Emilia sau Marlene?

"E chiar Emilia noastra?" – se intreaba cei care o cunosc, atunci cand o vad la Teatrul de Comedie, in rolul divei Marlene Dietrich. Cu acest recital, Emilia Popescu si-a indeplinit una dintre marile ambitii actoricesti: aceea de a fi… de ne-recunoscut!

Cand o intalnesti, atmosfera se inveseleste brusc: "Pai daca iti spune cineva ca fata asta – adica eu – trebuie sa o joace pe Marlene Dietrich, te uiti la mine si, pentru ca esti un om cu bun simt, te abtii de la comentarii. Dar astepti sa ies pe hol ca sa spui: ‘Aoleu, nu se poate!’. Nu? Haide, recunoaste", ma incolteste Emilia razand, uimindu-ma cu personalitatea ei transanta, constienta de impresia pe care o face.
"Cum de ce? Pentru ca nu seman deloc cu Marlene Dietrich, nu am nimic din ce avea ea! Dar, pana la urma, e doar o piesa, un personaj pe care trebuie sa-l interpretez si la care am lucrat ca la oricare altul. Orice personaj e strain la inceput. Si atunci cauti in tine ceva, o calitate sau un defect de-al tau care se potriveste cu personajul, ca sa poti sa incepi de undeva. Dupa care, il elimini, ca sa nu semene cu tine! Iar de multe ori nu reusesti. Multi imi spun: ‘A, ce naturala esti! Parca esti tu!’.
Intai ma deranjeaza remarca asta. Apoi imi dau seama ca e un compliment. Ca, de fapt, cel mai important lucru este ca lumea sa creada ca asa esti tu. Intotdeauna cautam sa fim de nerecunoscut", rade Emilia din nou. "Cred ca asta e cea mai mare ambitie a unui actor. Mie mi-a iesit si sunt foarte fericita. In primul sfert de ora din spectacol oamenii sunt multumiti ca ma vad pe mine, cea pe care o stiu dintotdeauna. Isi zic: ‘Hai ca totusi e Emilia! Emilia noastra…’. Apoi se intampla ceva si eu dispar – iar acesta e cel mai mare compliment. Este un lucru pe care n-as fi putut sa-l fac acum cinci-zece ani, chiar daca as fi vrut sau as fi crezut ca pot. Este un rol care imi da posibilitatea de a fi de la o femeie normala, obosita si trista pana la un star capricios, crud si labil psihic sau pana la o femeie puternica, stralucitoare si extrem de hotarata – adica tot ceea ce eu nu sunt", imi explica ea cu convingere.

Poate ca totusi ceva din talentul, hotararea si forta Marlenei exista de la inceput in Emilia, de vreme ce regizoarea Catalina Buzoianu i-a dedicat un rol de forta unui mit. Intai a fost Eleonora, personajul jucat de Emilia in Tango, la Teatrul "L.S. Bulandra", in regia lui Gelu Colceag. "Eleonora a fost o provocare", spune Emilia. "Sa faci un personaj in bucati, un monstru, o mama denaturata, o persoana amorala… Care arata ca mine! Catalinei i-a placut atat de mult, incat a zis ca pot sa fac si altceva."

Si nu s-a inselat. In spectacolul Marlene, Emilia Popescu canta live in franceza, engleza si germana nu mai putin de 14 partituri apartinand Marlenei Dietrich. "Vocea? De la Dumnezeu", raspunde Emilia razand. "N-am avut activitati artistice (montaje, ‘Cantarea Romaniei’), eram mult prea timida pentru asta, dar intotdeauna mi-am dorit sa fac un musical.
La primul spectacol am avut probleme tehnice cumplite, mi-a cazut amplificarea, dar am reusit sa tin sala. Am continuat ca si cum as fi fost pe un cal alb, dar eu eram pe o matura! Sunt melodii pe care le interpretez. Sigur, cand ‘sunt in voce’ e frumos de cazi pe spate, dar, oricum, le tin in mana", continua ea cu modestie. "Am scos si un CD cu aceste melodii. Multa lume mi-a spus ca se simte ca e playback, ca nici un om nu poate sa cante atat de corect pe viu! Imi place cand muzica tasneste dintr-o anumita stare si situatie. Faptul ca eu cant ca o actrita mi se pare ca innobileaza momentul muzical propriu-zis."

Emilia Popescu s-a nascut pe 2 martie 1966. A urmat Liceul "Ion Creanga" si Scoala de muzica (pian), continuand traditia artistica a familiei: tatal – actor la Opereta, mama – balerina si coregrafa. Fiica a ales actoria, insa adevarata ei mandrie este interpretarea la pian. "Am cantat si la Ateneu, impreuna cu barbatul meu, care e flautist. De curand, am avut un spectacol foarte frumos, in care l-am acompaniat la orga, in Adaggio de Albinoni. Spectacol sustinut in scopuri caritabile, pentru artistii cu venituri mici, in varsta sau bolnavi."

In 1988, a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale" din Bucuresti. Din 1988 a inceput sa joace la Teatrul "L.S. Bulandra" (Cainele gradinarului, Meditatiile Ritei, Arsenic si dantela veche, Visul unei nopti de vara, Desteptarea primaverii, A saptea porunca, Trei surori, Iulius Cezar, Libertinul si altele).
"Din 1996 jucam Cafeneaua, in regia lui Horatiu Malaele. Este un spectacol de actor, care ma umple de bucurie, pentru ca in el invatam tot timpul. Eu sunt Janet, un personaj la trei varste (18, 40 si 70 de ani), trei roluri ca niste mici bijuterii. E frumos sa vezi cum s-a modificat spectacolul, a capatat dramatism, profunzime, dupa cum ne-am modificat si noi."

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati