Înfruntă-ţi şi vindecă-ţi fobiile!

junge Frau schweigt, Young woman covering her mouth with her hand

Simpla idee de a te urca in avion sau de a sofa iti produce o teama profunda si o stare de rau fizic? Tremuri la gandul ca s-ar putea sa ai de-a face cu un sarpe sau cu un paianjen? Probabil ca suferi de o fobie. Vestea buna este ca fobiile se pot trata!

Teama este un sentiment firesc, tipic uman. Se spune ca, atunci cand iti dai seama ca exista un pericol, teama este cel mai bun mecanism de aparare.

Datorita acestui sentiment, esti capabila sa eviti situatiile foarte riscante si sa iti pastrezi integritatea fizica si psihica. Problemele apar in momentul in care teama de un anumit obiect, fenomen ori situatie devine obsesiva si te cuprinde chiar si atunci cand nu exista un pericol real si iminent.

O astfel de teama genereaza stari de panica si chiar rau fizic, putandu-se transforma intr-un handicap in viata cotidiana. Fobiile sunt o problema destul de des intalnita, dar tratabila.

Singurul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa recunosti ca ai o fobie si sa te adresezi unui psihoterapeut, care te poate ajuta sa te eliberezi de aceasta problema.

Mini DICTIONAR DE FOBII

715GAI

Acropofobie – teama de inaltime
Agorafobie – teama de spatii deschise (si, implicit, de aglomeratie)
Arahnofobie – teama de paianjeni
Claustrofobie – teama de spatii inchise
Herpetofobie – teama de reptile (in special, de serpi)
Genofobie – teama de activitate sexuala
Iatrofobie – teama de medici
Monofobie – teama de a fi singur
Nosofobie – teama de boala
Ofidofobie – teama de serpi
Virofobie – teama de virusi
Xenofobie – teama de straini
Zoofobie – teama de animale

In general, “victime” sigure ale fobiilor sunt persoanele foarte emotive si sensibile.

Ce sunt fobiile?

Nu e suficient sa iti fie teama de ceva ca sa poti spune ca ai o fobie. Atunci cand raspunzi cu o teama intensa la un obiect sau la o situatie specifica, pe care cei mai multi oameni nu o considera periculoasa, se poate spune ca ai o fobie.

De cele mai multe ori, o persoana fobica isi da seama ca teama sa este irationala, dar nu se poate impiedica sa traiasca intens acest sentiment si sa considere ca obiectul fobiei sale e amenintator, chiar daca nu exista motive de pericol iminent.

Multi dintre noi simt teama (de cele mai multe ori inexplicabila, fara o cauza clara) fata de serpi ori inaltimi, de exemplu, dar aceasta teama devine fobie doar in momentul in care interfereaza serios cu viata de zi cu zi.

Teama de spatii inchise te impiedica sa intri in lift sau teama de alti oameni te face sa refuzi sa mergi pe strada ori in spatii aglomerate.

Fobiile simple constau in teama fata de un obiect, un animal sau o situatie specifica: fobia de microbi, intuneric ori de spatii inchise. Fobiile sociale determina aparitia unui sentiment de intensa nesiguranta in situatiile sociale, combinat cu o jena exagerata.

Deseori, fobiile se manifesta prin atacuri de panica, atunci cand persoana este expusa direct obiectului temerii sale sau cand exista doar ideea (ori senzatia) ca obiectul temerii este prezent. In atacul de panica, frica si nelinistea sunt traite foarte intens, apar palpitatii, senzatia de sufocare, transpiratii reci.

Ca sa se apere de propria temere, o persoana fobica va evita, pe cat posibil, obiectul fricii sale; dar, cu cat aversiunea va fi mai intensa, cu atat fobia va afecta mai mult viata persoanei respective.

Dezvoltand un comportament de evitare, fobicul nu se simte mai bine, ci isi retraieste permanent reactia de frica si se framanta in legatura cu aceasta si cu felul in care ceilalti il privesc pentru ca el evita anumite obiecte sau situatii; este un mecanism numit “ruminare”, care intensifica starea negativa a persoanei fobice.

Unele persoane fobice se pot confrunta cu obiectul temerii in conditiile in care se asigura ca exista un element care ii poate “apara” de posibilele consecinte catastrofale. Este asa-numitul comportament de asigurare. De exemplu, pentru a putea iesi pe strada, o persoana agorafobica isi va lua o umbrela, despre care va fi sigura ca, pe plan mental, o va apara de orice nenorocire.

De unde vin?

De obicei, persoanele fobice au o structura psihica marcata de sensibilitate si hiperemotivitate. Sunt usor de impresionat si traiesc sentimente si stari foarte intense.

Acele temeri ancestrale traite de om dintotdeauna de-a lungul evolutiei speciei (teama de anumite fenomene naturale, de necunoscut, de intuneric) pornesc de la sentimentul neputintei lui de a controla totul; la omul modern, acestea se pot transforma si in fobii, mai ales daca gasesc un teren afectiv mai fragil.

Multi oameni se confrunta cu situatii si stari asemanatoare, dar modul in care fiecare interpreteaza situatia respectiva si consecintele ei difera de la caz la caz.

Probabil ca cele mai importante elemente in aparitia unei fobii sunt educatia si mediul social. Prin educatie si reactiile mediului din care provine, copilul invata cum sa constietizeze si sa anticipeze consecintele unei situatii/obiect potential periculos.

Adultii de referinta din viata copilului (parinti, bunici, frati, alte rude apropiate) sunt cei care dau explicatiile si exemplul propriului mod de reactie in fata pericolului, fie el rational sau irational.

Pana la trei-patru ani, copilul nu are simtul pericolului, dar are o mare capacitate de a invata ce inseamna acesta. Parintii excesiv de prudenti isi vor invata copilul sa dezvolte un comportament de prudenta excesiva.

Atunci cand isi ameninta copilul (ca mecanism de pedeapsa) ca, daca nu este cuminte, face injectii sau il ia mosul in sac, parintii creeaza copilului terenul prielnic pentru o interpretare tematoare a realitatii sau a anumitor situatii din realitate.

Dupa trei-patru ani, copiii pot sa manifeste frici constientizate (cum este frica de intuneric), desi nu este o reactie invatata neaparat, ci doar o consecinta a cresterii capacitatii de anticipare si de fantazare. De obicei, asemenea temeri dispar spontan.

Exista insa si cazuri cand evolueaza si se accentueaza (la copiii hiperemotivi). Si aici, parintii pot avea un rol hotarator in sens negativ, daca folosesc strategii gresite in incercarea de a dezvata copilul de frica sa. De exemplu, ironia, nepasarea fata de temerile si framantarile copilului, expunerea lui fortata la obiectul temerii pot favoriza aparitia unei fobii.

Le e frica de mijloacele de transport la sol…

“Am avut fobie legata de sofat”

Liliana (29 ani): “Intotdeauna mi-a fost teama sa merg cu masina, dar am trecut printr-o faza in care am avut fobie legata de sofat. Fiind psiholog, mi-am spus ca ma pot controla si ca cea mai buna solutie ar fi sa conduc eu insami. La scoala de soferi am constatat ca imi era foarte teama pentru ca stiam de problema mea legata de orientarea in spatiu si de aprecierea distantelor.

Dupa ce mi-am luat carnetul, cele cateva ocazii in care am condus au fost foarte chinuitoare. Eram extrem de tensionata, imi era frica de accident, de faptul ca nu ma pot descurca la volan intr-o situatie limita. Starea mea a culminat cu momentul in care, dupa un accident fara urmari grave, la care nu eram eu la volan, am incercat sa conduc.

Am facut un atac de panica si mult timp am evitat chiar sa ma urc in masina. Insa am decis ca trebuie sa ma desensibilizez, asa ca am mai luat cateva ore de sofat. Cu ocazia asta, m-am convins ca pot sofa, dar a fost nevoie de mai mult timp…

A fost foarte greu, simteam ca mi se face rau de incordare, dar am reusit. Si acum evit de multe ori sa conduc masina si am tendinta sa fiu excesiv de atenta la trafic, chiar daca nu eu conduc, dar nu mai fac atacuri de panica.”

“Nu ma pot sui in tramvai”

Elvira (35 ani): “Am o fobie legata de mijloacele de transport in comun. Cand ma urc in tramvai, autobuz sau metrou, chiar daca nu este aglomeratie, imi e foarte teama, nu stiu exact de ce.

Simt ca ma sufoc, am palpitatii si, daca nu ma dau jos cat mai repede, lesin. A inceput la scurt timp dupa moartea mamei, pe care am iubit-o foarte mult si am ingrijit-o pana in ultima clipa.

Lucrurile s-au repetat, pana cand am renuntat la transportul in comun. Nu aveam de fiecare data bani de taxi si nici nu puteam parcurge pe jos, in fiecare zi, distante de kilometri ca sa ajung la serviciu.

Totusi, o perioada am facut-o, pretextand fata de mine si fata de altii ca este mult mai sanatos sa mergi pe jos. O prietena si-a dat seama ce se intampla cu mine si m-a convins sa merg la un psiholog.

Acesta mi-a explicat ca am o fobie, care se poate trata. Acum sunt in cursul tratamentului si, impreuna cu terapeutul meu, am inceput sa circul cu tramvaiul, dar numai pe distante foarte scurte.

Cand incepe sa mi se faca rau, ne dam jos si terapeutul ma ajuta sa ma calmez. Prezenta lui imi este de mare ajutor, imi da siguranta si incredere in mine. Cred ca pana la urma voi reusi sa scap de fobia mea.”

hepta_526453

… iar ei, de avion

Gratiela (30 ani): “Sufar de fobie de avion. Prima data cand m-am urcat in avion am crezut, foarte sincer si intens, ca o sa mor. Eram gravida in cinci luni, insa doctorul imi spusese ca nu e nici o problema.

Oricum, si a doua oara m-am simtit la fel in avion, si nu mai eram gravida. La decolare, simt cum creste in mine frica si o senzatie de gol in jurul meu si in mine. Transpir foarte tare si imi trec prin minte numai ganduri morbide. Imi este imposibil sa ma destind, mi-e ingrozitor de teama ca ne vom prabusi.

Cand pilotul anunta la ce inaltime zboara avionul, aproape ca lesin. In timpul zborului, incerc sa fiu atenta la orice miscare suspecta, la zgomotele care pot anunta o catastrofa sau la figurile stewardeselor.

In nici o alta situatie nu am mai simtit o asemenea frica totala si irationala, care dureaza ceva vreme si dupa ce cobor din avion.

Ca sa nu mai spun cum au trecut noptile dinaintea calatoriilor mele cu avionul… Ma simt ca un soricel prins in cursa, iar faptul ca ceilalti se uita cu compatimire la mine nu face decat sa-mi accentueze starea. Sfaturile lor mi se par deplasate. Nu cred ca cineva din familie imi intelege cu adevarat starea. Stiu ca este o fobie…

Nu calatoresc prea des cu avionul, iar daca trebuie sa parcurg distante lungi, prefer sa merg cu trenul sau cu automobilul. Starea de rau si de frica de avion e atat de intensa, incat nu imi doresc sa o retraiesc. Nu este exclus ca inaintea unei alte calatorii cu avionul sa merg la un psiholog…”

Cum se trateaza

Cel mai des utilizate sunt terapiile de scurta durata de orientare cognitiv-comportamentala. Persoana fobica invata sa-si inteleaga frica si mecanismele ei, sa recunoasca simptomele unui atac de panica si sa le controleze si – lucrul cel mai important – sa se desensibilizeze, expunandu-se treptat obiectului fricii sale.

Pentru o persoana fobica, a se confrunta cu situatia pe care a evitat-o timp indelungat este, la prima vedere, absolut imposibil. Dar aceasta confruntare nu se produce niciodata brusc, ci presupune o pregatire prealabila. Legatura pe care persoana fobica a construit-o in timp intre o situatie specifica si starea de frica intensa va fi destructurata treptat, cu ajutorul terapeutului, mai intai in plan imaginativ, apoi in plan real.

In desensibilizarea imaginativa, persoana se imagineaza in situatii care ii produc teama, in conditiile in care se simte in siguranta in cabinetul terapeutului, iar situatiile imaginate sunt alese si discutate astfel incat sa fie gradate din punctul de vedere al temerii pe care o produc.

In desensibilizarea in plan real, persoana se confrunta treptat cu obiectul real al temerii sale, avand posibilitatea sa se retraga din situatie atunci cand teama devine puternica.

Pentru a se putea desensibiliza, persoana trebuie sa invete, mai intai, sa se relaxeze si sa lucreze in plan imaginativ cu diferite situatii construite mental si legate de fobia sa.

In terapia fobiilor (ca de altfel in orice terapie) important este ce obiective doreste sa atinga persoana fobica.

Cineva care are fobie de gandaci nu trebuie sa-si propuna ca, in urma terapiei, sa ajunga sa agreeze gandacii, ci doar sa poata intra in baia personala atunci cand este “vizitata” de o fiinta cu mai multe picioare.

Autor: Valentin Banica

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie