Elena Mosuc, soprana la Scala din Milano

In deschiderea Festivalului International „George Enescu“ din 2007 a interpretat „Aria Semiramidei“, de Rossini, iar publicul, impresionat, a rechemat-o, in aplauze, pe scena. „Desi incepusem repetitiile la Povestirile lui Hoffmann, la Hamburg, mi-am dorit foarte mult sa cant la concertul de deschidere al Festivalului Enescu, la care doream sa particip de ani de zile. Scena romaneasca imi da mereu satisfactii, publicul ma apreciaza si ma iubeste, e un sentiment reciproc“. O dragoste cladita in timp si pastrata cu sacrificiile unei emigrari de la Iasi la Zürich.

A ajuns in Elvetia pentru ca „asa a fost sa fie“. In 1991, in urma unei auditii la Viena pentru un post la Opera din Zürich, a obtinut un contract pentru trei ani; contractul s-a prelungit si a ramas definitiv acolo, in calitate de solista invitata permanent. Obstacole in cariera a avut de intampinat mereu, mai ales ca trecerea de la meseria de invatatoare in Iasi la cea de soprana pe scenele de opera din intreaga lume s-a produs destul de repede.

„Am fost aruncata in apa rece, adica de la inceputul carierei am cantat roluri mari, grele, ca Lucia, Traviata sau Gilda. In primii cinci ani am fost singura, fara controlul unui maestru de canto, am lucrat zilnic ca sa rezolv pasajele grele din aceste opere si am reusit. Nu am avut niciodata probleme vocale, pentru ca m-am nascut cu o voce buna. Dar a trebuit sa lucrez pentru rafinarea ei. Succesele repurtate au fost cel mai bun control si confirmarea faptului ca ceea ce fac este bine.“

In 1996 a avut norocul sa-i intalneasca pe Mildela D’Amico, maestra sa de canto, si apoi pe Ion Buzea, care locuieste tot la Zürich si cu ajutorul caruia continua sa se pregateasca pentru anumite roluri sau arii. „In afara de voce, lucru indispensabil, un cantaret are nevoie de o tehnica vocala perfecta, cultura muzicala si mult noroc. Concurenta este astazi extraordinar de mare si nu intotdeauna cei buni reusesc sa obtina contracte“. Recunoaste ca pana si in lumea muzicii exista persoane cu „relatii, cunostinte si sustinatori“, care au prioritate. „Dar, totusi, cine este bun iese la lumina“.

Elena Mosuc
Elena Mosuc si sotul ei, Cristoph

Dorul de Iasi
„Viata mea nu este o viata normala“, spune soprana, dar stie ca poate conta oricand pe intelegerea si sprijinul neconditionat al sotului ei, Cristoph, care iubeste opera. „Eu sunt deseori invitata in diferite tari sa cant, dar vine si el cand poate. Faptul ca nu avem copii ne permite sa ne bucuram astfel de viata, altfel ar fi fost mult mai greu, tinand cont de meseria mea“.

E drept ca nu trece o zi fara sa-i aminteasca in rugaciunile sale pe cei din tara, stabiliti la Iasi, orasul copilariei si al visurilor devenite realitate, al casei parintesti, dar si al celor doua morminte ale bunicilor care au crescut-o.

Se gandeste cu drag la coristii de la biserica „Sfantul Gheorghe“, in mijlocul carora a crescut, la Mitropolia in care canta de fiecare data cand ajunge in Iasi, la preotii care „m-au ajutat sa nu uit credinta pe care mi-am format-o impreuna cu bunicii“, la toate locurile in care a crescut. “In primii ani de cariera reuseam sa vin mai des pentru ca participam anual la concerte organizate de Filarmonica. In ultima perioada, insa, am ajuns “printre picatele”, cand am avut cate un moment de respiro.

Pomeneste mereu de profesorii de la Scoala Populara de Arta si Academia de Muzica, de rolul Reginei Noptii din „Flautul Fermecat“ al lui Mozart, recomandat de profesorul Dan Priscornic, cu care a avut peste 200 de reprezentatii, dar si de elevii carora le-a fost dascal. „Cand eram invatatoare, publicul meu era clasa de copii in fata carora vorbeam, cantam, explicam. Acum sunt in fata unui public matur, care reactioneaza ca si copiii de atunci, batand din palme“.
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii