Fitness pentru ochi

 

Te ustura, sunt inrositi sau umflati. Dupa o zi obositoare in fata calculatorului, intr-o incapare cu aer conditionat sau aer uscat din cauza caldurii ochii te "inteapa". Ce este de facut?

Clipeste des
Fixezi monitorul mai mult de 5 ore pe zi? Iti simti ochii uscati, incep sa te usture si ai impresia ca nu mai vezi bine. Nu e vorba neaparat de cresterea dioptriilor, ci de scaderea nivelului lichidului lacrimal, care umezeste si curata partea anterioara a globului ocular. Ce-i de facut? Clipeste tot timpul si casca! Se regleaza fluidul lacrimal. Sau poti incerca cu lacrimi artificiale picurate de cateva ori pe zi in sacul conjunctival (le gasesti la farmacii).

Mai fa cate o pauza
Acorda-le ochilor tai din cand in cand o pauza, in care sa fie feriti de semnale luminoase iritante. Freaca-ti bine palmele una de alta, pana se incalzesc si aplica-le usor pe suprafata ochilor (nu apasa!). In acest timp exerseaza 10 miscari speciale de respiratie: inchipuieste-ti ca inspiri aer "calm" si expiri treptat stresul.

Masaj relaxant
Pune un pic de crema de ochi pe varfurile degetelor. Tamponeaza usor intai in colturile exterioare ale ochilor si in sus spre tample, apoi maseaza cu miscari circulare foarte usoare. Treci la zona de sub sprancene, mangaiind-o usor dinspre interior spre exterior. La mijlocul arcului superior al ochiului si la capatul dinspre exterior te opresti si apesi usor punctele timp de 1-2 secunde. Procedezi la fel si pentru arcul inferior al ochiului, de 3 ori pentru fiecare punct.

Comprese reci
Fie ca folosesti linguri din metal tinute la frigider, cuburi de gheata invelite in plastic sau material textil moale – toate, apasate lejer pe pleoape, au efect antiinflamator si stimulant. La fel e buna e si o crema cu extras de castraveti si ginseng sau apa termala pe care o aplici in jurul ochilor (de ex. Vichy, Thermal Fix).

Musculatura ochilor
Ti se va parea poate curios, dar iti poti intari si stabiliza musculatura ochilor. Ceea ce poate chiar atenua miopia sau hipermetropia. Exerseaza "mersul gargaritei", prezentat ceva mai sus! Sau, daca vrei sa nu-I faci pe cei din jur sa-si puna intrebari, foloseste urmatorul exercitiu: inchide ochii si imagineaza-ti cadranul unui ceas. Priveste intai la cifra 12, apoi in jos la cifra 6, spra stanga la cifra 9 si la dreapta la cifra 3. Repeta miscarea de 5 ori.

Un exercitiu simplu, dar de efect. Urmareste o musca imaginara pe perete. Miscarea circulara a ochilor te va relaxa.

Dureri de cap
Trebuie sa incerci stimularea celui de al "treilea ochi". Cu un deget mijlociu, urca pe mijlocul nasului pana la punctul dintre sprancene, apoi spre mijlocul fruntii, palpand pana simti un fel de depresiune a osului. Cu celalalt deget mijlociu cauta la ceafa punctul unde simti adancitura de sub craniu. Apasa simultan ambele puncte timp de 1-2 minute. Repeta procedeul de mai multe ori pe zi.

Fa excursii si exercitii yoga
Din ora in ora, parcurge un fel de traseu de excursie cu ochii. Lasa-ti privirile sa cerceteze spatiul in care lucrezi, uita-te afara pe geam, cel mai bine la pomii sau iarba verde. Eficient si pentru mentinerea dioptriilor sub control: asezata in fata unui perete fara model de zugraveala, vizualizeaza o… musca. Apoi "urmareste-o" cum parcurge trei cercuri mari la dreapta, trei la stanga, trei diametre verticale ale acestor cercuri, apoi trei orizontale. Foarte incet, exact in ritmul "mersului" unei insecte adevarate.

Lumina buna
Este foarte important ca ochii sa nu fie deranjati de razele luminoase din preajma monitorului. Ai grija ca locul sa fie corect luminat, fara sa "intre" in ecranul calculatorului – cea mai buna varianta: 400-600 lux. Iluminarea artificiala sau fereastra trebuie sa fie neaparat paralele cu ecranul monitorului. Nu uita ca lumina naturala a zilei este mult mai buna decat cea artificiala – daca te deranjeaza soarele, monteaza draperii in nuante neutre care nu opresc lumina ci doar o "calmeaza". Ecranul trebuie sa se afle la 50-60 cm distanta fata de ochi. Nu uita sa stergi o data pe saptamana sticla ecranului, pentu ca particulele de murdarie stanjenesc privirea. Si fii atenta sa nu stai in curent sau in "calea" aerului conditionat, caci si acesta irita serios ochii.

Comprese cu ceai
Doua pliculete de ceai negru se lasa sa infuzeze in apa fierbinte, timp de 3 minute, si se racoresc (de preferat, in frigider). Apoi se tine cate unul pe fiecare ochi, timp de 5-10 minute. Vor calma roselile, umflaturile si iritatiile.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete