Fast-food, snacks, soft-drinks…

Fără categorie

Hamburgeri, cheeseburgeri, cartofi prajiti, bauturi racoritoare acidulate si strudele umplute cu gemuri viu colorate. Ce promit sa iti ofere hrana fast-food, batoanele si snack-urile energizante atat de diverse dar, mai ales, cat de sanatoase sunt?

O falsa energie
Cu siguranta, toate produsele de acest fel iti furnizeaza energie, altfel spus, calorii. Problema este ca majoritatea acestor calorii o reprezinta asa numitele "calorii goale", adica cele care elibereaza energie, dar nu contin mineralele si vitaminele esentiale pentru mentinerea sanatatii.

Mai simplu spus, e ca si cum te-ai alimenta cu combustibil fara sa-ti hranesti organismul. Asadar, chifla alba, cu chifteaua in mijloc, si cartofii prajiti alaturi inseamna o masa hipercalorica, cu un continut bogat mai ales in grasimi si proteine, dar lipsita de minerale si vitamine.

Multe calorii nu inseamna neaparat "hranitor"

Hidratii de carbon simpli sau zaharurile simple (procesate industrial), pe care le contin snack-urile sau batoanele energizante, au un efect energizant imediat, deoarece sunt rapid transformate in glucide, iar apoi, in calorii.

Dar tot atat de adevarat este ca, dupa aceea, se instaleaza moleseala, adica efectul contrar celui scontat. Explicatia: atunci cand procentul zaharului din sange creste rapid, organismul incepe sa produca insulina in exces, pentru a elimina surplusul din sistem. Deci, cand mananci prea mult zahar, corpul reactioneaza, producand prea multa insulina. Consecinta este ca nivelul zaharului din sange scade rapid si ajungi la o stare mai proasta decat cea pe care credeai ca ai combatut-o.

De aceea, cel mai bine ar fi sa inlocuiesti dulciurile, snack-urile sau bauturile racoritoare indulcite cu surse de hidrati de carbon (glucide) complecsi care, pe langa faptul ca elibereaza mai lent zaharul in sange, mai aduc si vitamine, minerale si fibre. Este vorba despre cereale si produse din cereale integrale, legume si fructe, cartofi.

Atentie la denumiri precum: glucoza, sucroza, fructoza, sirop de glucoza, dextroza; prezenta acestora nu inseamna ca acel produs nu contine zahar, deoarece substantele respective intra tot in categoria zaharurilor.

Sfatul medicului
"In Romania nu s-a facut inca nici un studiu pentru a determina aportul de calorii al alimentelor din restaurantele fast-food", spune medicul dietetician Mihaela Voitec, de la Institutul de Boli de Nutritie.

Medicii nutritionisti nu interzic consumul de alimente tip fast-food, dar recomanda prudenta si discernamant. Astfel:

  • Daca mergi, nu prea des, la un restaurant fast-food pentru o gustare, cu colegii sau prietenii, nu e nici o problema, fiind chiar indicat sa variezi meniul din cand in cand.
     
  • Daca hrana tip fast food devine numai un supliment zilnic al meselor tale, nu e rau, atata vreme cat celelalte mese sunt echilibrate. Ca atare, nu lasa sa treaca celelalte mese ale zilei fara lactate, cereale integrale, fructe si legume crude cat mai divers colorate (culorile diferite corespund unor grupe diferite de vitamine absolut esentiale hranei zilnice).
     
  • Bauturile racoritoare sau batoanele energizante nu trebuie consumate in cantitati mari, deoarece contin zahar in exces, acesta fiind principala cauza a cariei dentare si obezitatii.
     
  • Dintre alimentele fast food, cele mai recomandate sunt pizza, cartofii prajiti, salatele de legume, preparatele pe baza de peste sau pui (consumate cu masura, intrucat contin multe grasimi).
     
  • Alimentele care trebuie evitate, mai ales in cazul copiilor, sunt bauturile racoritoare pe baza de cofeina sau cele care includ foarte multi conservanti si zahar, prajiturile si biscuitii, dulciurile si hot dog-ul.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din