Elena Manuela David: Traiesc varsta maturitatii cu intensitatea adolescentei

Elena Manuela David
Scrisoare pentru mama

„De Sarbatori, se rastoarna basculanta cu urari goale. Cat de greu e sa exprimi un gand frumos si sincer cand lipseste exercitiul… Iar cand singuratatea acompaniaza Craciunul, e timp indeajuns pentru suflet sa redescopere sensibilitatea. De Craciun nu e nici un gand pe care sa il pretuiesc mai mult decat gandul ca mama e bine si ca se gandeste la mine. Mama mea ma iubeste. Am fost si sunt un copil vesnic nerecunoscator pentru tot ce am primit de la mama.

Pentru limba si literatura romana, am scris cu harnicie articole cu termen de valabilitate o zi – comentarii, articole pentru gazete de notorietate. Dar niciodata cateva randuri pentru mama (…).

Atatia copii din lumea-ntreaga se stramba ca intepati cu furculita cand trebuie sa vorbeasca de parinti. Si atatia parinti au infipte in adancul inimii cuie de suparare pe copiii lor. Noi suntem o familie binecuvantata: cunoastem iubirea si ne bucuram de privilegiul implinirii. Numai datorita tie, mama, copiii tai traiesc o viata minunata si plina de curaj. Si daca nu ti-am multumit niciodata, acum a venit timpul. Iti multumesc ca mi-ai dat viata, ca m-ai crescut si ai avut grija de mine, ca m-ai iubit cu iubire absoluta si mi-ai oferit libertate.

Tu m-ai invatat sa fiu atenta la inima oamenilor, sa nu fac rau, sa ma gandesc si la alti copii. Am plecat in lume sa-mi caut rostul si am cunoscut amar de oameni. Si am lasat sufletul oamenilor in sufletul meu. Dar, nicaieri pe unde am fost, nu am aflat o iubire mai puternica decat iubirea de mama, iubirea cu care s-a creat lumea. Si nicaieri nu am gasit fericire mai mare decat ca te am pe tine. Cu drag,
Luana“

Oare avantaje chiar ma vrea pe coperta?
O scrisoare scrisa la Londra si primita sub bradul Craciunului de anul trecut din Suceava. Mi s-a parut ca dincolo de mesajul pe care ni l-a scris Manuela in chip de prezentare pentru candidatura, aceasta scrisoare a fiicei ei o caracterizeaza mai bine decat orice CV sau scrisoare de intentie, fie ea si pentru campania noastra „Si tu poti fi pe coperta!“, asa ca am preferat sa o citez ca atare.

Luana

Luana e posesoare a brevetului de pilot pe avioane usoare si are o atitudine care m-a motivat mult.

Elena Manuela David

Maria are 13 ani, e pasionata de schi si de limba germana si petrecem mult timp impreuna.

Cati parinti au privilegiul de a primi de la copiii lor astfel de confirmari cum ca si-au crescut bine odraslele? Putini, din pacate. Si cum ar trebui sa fie o astfel de mama, ce calitati ar trebui sa aiba? – m-am intrebat cu curiozitatea parintelui care si-ar dori peste ani sa primeasca o declaratie atat de induiosatoare.

Ce mi-a atras atentia la scrisoarea de prezentare a Manuelei David a fost titlul din Subject: „Oare Avantaje m-ar vrea pe coperta?“ Si am pornit sa citesc mesajul care se anunta incitant.

Aveam sa descopar o femeie de 47 de ani, profesoara de matematica, actualmente inspector scolar minoritati nationale si invatamant particular, mama care isi reste singura cele doua fete, Luana si Maria. O femeie care isi asuma cu mult umor varsta, esecurile, succesul, implinirile. Care isi traieste viata cu intensitatea si entuziasmul adolescentei, temperate de intelepciunea si echilibrul pe care numai maturitatea ti le poate aduce.

Manuela DavidO combinatie pe cat de paradoxala si de rar intalnita, pe atat de cuceritoare.

Dupa ce stai de vorba cu Manuela, te simti mai inspirata si mai motivata sa transformi imposibilul in posibil. Poate si pentru ca propria ei viata i-a incercat in multe feluri rezistenta, perseverenta si capacitatea de regenerare. Cum arata o zi obisnuita din viata unei femei care reuseste sa mentina in echilibru balanta vietii profesionale si a celei personale?

„Cuvantul de ordine e diversitatea, pentru ca nici una dintre zile nu e ca si cealalta. Constante sunt cafeaua de dimineata, care limpezeste mereu, motivul pentru care ma trezesc cu ea langa laptop: agenda, orarul, programul. Apoi, micul dejun cu Maria. Dupa care alergam la scoala. La amiaza ne reintalnim pentru a lua pranzul impreuna.

De anul acesta gateste Maria, creativ si delicios (pana anul acesta a fost diferit, mama locuia mult timp cu noi si nici nu stiam ce avem in frigider pentru ca totul era mereu gata pregatit). Ma bucur daca ma intreaba una-alta la temele de mate, apoi fiecare isi vede de program: ea de lectii, eu de activitatea de la serviciu si apoi de la Centrul de Consiliere si Orientare EduMax.

Seara ne revedem pe la 7. Uneori facem cumparaturi, alteori vorbim la telefon cu familia, ne uitam pe Facebook, raspundem la e-mail-uri sau citim.

Atitudine de invingator
„Probabil ca feminitatea celor 47 de ani ma face sa imi doresc sa arat femeilor obitnuite ca mine ca nu e deloc greu sa fii frumoasa daca nu te preocupa doar asta… Nu m-a furat niciodata pana la campania Avantaje ideea de a aparea pe o coperta.

Dar cand am vazut cum v-ati gandit la noi, «femeile dezinvolte, increzatoare», am stiut dintr-o data ca as fi mandra sa pot fi una dintre ele. Povestea mea e despre libertatea si curajul de a te desprinde din relatii abuzive si de a privi inainte cu umor si incredere, continuand sa cultiv performanta, comunicarea, colegialitatea, increderea, prietenia.

Consider acum ca intamplarile care mi se pareau dramatice la vremea lor au fost valoroase si m-au obligat sa imi definesc echilibrul. Imi place ceea ce fac, ma simt norocoasa sa pot fi profesoara elevilor unei scoli in care excelenta este la putere, fac parte dintr-o echipa eficienta si cu oameni de calitate, iar in timpul liber ma amuz scriind schite.

Nu am teluri mari si indepartate, ci teluri mici si posibile. Nu stiu daca povestea mea e motivanta, pentru ca succesul meu nu e neaparat unul rasunator, eu sunt insa mandra de ceea ce pot face alaturi de cei cu care traiesc, cu care lucrez.

Sunt multumita si impacata cu tot ceea ce fac: in calitate de femeie, ma intretin muncind, citind, facand sport, mancand sanatos; ca mama, sunt prietena si sustinatoarea Luanei si fac ore, teme, curatenie si mancare pentru Maria, excelez in management casnic, iar in calitate de profesor predau de 25 de ani matematica si ma incapatanez sa construiesc lucruri solide pentru educatie.“

Daniela Palade Teodorescu; foto: Octav Nitu si arhiva personala a cititoarei.
Tinuta: La Femme; accesorii: Accessorize

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii