Epoca de aur

"…E un basm. Acum un an inca nu ne gandeam la acest proiect, acum sase luni n-aveam bani pentru el; apoi am sperat doar sa ajungem la Cannes, indiferent de sectiune. Sa fim aici." Astfel si-a inceput discursul Cristian Mungiu, cel care a adus Romaniei Palm d’Or-ul anul trecut.

4 luni, 3 saptamani si 2 zile, lungmetrajul cu care Mungiu a facut istorie anul trecut la Cannes, face parte dintr-un proiect complex, mai exact este chiar prima parte a trilogiei numite Amintiri din epoca de aur, adica o serie de legende urbane, subiective, de altfel, care nu si-au propus sa critice ori sa descrie comunismul – dupa cum spunea la un moment dat Mungiu -, ci pur si simplu sa povesteasca amintiri din tineretea generatiei ’67-’68.

"Sunt oameni care frecventeaza liste de discutie pe net despre brandurile care ne-au marcat copilaria, gen Brifcor sau Arici Pogonici.

Oamenii astia isi doresc sa-si vada povestile tineretii lor pe ecran si, cumva, filmele acestei serii sunt si pentru ei", declara regizorul roman pentru un cotidian din afara.

Povestea unei drame
4 luni, 3 saptamani si 2 zile se petrece intr-o singura zi, o sambata a anului 1987, si este povestea deloc senina a doua studente prietene din Iasi, care traiesc drama Decretului 770, adica legea ce interzicea avorturile la acea vreme in Romania.

Cristi Mungiu nu evidentiaza insa contextul istoric al intamplarii, nu insista deloc pe epoca cenzurii si terorii, ba mai mult, dupa cum spune el, "filmul nu pomeneste de Ceausescu si nu se rostesc nici macar o data cuvinte ca "tovaras" sau "comunism".

Este o poveste despre oameni traind atunci, iar faptul ca lucrurile se petrec pe vremea dinainte, e contextul si nu subiectul filmului." Abordarea filmului, desi simpla, are un impact psihic puternic asupra privitorului.

Pentru ca la mijloc e mai mult decat drama unei tinere care incearca sa scape de o sarcina nedorita (si reuseste acest lucru prin manipulare) sau a prietenei ei, Otilia, care, din loialitate (prost inteleasa), ia o decizie ce-i va schimba complet existenta. Filmul nu pare sa acuze pe nimeni, dar dincolo de gesturi, actiuni si trairi, pelicula prezinta stereotipuri umane atemporale si deconspira motivatia reala, cea din spatele aparentelor.

Referitor la Gabita (rol interpretat de Laura Vasiliu), regizorul spunea intr-un interviu ca aceasta este, de fapt, cel mai puternic personaj al lungmetrajului si ca a fost perfect constient de asta abia la sfarsitul filmarilor.

Pana la urma insa, totul se rezuma la optiunea personala si la a-ti asuma raspunderea pentru faptele tale.
Si, conform declaratiilor regizorului, exact asta a vrut sa sublinieze si in film: faptul ca "oamenii trebuie sa ia decizii doar daca sunt constienti de consecintele faptelor lor".

Cu lumea la picioare
Pentru toti cei care au crezut intr-un moment sau altul ca Occident – primul lungmetraj al regizorului, realizat acum cinci ani – a impus un stil pentru Mungiu, acest film (al carui nume da indicatii exacte despre cat de avansata este sarcina Gabitei) va fi o mare surpriza.

Inca inainte de aflarea rezultatului, regizorul spunea ca nu stie daca filmul lui aduce ceva nou la Cannes, dar, cu siguranta, aduce ceva nou in evolutia lui ca cineast. "Am vrut sa fie un film foarte diferit de Occident si cred ca am reusit, fara sa pierd insa o amprenta personala de care probabil n-as putea sa scap nici daca as vrea."

In ceea ce priveste noutatea pe care pelicula a adus-o la Cannes, ei bine, cu siguranta, distinctia acordata la acest important festival international de film spune mai mult decat o mie de cuvinte, iar elogiile aduse filmului castigator si regizorului sau in presa din toata lumea sunt sufi- cient de graitoare in privinta aprecierii publicului.

The Independent scria ca "a fost un an de aur pentru marele ecran, dupa multi ani de filme facute pe jumatate", iar Libération considera ca "juriul a dat dovada de un bun gust ireprosabil atunci cand a decis sa-i acorde Palm d’Or lui Mungiu."

"Distinctia confirma ca toate drumurile duc la cinematografia romaneasca", consemna The Hollywood Reporter, luand in calcul si premiul Un Certain Regard – acordat post mortem si castigat de filmul California Dreamin’ (nesfarsit) al lui Cristi Nemescu, iar Los Angeles Times titra ca triumful lui Mungiu (care a urmat succeselor bifate de Puiu, Porumboiu si Nemescu) "subliniaza afirmarea cinematografiei romanesti ca o forta mondiala."

Pe plan local, Mihai Chirilov, critic de film si director TIFF, declara, la scurt timp dupa ce 4 luni, 3 saptamani si 2 zile castiga premiul cel mare la Cannes: "Am pus pariu pe acest film inca de la inceput. Le-am spus tuturor prietenilor mei ca are sanse de castig. Singura mea frustrare este ca Anamaria Marinca – fara de care filmul nu ar fi ceea ce este – nu se numara printre castigatorii serii, dar sper ca lucrul acesta sa fie remediat la TIFF."

Din culise
In distributia acestui lungmetraj se afla nume ca Anamaria Marinca (Otilia) – castigatoare a unui premiu BAFTA (British Academy of Film and Television Arts), echivalentul britanic al Oscarului, pentru rolul din Sex traffic -, Laura Vasiliu (Gabita), Vlad Ivanov (domnu’ Bebe) si Luminita Gheorghiu (cunoscuta din filme ca "A fost sau n-a fost?" si "Moartea domnului Lazarescu").

Filmarile – care au avut loc la Bucuresti – au inceput in luna decembrie 2006 si au durat aproximativ 33 zile, iar bugetul alocat peliculei a fost estimat la suma de 600.000 euro (jumatate din suma a fost asigurata de Centrul National al Cinematografiei).

Making-of si of-uri multe
Se spune ca echipa de operatori si sunetisti cu care Mungiu lucreaza la un moment dat, pentru un film, mai si ofteaza… Si asta, pentru ca regizorul iesean este un perfectionist in ceea ce face si e adeptul cadrelor largi si lungi si al spatiilor deschise, conform declaratiilor acestora.

De fapt, insusi Mungiu recunoaste: "Cand vrei sa filmezi o camera intr-un unghi de 360 grade, o echipa intreaga trebuie sa alerge in spatele camerei si sa o faca si in liniste." ?i adauga usor amuzat: "Uneori e comic".

Definitia unui crez
Dupa proiectia filmului in cadrul Festivalului de la Cannes, castigarea premiului cel mare si toata publicitatea ulterioara evenimentului, multi au conchis ca este un film sumbru, sfasietor, tulburator si plin de suspans, ba chiar crud (tinand cont de scenele in care Mungiu alege sa prezinte un fetus), fara a-i nega insa cineastului controlul magis-tral si viziunea regizorala de exceptie, de la un capat la altul al peliculei.

In replica, Mungiu a declarat ca ia astfel de afirmatii (filmul lui este unul dur) ca pe un compliment. Si asta, deoarece regizorul considera ca atuurile filmului sau sunt onestitatea (ca abordare) si faptul ca e transant ca mesaj.

In plus, abordeaza un subiect despre care oamenilor nu le place nici sa auda, nici sa vorbeasca. Mungiu a mai precizat ca "oamenii au tendinta sa vada lucrurile abstract, or aici nu e vorba de abstractie, este uman, nu este decat o cantitate de celule".

Filmul scoate in evidenta importanta pe care o are o decizie, alegerile pe care fiecare dintre noi este obligat sa le faca la un moment dat in viata, prietenia, consecintele propriilor fapte si cat de mult putem da vina pe sistem, pe conditii sau pe ceilalti atunci cand e vorba de hota- rarile personale, de viata si caracterul nostru.

Foto: Delia Bratosin, Foto: Cristian Duminecioiu

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati