Femeia Anului

De 18 ani recunoaștem și premiem femei care transformă obișnuitul în remarcabil. Eroine anonime care au reușit să facă din lumea în care trăim una mai bună.

Ecaterina Ani Jager – Arad

ecaterina ani jager

„Au trecut aproape 10 ani de când redactorul șef m-a sunat și mi-a dat vestea care mi-a schimbat viața. Am fost desemnată Femeia anului 2006 la secțiunea Inițiativă în Sprijinul Semenilor, cu o zi după ce am împlinit 50 de ani.

Ce am făcut de atunci? Am câștigat licitații pentru proiecte de înființare a unor Centre Resursă pentru Anunțul Handicapului în asociațiile membre AHNR, care au diseminat informaţii şi au oferit îndrumare pentru peste 300 de persoane cu handicap şi familiile lor.

Am făcut peste 1 100 de poze pentru a crea și ilustra “Harta accesibilităţii”.

Am urmat cursuri de consilier NLP, apoi am lansat proiectul “Viața pe roți” prin care, timp de doi ani, am reușit să asigurăm pentru 30 de membri scaune rulante noi.

În 2009, am lansat la Arad proiectul “Nu suntem invizibili” pentru persoanele cu handicap, înfiinţând un atelier pentru confecţionarea lumânărilor decorative.

În 2013, am lansat “E-comuni-care”, o platformă prin care răspundem nevoii de comunicare a persoanelor cu handicap grav, care nu sunt cuprinse în vreun sistem educațional. Acum derulez proiectul “Cum să ne ajutăm părinții?”, născut din nevoia de a prelungi relația părinte – persoana cu handicap.“

Gabriela Alexandrescu – București

gabriela alexandrescu

„Salvaţi Copiii“ aniversează 25 de ani de activitate în promovarea şi apărarea drepturilor copilului, iar directoarea asociației, Gabriela Alexandrescu, sufletul acestei instituții, a fost desemnată Femeia anului 2011, la categoria Promovarea și apărarea Drepturilor Copilului.

În domeniul educaţiei, asociația a întreprins demersuri pentru protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, ce reglementează adecvat protecția socială a copiilor rămaşi singuri acasă.

În 2015, Salvați Copiii obține dublarea alocației de stat pentru copii și stabilirea, pentru copiii cu dizabilități, a unei alocații unice de 200 de lei. În domeniul sănătăţii, lansează programul „Fiecare Copil Contează“, având ca obiectiv reducerea mortalității infantile.

Campaniile „Bun venit pe lume!“ și „Un gest pentru o viață“, au avut ca rezultat dotarea a 58 de maternități și secții de nou-născuți cu echipamente medicale moderne.

Printre realizările notabile ale asociației mai amintim înființarea, în cadrul Ministerului Sănătății, a unui Compartiment pentru sănătatea femeii și copilului; coordonarea națională a programului Sigur.Info, prin care copii, părinți și profesori au beneficiat de informare și consiliere privind siguranța online; inaugurarea Centrului de Educaţie Emoţională şi Comportamentală pentru Copii, destinat victimelor abuzului în şcoală şi în familie; lansarea www.parintibuni.ro, o platformă profesionistă de parenting pozitiv.

Dina Loghin – Iași

dina loghin

A continuat să se implice în promovarea și apărarea drepturilor femeii, cauză pentru care a primit trofeul Femeia anului în 2006, propunându-și ca obiectiv soluţionarea unei probleme încă nerezolvate la nivelul Uniunii Europene: îngrijirea în comunitate.

Pentru aceasta, a demarat programul SMART al Fundaţiei ŞEF, gândit ca metodă de identificare şi promovare de soluţii privind flexibilitatea programului de lucru al femeilor şi dezvoltarea serviciilor de îngrijire de tip respite (respiro) a copiilor, bătrânilor şi altor dependenţi ai familiei.

Ca formator pe activităţi având ca grup-ţintă femeile, activitatea fundației a continuat pe două direcţii: antreprenoriat pentru femei şi consolidarea capacităţii femeilor (empowerment).

Un proiect semnificativ al Fundaţiei ŞEF pentru dezvoltarea democraţiei e „Povestea mea, succesul nostru!“, având ca obiectiv principal structurarea unui program de dezvoltare a abilităţilor de tip leadership comunitar (community leadership).

Ca expert independent, a coordonat în anii 2013 – 2014 proiectul „Campanie Europeană pentru Democraţie Paritară şi Cetăţenie Europeană Activă: Nu există Democraţie Europeană Modernă fără Egalitate de Gen“, derulat prin Asociaţia Romanian Women’s Lobby (RoWL). Momentan activează într-un domeniu nou: intervenții în procese de transformare a conflictelor şi construirea păcii.

Rozalina Lăpădatu – București

 

rozalina lapadatu

„În calitate de președinte al Asociației APAA, în ultimii doi ani de la decernarea trofeului Femeia anului 2013 pentru Inițiativă în sprijinul semenilor, am continuat să organizăm activități în sprijinul pacienţilor cu afecțiuni autoimune.

Am organizat campanii de comunicare și sensibilizare pentru afecțiunile autoimune: poliartrita reumatoidă, psoriazis, celiachie, scleroză multiplă, lupus, urticarie cronică spontană, boli inflamatorii intestinale, diabet, purpură trombocitopenică și artrită idiopatică juvenilă.

Am continuat să organizăm grupuri de sprijin pentru pacienţi şi cursuri de autoîngrijire.

Pentru viitor ne-am propus să dezvoltăm mai multe cursuri care să ajute pacienţii să-şi înţeleagă boala şi să depăşească situaţiile neplăcute provocate de afecțiunea cu care sunt nevoiți să trăiască; să continuăm să desfăşurăm campanii de comunicare, dar şi campanii antidiscriminare.

Mai multe detalii găsiţi pe siteul nostru www.apaa.ro, dar şi pe pagina de Facebook www.facebook.com/apaaro. Plus un colaj cu proiectele din primii 4 ani – în decembrie 2015 facem 5 ani de activitate!“

Iana Matei – Pitești

iana matei

„Cea mai mare realizare a fundației Reaching Out, care protejează victimele traficului de persoane, este că funcţionăm încă, în condițiile din România, unde, după cum se știe, organizaţiile nu primesc sprijin guvernamental.

În 2010 am fost numită “Europeanul anului”, primul român care a primit acest premiu. Asociazione Culturale din Italia mi-a oferit premiul “Ator Pal Mont” pentru activitatea susţinută în domeniul social.

În 2011, AVON mi-a decernat premiul “125 de femei pentru schimbare”. Pe plan profesional, am continuat activitatea în centru, asistând victime.

Din 2013, facem parte din platforma societăţii civile din Bruxelles, organizată de Comisia Europeană.

De două ori pe an ne întâlnim cu alte organizaţii din ţările membre şi purtăm discuţii pe tema traficului de persoane (noi tendințe, destinaţii, modus operandi) astfel încât directivele europene să aibă conţinut.

Anul trecut am făcut o cercetare pe tema traficului de  minori pentru a afla motivele pentru care atât de multe fete minore sunt pe stradă. În 2015 am primit aprobare pentru un proiect în cadrul căruia vom dezvolta o fermă şi o fabrică de gem care va oferi o alternativă victimelor, generând şi un profit pe care să îl folosim în susţinerea activităţilor.“

Știi o astfel de poveste? Nominalizează și tu femeile care te inspiră pentru oricare dintre categoriile galei.

1.Excelență în Jurnalismul Social

2.Promovarea și Apărarea Drepturilor Femeii

3.Ambasador al Artei

4.Promovarea și Apărarea Drepturilor Copilului

5.Implicare și Responsabilitate Socială

6.Inițiativă în Sprijinul Semenilor

7. Advocacy și Prevenirea Violentei asupra Femeilor

8. Antreprenoriat la feminin

Trimite-ne propunerile tale la femeiaanului@avantaje.ro, pana pe data de 6 ianuarie 2016.
Primele 50 de cititoare care ne ajută să scoatem la lumină povești inspiraționale vor fi invitate la evenimentul Gala Femeia Anului. 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Avantaje.ro