Femeia care a vazut Orasul Interzis

O temerara pasionata
Pana s-o intalnesc, stiam cam tot ce se putea despre Uca Marinescu. Tot ce a facut ea pana acum la o varsta la care alte femei merg doar cu nepoteii in parc, toate calatoriile de la Poli la Ecuator, expeditiile prin gerurile si caldurile cumplite, muntii si oceanele biruite, toate victoriile si titlurile adunate…

O calatoare moderna printr-o lume pe care aproape ca n-o mai vedem, reinviata pentru noi doar de propria ei pasiune. Dupa ce am cunoscut-o si nu i-am dat mai mult de 50 de ani, m-am convins ca pasiunea nu are varsta. Ca noi suntem cei care stabilim intotdeauna limitele si ca depinde doar de noi pana unde ridicam stacheta. Prima impresie pe care ti-o face Uca Marinescu este ca locul ei ar fi la un birou sau in spatele catedrei.

In schimb, cutezanta i-a fost oficial recunoscuta, are ordinul national al Romaniei in grad de cavaler si de ofiter, este membra a Societatii Romane de Geografie si a celei Americane, are diplome de excelenta peste alte diplome de excelenta si titlul de maestru emerit al sportului.

"Drumul sarii si al lanii"
In lumea noastra grabita si devorata de nelinisti ciudate, ea isi cauta si isi gaseste drumul catre liniste in largul nemarginit al Pamantului, globul pe care l-a ocolit de cateva ori. "Este al patrulea drum pe care il fac in Tibet si pot sa spun ca Tibetul e un alt timp si o alta lume. Drumul a fost si cel mai dificil, fiindca am mers in extremul nord-vest, in regiunea Humla. Am strabatut cale de 4000 de kilometri pe drumul ce a deschis europenilor China: vechiul ‘Drum al Matasii si al Sarii’, care acum a devenit mai mult un ‘Drum al Sarii si al Lanii’, si am coborat in cele mai adanci vai ale Himalayei, locurile unde te simti ca in secolul al XI-lea, unde peisajele sunt uluitoare, iar oamenii sunt unici.

Poate de aceea se spune ca Tibetul nu este pentru toata lumea. Si ca mirajul sau a ramas neatins de mii de ani, din pricina izolarii, dar si din cauza oamenilor. Aici totul se misca in directia inversa acelor de ceasornic, de la stanga la dreapta, iar semnul suprem al rugaciunii e mandala, desenata complicat, cu fire de nisip colorat.

Caci tibetanii, pierduti acolo, la poalele celor mai inalti munti din lume, asa cum sunt ei, cu straiele populare viu colorate, cu nepasarea lor fata de bani, cu caravanele lor de iaci, cu trocul pe care il fac ca acum sute de ani, cu setea lor de invatatura ce ii mana kilometri intregi pe jos, pana la scolile din manastirile budiste, ei, tibetanii acestia, sunt poate cel mai religios popor din lume." Fac o grimasa care seamana un pic a neincredere, dar apoi imi amintesc ca la cate natii a vazut Uca Marinescu la cei 67 de ani ai sai, poate judeca echilibrat si sigur.

Mandala, semnul cosmic
Spune ca pentru multi dintre noi, oamenii acestia pot parea ciudati. Ca pe tibetani unii ii admira deschis, in vreme ce altii abia stiu ca exista, sau ii privesc doar ca pe un fapt divers auzit la televiziune. Mai toti le invidiaza seninatatea, dar majoritatea nu-i inteleg. Sau nu prea stiu sa-i inteleaga.

De fapt, ei traiesc intr-o lume aparte. Extrem de izolata, dar de o frumusete teribila. Un loc de unde lumea se vede mult mai profunda si mai rotunda. "Localnicii au o detasare spirituala speciala. Nu tine doar de religia lor, de faptul ca sunt budisti, cred ca tine de profunzimea la care au ajuns.

Ei se roaga numarand cu dreapta siragurile de margele, sau invartind rotile de rugaciune ca sa alunge spiritele rele, ard betisoare parfumate, isi deseneaza dorintele de reincarnare cu mandale de nisip (‘mandala’ inseamna in tibetana ‘esenta’, semnifica ordinea si armonia si este o reprezentare unicat a Cosmosului) si se prosterneaza ca penitenta atunci cand gresesc sau doneaza relicve.

Cei mai multi au parul impletit in 108 suvite, egale ca numar cu al sutrelor (textele sfinte) recitate la colturi in fumul sacru rezultat din arderea ramurilor de ienupar."
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta