Fetiţa care i-a cântat Papei

La doar 15 ani, Maria Crăciun se poate lăuda deja că a cântat cu Al Bano în faţa Papei Ioan Paul sau că poartă ca talisman perlele regretatei Doina Aldea Teodorovici. Rafturile pline de trofee în ultimii zece ani impresionează pe toată lumea şi i-au adus, acum, o nouă bursă în cadrul Jurnalului de Fapte Bune

maria craciun2

de Maria Vlad

Frumoasa Maria, a cărei voce este comparată de specialişti cu cea a celebrei Edith Piaf, şi-a revendicat locul pe scenele lumii încă de la vârsta de patru ani, când mama sa a început să recunoască talentul fiicei sale.

”Se urca peste tot, pe canapea, pe mese, lua toate sprayurile din casă pe post de microfon şi cânta cât e ziua de lungă. În familia noastră nu cântase nimeni până atunci, nici nu ştiam ce ar fi mai bine să fac… Până la urmă am dus-o la Casa de Cultură pentru că nu se liniştea deloc, iar acolo regretatul profesor Alexandru Ciorăscu mi-a spus că ea nu este de Casa de Cultură, ci ar trebui să fie deja la festivaluri”, îşi aminteşte Cătălina Lovin, mama Mariei.

Astfel, fără să aibă nici un fel de pregătire de specialitate, nici o oră de canto, la vârsta de 5 ani, micuţa a obţinut premiul III la festivalul ”Cerbul de Aur” pentru copii, cu melodia ”Zâmbiţi, vă rog”. Tot atunci, Maria a întâlnit-o şi pe Mirabela Dauer, artista ale cărei melodii le cânta zi de zi. ”S-a dus la cabina Mirabelei Dauer, care urma să aibă recital, şi i-a spus că şi ea ştie să cânte ”Teatrul de păpuşi”. I-a cântat-o, iar de atunci au rămas prietene”, a mai spus mama Mariei.

Citește mai multe pe www.jurnaldefaptebune.libertatea.ro

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate