalau din nou ca aveau hrana pregatita pentru bebelus si nimeni nu venea sa o ridice. Iar de extras cu pompa nu mi-a reusit vreodata.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber