Există viață după despărțire

Orice copil are dreptul să aibă doi părinți fericiți. Împreună sau separat. Și prezenți în viața lui.

mama singura

Cred cu toată convingerea că există viață după orice. E o singură situație în care nu mai există nimic. Dar nu despre asta vreau să vorbim. Prefer să ne amintim că există viață după divorț, există viață după despărțire. și am să vă dau o veste bună. Viața de după e cum v-o faceți.

Eu am ales să o fac bună. Și-am muncit la asta zi de zi. Mi-am propus, cu fiecare zi, să fiu o mamă mai bună pentru copilul meu. Și, de dragul ei, exclusiv de dragul ei, în fiecare zi am mai făcut câte un pas către o relație armonioasă cu tatăl ei.

Doar de dragul copilului

L-aș fi „îngropat“ de 10 ori și i-aș fi pus flori proaspete dacă ar fi fost să fac ceea ce am simțit, în primele luni după despărțire. A încolțit în mintea mea gândul că nu e corect ce mi se  întâmplă. Că „ticălosul“ își vede de viața lui minunată, în timp ce eu șterg muci, pregătesc pachete pentru școală, citesc povești de noapte bună și mă trezesc în toiul nopții să iau temperatura.

Deloc nu are cum să-ți rezulte cu plus această situație. Dar, din fericire pentru mine și pentru copilul meu, în tot acest timp, mi-am amintit că e copilul meu în primul rând. Că înainte de-a fi copilul nostru, eu am aflat că sun însărcinată. Și, privind cele două liniuțe, m-am gândit ce fac: îi spun sau nu. Îl fac sau nu?

Cum gestionez această situație? Îmi asum sau nu faptul că el o să se implice mai mult sau mai puțin? Și, deplin matură, conștientă și lucidă, am ales să fac un copil. Să-i spun și tatălui că vom fi părinți și să aștept ca el să se implice și să-și dorească la fel de mult această minune. Dar, alegerea mea era deja luată. Așa că mi-am asumat automat toate plusurile și toate minusurile și am adus pe lume un copil minunat.

Care are doi părinți ce și-ar da viața pentru ea. Unul (adică eu) în fiecare zi, iar el (adică tatăl ei) doar dacă ar fi cazul…

Fii o mamă înțeleaptă

Am învățat să las loc tatălui copilului meu, să-și construiască relația lor. M-a ajutat faptul că, atunci când îmi venea să spun ceva urât despre el, mă gândeam că, dacă mie mi se întâmplă ceva, el e omul cu care va locui copilul meu.

Și ce inimă am eu să-i umplu mintea cu lucruri urâte despre el și să construiesc un zid pe care nu o să-l mai dărâme nimeni?! Despre asta am scris în articolele din „Pledoarie pentru Mami și Tati“, cu toată sinceritatea. Despre toate frământările și argumentele pe care singură mi le-am găsit când m-am gândit ca există viață după despărțire.

 

mirela reteganMirela Retegan e fondatoarea trupei Zurli, managerul companiei de evenimente cu același nume și mama Mayei (14 ani)

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Mama si copilul