Femei care au curajul de a schimba lumea în care trăiesc

Autor: Aurora Martin, consilier superior relații internaționale și comunicare Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării 

Cele mai relevante mărturii despre aspectele dramatice din viața cotidiană a acestor femei au fost revelate de scrieri literare, documentare și ecranizările lor care surprind efortul femeilor de a supraviețui într-o lume potrivnică lor.

grup de arabi

Pe data de 16 ianuarie 2014, Amnesty International anunța că, în primele două săptămâni ale anului, autoritățile iraniene executaseră deja 40 de persoane prin spânzurare. Iranul se află pe locul al doilea, după China, în clasamentul țărilor care încă mai aplică pedeapsa cu moartea și organizează
execuții publice pe stadion.

Femeile suspecte de adulter sunt omorâte cu pietre în văzul tuturor, cu ajutorul tuturor. Mai mult, autoritățile au elaborat reguli stricte pentru lapidare, legiferând atât tehnica pregătirii condamnatului (prin legarea lui într-un sac și îngroparea până la bust), cât și tehnica alegerii pietrelor (nici prea mici, dar nici prea mari, ca să nu ucidă dintr-o lovitură), astfel încât spectacolul să dureze cât mai mult.

Pe lângă faptul că lapidarea în sine e o tehnică barbară, care nu ar avea ce căuta în secolul 21, perfecționarea aplicării ei, tocmai pentru că victimele sunt preponderent femei, este unul dintre aspectele care reflectă o societate profund misogină.

Documentar cutremurător

Aplicarea dreptului cutumiar și a legii islamice tradiționale Sharia îngreunează demersurile care ar putea sprijini lupta cu mentalităţile primitive şi cu
violenţa împotriva femeilor, mai ales în zonele rurale. Informații despre oprimările suferite de femei în spațiul islamic au ieșit cu greu la iveală, dat fiind că organizațiile internaționale pentru apărarea drepturilor femeii nu sunt binevenite.

Cele mai relevante mărturii au fost revelate inițial de scrieri literare sau documentare și de ecranizările lor. De exemplu, romanul autobiografic „Numai cu fiica mea“ al scriitoarei nord-americane Betty Mahmoody, care surprinde efortul femeilor de a supravieţui într-o lume potrivnică lor.

Cartea „The Stoning of Soraya M“ (Uciderea cu pietre a Sorayei M), scrisă de jurnalistul franco-iranian Freidoune Sahebjam, publicată în 1994, e bazată pe o poveste reală, și stă la baza filmului cu același nume. Pornind de la o întâmplare cutremurătoare petrecută într-un sat din Iran, în 1986, narațiunea are în vedere și reacţiile pe care le-a generat lapidarea unei neveste nevinovate, atât printre membri comunităţii, cât şi pe plan internaţional.

Curajul care ucide

Soraya e soţia fidelă a lui Ali şi își trăiește bucuria maternității prin cei patru copii rezultaţi din căsnicia lor. Soțul său se îndrăgostește de o minoră, cu care ar vrea să se recăsătorească, dar, pentru aceasta, are nevoie de acceptul pentru divorț al actualei soții. Faptul că aceasta se încăpățânează să nu i-l
dea, îl face să o terorizeze și să o umilească, ba chiar să o bruscheze şi să o lovească în faţa celor două fiice şi a celor doi fii. Atitudinea Sorayei e pe deplin justificată de statutul incert al unei femei singure cu patru copii; de aceea, preferă să se sacrifice și să rămână captivă într-un mariaj lipsit de afecțiune și de orice perspectivă, atâta timp cât alternativa ar putea-o duce la incapacitatea de a-și întreţine copiii, financiar.

Ali complotează cu primarul satului și o îndeamnă pe Soraya să aibă grijă de un bărbat văduv. Soraya acceptă numai dacă e remunerată, însă cei doi bărbați încep să răspândească zvonuri despre infidelitatea femeii, îl șantajează pe văduv să confirme zvonurile și astfel femeia ajunge să fie acuzată de
adulter. E bătută și denigrată în fața fiilor săi, care ajung și ei să fie întorși împotriva ei. Alături îi stă doar mătușa Zahra, care o susține necondiționat și o îndeamnă să nu cedeze. Ea e cea care are curajul să le reproșeze, atât oficialilor din administrație, cât și celor religioase din comunitate, nedreptatea, corupția, șantajul și vehicularea unor dovezi contrafăcute și neconcludente.

Ponegrită pe nedrept și condamnată, fără o judecată prealabilă, de bărbații satului, Soraya e pregătită pentru lapidare. Chiar tatăl ei e cel care aruncă
primul cu pietre, dar niciuna nu nimerește. Furios, Ali începe să arunce el însuși, cu furie, cu patimă, îndemnându-i și pe cei doi fii; treptat, începe să arunce toată mulțimea, mai puțin văduvul, care știa că e inocentă. Tot Zahra e cea care dezvăluie, cu lux de amănunte, adevărul despre moartea Sorayei unui jurnalist de origine franco-iraniană, căruia i se defectase mașina când trecea prin satul lor, sperând ca nedreptatea să fie cunoscută.

Deși popularizată, această dramă individuală, reprezentativă pentru o întreagă comunitate rurală din lumea iraniană, nu e izolată.

Arta militează pentru drepturile omului

Chadorul negru e purtat în continuare, acoperind femeia din cap până în picioare, pe alocuri fiind înlocuit cu un șal pestriț. 60% din populaţia universitară e feminină, femeile fiind destul de prezente și în cultură. Arta pare să fie o supapă într-un spațiu opresiv și constrângător. Astfel, destul de cunoscute sunt două scriitoare (o poetă – Parvin Etesami – și două romanciere – Simin Daneshvar și Tahereh Saffar Zadeh ), o activistă pe probleme religioase – Banu Amin, o regizoare de film – Pouran Derakhshandeh – și câteva actriţe de teatru și film – Parvaneh Masoumi și Lila Hatami.

actrita Lila Harami

Actrița Lila Hatami

Dar celebritatea nu le scapă de supravegherea atentă a bărbaților, gata oricând să le vâneze abaterile de la regulile stricte prin care încearcă să le țină sub control. Astfel, celebra actriță Lila Hatami, din filmul „A Separation“, premiat cu premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 2012, fost acuzată de încălcarea legii islamice pentru un sărut primit pe obraz la Cannes. Gestul de curtoazie din partea președintelui Festivalului de la Cannes, Gilles Jacob, a provocat furia activiştilor pro-islamişti din Iran, care au cerut ca aceasta să fie pedepsită prin biciuire pentru încălcarea legilor Islamului, gestul fiind considerat o ofensă în cultura islamică, atunci când e comis între persoane care nu sunt înrudite.

„Studenţii Hizbullah“, un grup universitar apropiat de Garda Revoluţionară – o structură religioasă care are rolul de a apăra revoluţia islamică din
Iran – a înaintat o plângere autorităţilor judiciare din Iran împotriva actriţei, cerând pedeapsa maximă, respectiv 50 de lovituri de bici. „Faptul că preşedintele festivalului, Gilles Jacob, a încercat să minimalizeze însemnătatea gestului care a declanşat scandalul: „e un obicei obişnuit în Occident“,
nu i-a împiedicat să îl acuze că a insultat condiţia femeii din Iran. „La acel moment, pentru mine doamna Hatami a reprezentat întregul cinema
iranian, apoi a redevenit ea însăşi în clipa următoare. Controversa bazată pe un obicei normal din Occident e lipsită de sens“, „un afront adus decenţei
femeilor din Iran“.

Oficialități din ministerul  culturii au caracterizat apariţia lui Hatami de la Cannes drept una „nepotrivită“ şi „împotriva perceptelor religioase.“
„Femeia iraniană e simbolul castităţii şi al inocenţei“. Ceea ce a inflamat spiritele a fost faptul că actrița a purtat la Cannes o eșarfă în jurul gâtului,
dar nu și-a acoperit creștetul capului, expunând vederii părul, lucru interzis în Iran.

Scena publică începe să facă loc femeilor

Într-o societate profund patriarhală, vocea femeii se face greu auzită, iar talentul, sârguința, celebritatea nu sunt o garanție a dobândirii prea multor
drepturi. Totuși, dreptul la vot și dreptul la muncă, reprezintă oportunități binevenite pentru a-și demonstra potențialul. În consecință, pe scena publică se găsesc astăzi multe jurnaliste, medici,  o ministră a Sănătăţii (Marzieh Vahid Dastjerd), câteva consiliere la nivel înalt şi multe funcţionare.

Există chiar și un Departament pentru Femei şi Familie în cadrul Organizaţiei de Cultură şi Comunicaţii, dar eficiența lui nu se simte când e vorba de
anumite drepturi fundamentale ale femeii. Astfel, adulterul, interzis prin lege, se pedepseşte prin biciuire sau spânzurare, iar, în cazul unui viol sau
incest femeia e mereu cea vinovată. Fetele trebuie să se căsătorească virgine, iar divorțul se obține foarte greu. Se urmărește reducerea natalității și se recomandă contracepția cu medicamente, dar avortul e ilegal și se pedepsește cu închisoare de până la 10 ani.

Între execuția prin lapidare a Sorayei, în 1986, și execuția prin spânzurare a lui Jabbari, în 2014, nu e decât o diferență de procedură și de audiență.

Comunității restrânse dintr-un sat izolat i-a luat locul întreaga comunitate internațională. Neputința de a proteja o victimă nevinovată a unui sistem
imun la respectarea drepturilor femeii e dezarmantă. Ultimii 28 de ani au schimbat câte ceva la nivelul percepției locului femeii în spațiul public, dar nu și în direcția drepturilor și libertăților lor fundamentale.

femeie iran

VINOVATĂ FĂRĂ VINĂ

În ciuda tuturor acestor progrese, aplicarea justiției, mai ales pentru femei, se face încă deficitar. În 2014, cazul lui Reyhaneh Jabbari a revenit în atenția organizațiilor internaționale. Victimă a unei tentative de viol, ea s-a apărat rănindu-l pe agresor, care ulterior a decedat. Toate aceste detalii nu au fost relevante, însă, pentru autoritățile iraniene, care au găsit-o pe Jabbari vinovată de crimă, fără să ia în considerație faptul că se afla în situație de autoapărare.

Tentativa de viol a fost neconcludentă în acordarea sentinței și Jabbari a făcut șapte ani de închisoare. Deși  organizațiile internaționale au lansat petiții și mitinguri pentru susținerea nevinovăției ei, execuţia lui Jabbari, prin spânzurare, a avut loc în pofida tuturor presiunilor internaţionale şi a petiţiei semnate de peste 242.000 de persoane.

Foto: shutterstock, Cinemagia

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Avantaje.ro