Fii sănătos! Fii responsabil! Vaccinează-te!

Numeroase boli ce ne amenință viața pot fi ținute departe cu un simplu vaccin, unul dintre cele mai ieftine şi de succes tratamente pentru sănătate.

Aceasta este premisa “Săptămânii Internaţionale a Vaccinării”, o inițiativă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care marchează, la fiecare sfârşit de aprilie, această campanie de conștientizare a importanței vaccinării. Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) a preluat acest demerspentru al doilea an consecutiv, convinși fiind că mesajul Fii sănătos! Fii responsabil! Vaccinează-te!”,trebuie să ajungă la cât mai mulți români, cărora noi, medicii, să le explicăm, cu argumente solide și exemple, de ce vaccinurile sunt adevărate scuturi de apărare.

25 de boli pot fi prevenite prin vaccinare in acest moment.

vaccin

Vaccinurile protejează oamenii de orice vârstă, de la copii la vârstnici, împotriva unor boli ce le amenință viețile, crescând speranța de viață mai mult decât orice altă intervenție. În plus, vaccinul este, așa cum am spus, unul dintre cele mai ieftine şi de succes tratamente pentru sănătate, aspect deloc de neglijat, în aceste condiții economice dure, cărora trebuie să le facem față.

Paleta bolilor ce pot fi prevenite cu ajutorul vaccinuluieste foarte largă, de la rujeolă, rubeolă, difterie, tetanos, tuse convulsivă, febră galbenă, poliomielită, hepatită B, varicelă la pneumonie, diaree cu rotavirus, gripă, meningită, cancer de col uterin sau cancer hepatic.

Cele mai multe din acesteboli pot fi chiar fatale, mai ales pentru unele grupe de risc. Pentru cei neîncrezători, statisticile ar trebui să funcționeze ca un duș rece: peste 1,4 milioane de copii mici mor anual, din cauza unor boli prevenibile prin vaccinare, iar totalul deceselor, la nivel mondial, provocate de lipsa vaccinării, se ridică la 2-3 milioane.

Din păcate, lumea a uitat astăzi de unele boli îngrozitoare, pentru că nu se mai întâlnesc cazuri, dar acest lucru se datorează tocmai campaniilor eficiente de vaccinare, de pe tot globul. Astăzi o boala gravă ca variola nu mai există, pentru că vaccinarea antivariolică a fost făcută sistematic și eficient.

Boli pentru care există vaccin:

  1. Antrax
  2. Boli determinate de menigococ
  3. Boli determinate de Pneumococ
  4. Boli determinate de Haemophilus Influenzae tip B
  5. Diaree cu Rotavirus
  6. Difterie
  7. Febră galbenă
  8. Febră tifoidă
  9. Gripă
  10. Hepatita B
  11. Hepatită A
  12. Hepatită E
  13. Holeră
  14. Boli determinate de HPV (cancer de col uterin şi papilomatoze)
  15. Oreillon (Parotidita epidemică)
  16. Poliomielită
  17. Rabie (turbare)
  18. Rubeolă
  19. Rujeolă (pojar)
  20. Tetanos
  21. Tuse convulsivă
  22. TBC
  23. Varicelă (Vărsat de vânt) şi herpes Zoster
  24. Encefalita de căpuşă
  25. Encefalita japoneză

Trebuie însă să fim mereu în alertă, deoarece reapariția unor cazuri în unele focare, coroborată cu scăderea acoperirii vaccinale, din diferite motive, poate avea consecințe grave asupra sănătății populației unei țări.

Medicului de familie îi revin mai multe sarcini legate de prevenirea bolilor prin vaccinare:  consilierea privind vaccinarea, procedura de vaccinare, raportarea ulterioară către Ministerul Sănătăţii, pentru a asigura o imagine corectă şi completă a acestui fenomen. Tocmai de aceea, noi, medicii de familie, vrem să combatem lipsa de informare și să le spunem oamenilor că au la îndemână o metodă sigură, cu care pot preveni boala și care le permite să se bucure de fiecare zi, fără emoții, chinuri și complicații. Responsabilitatea aparține însă, în mare măsură, și părinților,deoarece ei decid viitorul copiilor lor și trebuie să-și cântărească,în mod responsabil, deciziile.

Eforturile noastre de a-i face pe oameni să înțeleagă importanța vaccinării nu se reduc numai la campania din perioada 26-30aprilie, când, într-adevăr, acțiunile noastre au în centru acest obiectiv, sincronizându-ne cu cele ale OMS. Pe parcursul întregii noastre activități medicale, încercăm să-i facem pe oameni să înțeleagă că, uneori, între “vaccin” și “viață” pot pune semnul “egal”.

Poate că nu vrem să schimbăm mentalități, ci să deschidem ochii, prin informații de valoare, susținute de profesioniști experți în vaccinare. Vrem să fim partenerii părinților în luarea deciziei conștiente asupra viitorului copiilor lor, dar și ai adulților, care au nevoie de intervenții prin vaccinare, în anumite situații. Vrem să ne asigurăm pacienții că suntem mereu alături de ei când au temeri, că le putem răspunde la întrebări când sunt nesiguri de decizie și că îi putem ajuta să ia hotărârea potrivită.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate