Elev la „Școala florii de cireș“

Îndrăgostită de civilizaţia din Ţara Soarelui Răsare, o tânără româncă părăseşte mediul corporatist, reuşind să dea viaţă unui proiect dedicat limbii şi culturii japoneze şi creând, alături de soţul ei, o „mică Japonie“ de România.

alexandra jidiuc

Pentru noi, Japonia este o altă lume. O lume fascinantă ale cărei secrete sunt departe de a fi înţelese. O lume în care totul e ritual şi unde trebuie să înveţi totul, pentru că totul e semn.

Există un ritual al ceaiului, al mesei, al îmbrăcării, al respiraţiei, unul al salutului, un singur fel de a păşi, un ritual al somnului, unul al distanţelor, al culorilor şi al scrierii. Aveam să descopăr lucrurile acestea cunoscând-o pe Alexandra Jidiuc, cea care, la cei 30 de ani ai ei, este creatoarea unui model de afacere originală, construit în jurul unei culturi străine.

De la teatru la şcoala de japoneză

„Totul a început în urmă cu aproximativ şase ani, atunci când dintr-o situaţie ce părea a se încadra în <limitele cotidianului>, a luat naştere o poveste ce avea să-mi schimbe radical viaţa“, povesteşte Alexandra.

Scorpion autentic, cu visul de a se lansa în modelling, ea a pornit, imediat după 19 ani, să-şi clădească o carieră strălucită într-o companie multinaţională, dar o întâmplare a adus-o, brusc, în faţa unei alegeri decisive: „La un curs de teatru l-am cunoscut pe cel care avea să-mi devină unul dintre prietenii de suflet şi, în acelaşi timp, soţ; Cristian își urma o pasiune mai veche, limba japoneză, și abia ce se hotărâse  să pună bazele unei astfel de şcoli la Bucureşti“.

„Viaţa e prea scurtă ca s-o laşi să treacă pe lângă tine“, îi spunea cineva acolo, la cursul de teatru,  şi a simţit atunci că drumul unui om în viaţă poate fi decis uneori doar de câteva cuvinte. A întors spatele carierei corporatiste şi, fascinată de cultura niponă, s-a aruncat în aventura unei şcoli japoneze.

Singura şcoală din Bucureşti autorizată de Ministerul Educaţiei pentru cursuri de japoneză

„Astfel, primăvara lui 2011 mă găsea la Şcoala Japoneză Sakura, încercând  să transform un vis frumos într-o investiţie pe termen lung. Dacă am început cu 10 cursanţi, azi ne-au trecut pragul peste 1.500, iar numărul lor continuă să crească, întrucât ne adresăm şi celor pasionaţi de limba şi cultura japoneză, dar și japonezilor care vor să înveţe mai multe despre România“.

La început, învăţând ea însăşi tainele limbii nipone, i-a părut un lucru simplu: linii desenate ca în clasa întâi, cuvinte cu sonorităţi ciudate, accente tăioase ori prelungite muzical… Apoi, a descoperit că japoneza îmbracă, de fapt, o civilizaţie întreagă. Că e complexă ca o ştiinţă. Cu multe taine, cu ascunzişuri şi subtilităţi, cu muncă pe rupte, cu chinuială şi cu un consum nervos imens ca să o înţelegi profund şi să o poţi preda.

Alexandra, vrăjită pe viaţă de lumea japoneză, făcea toate astea uşor, elegant, din suflet. Şi simplu, ca şi cum ar respira.

Dedesubtul zâmbetului ei mereu optimist, există, însă, partea serioasă, profundă, care îi oferă şi acum, povestindu-şi aventura, un farmec deosebit: “La şcoala Sakura, singura din Bucureşti autorizată de Ministerul Educaţiei pentru a preda cursuri de limbă japoneză pentru toate categoriile de vârstă, există cinci tipuri de cursuri, dintre care cele mai căutate sunt cele de grup şi individuale, dar şi cursurile pentru copii (de limbă, cursurile de vară şi pe cele de manga)”.

Ateliere culturale dedicate şi programe de studiu în Japonia

Motivaţiile elevilor noştri – dintre care cel mai mic are cinci ani, iar cel mai vârstnic 60 – sunt diverse: de la pasiunea pentru mediul anime şi manga, la dorinţa de a studia sau dezvolta o carieră  în Japonia, până la nevoi de business şi comunicarela nivel corporate. Dar nu ne oprim aici.

Organizăm programe dedicate Şcolii Altfel, programe de vară cu totul revoluţionare destinate adolescenţilor, apoi programe de studiu în Japonia, pentru grupuri de maximum opt persoane, dar avem şi evenimente cu specific japonez, de la caligrafie şi ceremonia ceaiului, la Festivalul Tanabata ori Setsubun, ori de la ikebana la origami, ori gastronomie, precum şi ateliere culturale dedicate (manga sau teatru japonez)“.

Deci, întreb cu nedumerirea omului care ştie din filme doar cuvintele „sayonara“ şi „hai“, japoneza se învaţă greu? Râde, înclinând către mine ceaşca de ceai strânsă în ambele palme: „japoneza este mult mai uşoară şi accesibilă decât vă puteţi imagina. Toţi cei care ne trec pragul ajung ca, după primul modul de cursuri ce durează 12 săptămâni, să poată vorbi la modul general despre ei şi să stăpânească primele două forme de scriere, hiragana şi katakana.

Iar, odată pasiunea stârnită, nu te mai lasă. Dovada clară sunt eu. În mai puţin de trei ani am ajuns să stăpânesc şi să vorbesc limba japoneză fără a urma cursurile unei instituţii de profil, ci doar exersând şi practicând zi de zi“.

Alexandra Jidiuc a mers prima dată în Japonia în 2013, iar la întoarcere ştia foarte clar care era calea ei: „Am simţit că misiunea mea este să aduc Japonia în România. Japonia autentică şi originală, fără nici un compromis. Nu m-am simţit niciodată mai «acasă» decât în Japonia, fără să ştiu exact ce mă fascinează la ea. Pur şi simplu, simt cu tot sufletul că aparţin acelui loc.“

Autor: Adrian Cîlţan

Foto: Alina Miron, arhiva personală a Alexandrei Jidiuc

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate