Femeile de… “Curtea Veche”

Fără categorie

Un vitralier si un armurier, adica doua femei legate de aceeasi pasiune si de doua meserii uluitoare. O dubla calatorie printr-o lume complicata, pe care Evul Mediu a dus-o la perfectiune si pe care lumea moderna a uitat-o.

O meserie de acum cinci sute de ani Armuriera Runa Petringenaru coordoneaza un proiect unic in Romania: acela de a-i invata pe copii tainele vietii medievale.

Clubul de Arta Medievala a fost la inceput doar o idee, un loc gandit astfel ca timpul sa para ca se scurge altfel, cu parfum de vremi uitate, de domnite romantice si de cavaleri ratacitori. Runa Petringenaru, o profesoara de iconografie medievala intoarsa acasa dupa ani lungi de studii prin America, s-a indragostit, la cei 37 de ani ai ei, de ideea "clubului", i-a mai adaugat si o Tabara Medievala de Arte si Meserii, si acum este singura femeie care traieste zilnic intr-o lume a focului si a fierului, e singura femeie armurier-medievalist din tara.

Am aflat-o la lucru printre cai si copiii pe care ii invata tainele vechi, pe undeva prin coasta Palatului Domnesc de la Mogosoaia, printre arme pe care lumea le-a uitat de mult, nascute in negurile Evului Mediu si care au adus maretie regilor si numelui de cavaler. O expozitie vie despre secole trecute de multa vreme, cand maini de mesteri armurieri au dus la perfectiune arta modelarii fierului.

Arcuri cat statul de om, sabii grele cu tais drept ori curbate serpesc si zimtate la garda, sulite, arbalete si lanci lungi de turnir, apoi manusi burgunde din fier, nituite la fiecare deget, gata sa zdrobeasca omul, si scuturi de toate formele pictate heraldic, in culori vii.

Runa este o femeie frumoasa, inalta si cu ochii migdalati si adanci, zambeste larg, frumos si are gesturi "desenate" delicat, rotunjite cu modestie, ca de profesoara exigenta, dar cand vorbeste despre munca ei aici devine serioasa, ca si cum ar tine o prelegere: "Cand am inceput sa invat toate astea, eram doar o studenta la Iconografie in America, pasionata de heraldica si, brusc, dincolo de lumea simbolurilor imagistice si de intreaga lume a medievalisticii si armureriei (care este o arta in sine!), am descoperit o arta a fierului batut.

Aici, in Romania l-am cunoscut pe Nicu Copoceanu, omul care a gandit tot acest club si tabara si care este singurul profesionist autentic din tara, ce traieste doar pentru lumea asta a Evului Mediu. Am inceput sa invat la 30 de ani, da, nu mi-e rusine s-o spun, sa caut, sa intreb, sa citesc. Manuale vechi de metalurgie, tehnici, canoane medievale, metode de modelare in fier, asa cum erau ele practicate pe la 1300 si mai incoace, pana dupa Renastere, ba chiar am invatat tehnici de calire cu lut si ulei, care fac sabia de cinci ori mai elastica si mai dura…"

Acum, dupa ce a devenit un adevarat "maestru armurier", a venit aici, in Tabara Medievala, tot impreuna cu Nicu, ca sa ii invete pe copii tehnici din secolul trecut, si are inca multe alte proiecte, menite sa convinga lumea ca nu merita sa lase uitarii tainele vechilor armurieri. In afara de aspectul clubului, locul taberei este un spectacol care, garantat, merita sa fie vazut.

Un amestec fascinant de scule, capete de metal slefuit in forme stranii (despre care n-ai habar la ce folosesc), un loc de turnir asa cum vedeam prin filme, caii pe care se invata lupta, un soi de vergele grele de arama, coifuri cu viziere de otel lucios, albastrui, ca niste "labe de gasca", si aparatorile de piept si de maini, un fel de "bandaje" metalice, ori camasile din "panza de zale", o impletitura de metal cu ochiurile mici cat unghia de copil.

Mai incolo, rezemate pe rastel, lancii lungi cu aparatoare uriase pentru mana, sabii "de doua maini" sau florete subtiri si pumnale curbate venetiene, ba chiar o catapulta de lemn gros cetluita in fier, construita cum scrie la carte: cu funii cat bratul, rasucite snur, si brat pentru aruncat proiectile. Fiindca nimic din ce face Runa aici nu e obiect de muzeu. Ele, toate, sunt arme functionale, adevarate, gata sa fie folosite intr-un turnir.

Peste toate acestea, "sefa" este Runa, apoi Nicu, Dan Aldea si "ucenicii" lor: Leonard, Dan, Bebe si, surprinzator, doua fete, Maia si Teodosia, care sunt de fapt fiicele Runei. Pe drum, la plecare, ma scutur usor, ca sa scap de imaginile neobisnuite din Clubul de Arta Medievala al Runei. Nu stiu de ce nu pot sa scap de impresia ca, de fapt, un pic mai devreme nu eram in Bucurestiul secolului al XXI-lea, ci undeva langa o cetate din piatra ridicata la marginea lumii cunoscute, in calea barbarilor.

Luciri de spade, clinchete grele de metal, fosnet de stofe si brocarturi, pasi apasati si zanganitori, paftale de argint greu, ciocanit, si niste povesti de seara, la lumina focului, despre cavaleri ratacitori, despre turniruri si domnite si despre o lume uitata si misterioasa adusa de maini de femeie tocmai aici, in mijlocul Baraganului. Fascinant, nu-i asa?

"Totul este unicat, fiecare piesa se lucreaza de mana, si asta este marele castig al taberei. Ii invatam pe copii de la tainele scrisului si picturii simbolistice, la conceperea blazonului, apoi la olarit si la tirul cu arcul. Aici totul tine de un simt, de o pasiune pe care vrem sa o cultivam si sa o descoperim. Nu exista manuale de medievalistica. Este ca un soi de secret ciudat, transmis de la mester la ucenic, asa cum era de fapt si acum cateva sute de ani."

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din