Fata cu profesie unicat: actor-ventriloc

Este tânara, are doar 26 ani, dar se bucura de un talent rar si neobisnuit: poate vorbi fara a-si misca buzele. Crina Zvoboda este singura actrița din România recunoscuta mondial ca ventriloc perfect si maestru în artele spectacolului.

ventriloc-1

Credeam, din cele vazute prin filme si fara sa iau parte la vreun spectacol, ca un ventriloc e un domn serios, de obicei în vârsta, care vorbeste cu o papusa rostind cuvintele cumva „din stomac“, fara sa deschida gura. M-am descoperit banal si limitat cunoscând-o pe Crina, caci ea iese din tipare. Si descoperind cu ea complexitatea unui astfel de spectacol, minunea unei munci grele, uluitoare.

Repetițiile de zeci si zeci de ore, dicție, rostire si frazare fara sa clintesti muschii buzelor, doar prin miscarea aerului în piept, studiul miscarilor, al poziției mâinilor, al gesturilor, care nu sunt lasate la voia întâmplarii, apoi scenariile, povestea din spate, imaginația, gaselnițele, de la cele tehnice la cele artistice, cautarea culorilor, a texturii hainelor… Ventrilocia, am aflat de la micuța actrița, înseamna mai mult decât vorbitul fara a-și misca buzele, înseamna mai mult decât a avea o papusa pe genunchii tai care sa spuna lucruri amuzante, sa cânte sau sa discute cu cei din public.

E o relație extraordinara, aproape magica, ce se stabileste între actor si personajul sau, iar show-ul devine o creație unica si complet inedita, savuroasa si mereu altfel. Povestea ei începe cu o pasiune urmata si devine, pas cu pas, arta unui talent uimitor: „Gata, stiu ce vreau sa fac! O sa creez primul teatru de papusi pentru publicul adult din România!“, asta mi-am spus la sfârsitul primului semestru al Masterului la Regia Teatrului de Animație. Nu a fost prima idee mareața, eu mi-am tot aruncat provocari de-a lungul vieții.

Înainte, urmasem cursurile Facultații de Teatru din cadrul UNATC, secția Arta Actorului Mânuitor de Papusi si Marionete si credeam ca am experiența înființarii unui teatru. Cu mult entuziasm m-am apucat, deci, de lucru: am cooptat doi avocați, un arhitect, un regizor, un manager economic, un manager artistic, un teatrolog si doi actori. Ce mai, credeam ca o sa rup norii, eu, o pustoaica de 22 de ani. La început, toata lumea s-a aratat entuziasmata, dar puțini au raspuns la rugamințile mele de a ne întâlni, de a lucra la proiect, de a-l urni din loc. N-am avut succes în acest demers, drept pentru care m-am hotarât sa renunț si… m-am angajat ca bona.

La doar câteva luni dupa ce „mi-am luat în primire noul post, am început sa ma simt din nou creativa. Îmi trecuse supararea, dar nu stiam de unde sa încep, de fapt, de unde sa reîncep. M-am uitat o vreme la clipuri cu papusari, marionetisti si ventriloci, activitate pe care am mai avut-o si în trecut, doar ca de data asta a început sa ma atraga ventrilocia. Am vazut si câteva tutoriale despre cum se face, mi-am cumparat o papusa cariea i-am zis Bunicuța sexi, niste carți despre ventrilocie si am pornit.

ventriloc-2

Mama baiețelului de care aveam grija a vazut ce citeam, mi-a pus câteva întrebari si a parut foarte interesanta de subiect; iar de ziua mea mi-a daruit o papusa profesionala. A fost o mare surpriza pentru mine, nu ma asteptam la asa ceva din partea nimanui, mai ales ca este o papusa scumpa, care nu se gaseste în România.

Aniversarea aceea a fost si debutul meu în ventrilocie. În troleibuzul 86, în drumul catre casa dupa programul de lucru, am avut prima reprezentație. Îmi însusisem deja tehnica de a vorbi fara sa-mi misc buzele, asa ca am improvizat ceva cu noua papusa. Oamenii, chiar daca nu înțelegeau ce se întâmpla, au fost fermecați pe loc, desi se întrebau de unde vine vocea. Înregistrata nu avea cum sa fie pentru ca facusem un moment interactiv, implicându-i pe cei prezenți. Le-am explicat calatorilor ce fac, li s-a parut un pic dubios, dar au continuat sa râda, sa se distreze, ba chiar mi-au urat succes când am coborât din troleibuz.

Asa m-am hotarât sa ma fac ventriloc. Timp de aproape un an am susținut mici spectacole prin mijloacele de transport în comun si o iarna întreaga, prin zapada si viscol, cu papusica în brațe am mers la evenimente caritabile. A fost o perioada de pregatire plina de imprevizibil, intensa si foarte productiva, în care m-au impresionat cel mai tare momentele în care eram fața în fața cu micuții bolnavi sau din orfelinate, când mi se rupea inima, ca sa nu mai spun ca aveam si emoțiile inerente unui spectacol. Lansarea mea a fost doar o chestiune de curaj absolut, pe care l-am cultivat si m-am gândit sa particip la „Românii au talent“.

Chiar daca nu aveam nici o experiența anterioara în televiziune si-mi era si teama ca n-o sa fiu suficient de buna ca sa ma vada o țara întreaga. Cu toate temerile mele, participarea a fost un real succes. Am avut doar de câstigat, telefonul a început sa sune, spectacolele au început sa curga, contracte în țara si strainatate, prezența pe platourile Prima TV, iar anul acesta am fost singura actrița din România invitata în Statele Unite la VentHaven Convention, cea mai mare convenție a ventrilocilor din toata lumea si totodata singura prezența feminina din acest mega show.

Pentru asta însa, sunt mii de ore de pregatire în spate, sunt sute de spectacole jucate. Experiența, ca în orice domeniu, îsi spune cuvântul si aici. Am învațat, din fiecare spectacol, sa fiu cât mai vie si s-o fac cu inteligența. Consider ca inteligența scenica se învața pe scena. Si, de fapt, asa cum spunea Virgil Constantin, primul meu profesor de teatru: „Important e drumul, puiule, nu destinația“. Merge perfect cu ce am auzit de curând: „Fericirea nu e o destinație, ci o calatorie”, nu-i asa?“.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate