Eu, nepoliticoasa? Glumesti!

Ti se pare ca cei din jur sunt tot mai lipsiti de maniere? Poate ca nici tu nu stralucesti la acest capitol, asa ca nu prea dai importanta comportamentului celorlalti. Afla cum esti de fapt.

Multi dintre noi – mai ales cei aflati la a doua tinerete – se plang ca politetea a disparut in relatiile dintre oameni. Auzi deseori: "Pe vremea mea nu spuneam asa…" sau: "Nu faceam niciodata asa ceva". Poate ca este doar o impresie a celor mai varstnici, care intotdeauna vor fi in conflict cu tinerii si ii vor critica. Insa exista si destui tineri care se simt deranjati de grosolanie si necuviinta. Cu siguranta, societatea s-a schimbat foarte mult. Dar oare aceasta schimbare este una legata numai de tehnica avansata si alte mijloace de comunicare? Sau relatiile interumane s-au degradat intr-adevar? Tu cat de politicoasa esti? Respecti intotdeauna regulile de politete sau de cele mai multe ori faci abstractie de ele?

Cei sapte ani de acasa
"Buna ziua", "multumesc", "imi cer scuze", "te rog" sunt formule care, alaturi de o atitudine si un comportament adecvate, sunt reunite sub umbrela politetii. In fond, toate acestea sunt manifestari ale unor reguli sociale, a caror respectare tine de dezvoltarea psihosociala a fiecarui individ si de gradul de civilizatie a societatii. Bunacuviinta – sau opusul ei, lipsa de politete – este o trasatura de caracter, adica parte a personalitatii fiecaruia, si se formeaza din primii ani de viata, sub actiunea modelelor pe care copilul le are la dispozitie. Nu intamplator se spune ca educatia tine de cei sapte ani de acasa, adica de perioada in care copilul, pana merge la scoala, ii are ca modele de comportament pe parinti. Masura in care respectarea regulilor morale si sociale devine o trasatura stabila de caracter depinde, in cea mai mare parte, de educatia primita in primii ani de viata. Multi psihologi spun ca dezvoltarea psihosociala a individului ar trebui sa fie completa dupa varsta de 13 ani.

Pe de alta parte insa, e foarte posibil ca, in lipsa unor modele sociale corecte, acele trasaturi de caracter care fac o persoana sa fie politicoasa sa nu se formeze niciodata. Intr-un asemenea caz, consecintele sunt evidente.

Dar nu numai caracterul e raspunzator de comportamentul nostru social, mai mult sau mai putin politicos, ci si temperamentul isi pune amprenta asupra atitudinii noastre in diverse ipostaze. O persoana impulsiva, de pilda, poate da nastere unor conflicte pentru ca nu se poate abtine sa nu isi manifeste direct si imediat starea de nervozitate si foloseste cuvinte si expresii departe de a fi politicoase…

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie