Ei sunt cultivatorii de ”diamante roz”

 O familie de constănţeni, economişti de profesie şi fără nici o legătură cu agricultura, a lăsat pasiunea pentru flori să prindă glas şi a transformat un hobby într-una dintre cele mai inedite şi mai valoroase idei de afaceri din România: cultura trandafirilor de dulceaţă.

cultivatori-1

Mihaela Dumbravă a adus la Cobadin primii butaşi de trandafiri de dulcea– ţă, „diamantele roz“ cum le spun cultivatorii, abia în urmă cu vreo doi ani, după un drum în Tunisia, unde s-a îndrăgostit de ei şi a luat două crenguţe din parc, cu gând să-i planteze în grădină. Gigi, soţul ei, a fost cel cu ideea să-i înmulţească, să planteze mai mulţi şi a descoperit în scurtă vreme că, de fapt, în petalele parfumate se ascunde o comoară.

„Iniţial pornisem să plantez doar câteva tufe de trandafiri de dulceaţă, fascinat de parfumul lor uluitor, dar am descoperit că nu era simplu deloc să urmez această pasiune. Nimeni nu ştia exact cum se obţin butaşi, cum se îngrijesc, cum se taie şi se altoiesc, sau ce condiţii trebuie să le asiguri, astfel că a trebuit să învăţăm totul singuri. Am descoperit la un vânzător de cărţi vechi, pe plajă la „Trei Papuci“, un volum din 1957 despre butăşire şi altoire, şi aşa am reuşit să înmulţesc butaşii: încet-încet, am obţinut vreo sută de muguri din care mi s-au prins doar cinci, apoi am scos cam patru mii de butaşi, din care însă am ajuns pe rod cu vreo mie cu care am reuşit să umplu terenul“, povesteşte Gigi Dumbravă.

Pasiunea care i-a îndemnat să pună pe roate afacerea cu trandafiri nu era însă de ajuns ea singură, iar Mihaela şi Gigi au descoperit că sunt necesare încă multe lucruri: au plantat perdele de salcâmi care să apere plantaţia de vânturile Dobrogei, căci frumoasele flori sunt foarte sensibile. Așa că au schimbat locul căutând soarele, au săpat puţuri de adâncime la 40 de metri şi au construit un lac, pe membrane impermeabile, care să asigure trandafirilor apa printr-un sistem de irigare prin picurare, apoi s-au preocupat şi de cultivarea biologică pe ceea ce devenise deja, singura plantaţie de trandafiri de dulceaţă din sudul României.

„Ne-am spus că trebuie să producem puţin, dar sănătos, chiar dacă, la început, profitul va fi destul de mic. Facem toate lucrările manual, fără nimic mecanizat, folosim gunoi de grajd ca îngrăşămînt, nu am tratat chimic nici un butaş, am plantat levănțică şi alte plante aromatice ca să ferească trandafirii de dăunători, iar pentru tratamente am folosit numai soluţii naturale, urzici, ardei iute şi altele, nici un fel de insecticide sau ierbicide“, spune Mihaela. Când au văzut prima dată trandafirii înfloriţi şi tot câmpul era încărcat de parfumul lor extraordinar, au ştiut că reuşiseră.

cultivatori-2

Apoi s-a dovedit că recoltarea florilor era partea cea mai uşoară, fiindcă trebuia să le valorificăm şi asta într-un timp foarte scurt. Aveam nevoie de reţete pentru dulceaţă şi pentru siropuri şi vroiam să fie perfecte, aşa că am început să le căutăm. Am primit multe tipuri, le-am încercat, dar nici unul dintre ele nu ne-a mulţumit îndeajuns pentru că nu ne-a plăcut gustul şi aspectul produsului obţinut. Ba nu avea culoare frumoasă, ba era prea fluidă dulceaţa. Am făcut o mulţime de încercări până ce am ajuns într-un final să obţinem o reţetă a noastră. Am dozat cantitatea de petale, timpul de fierbere, de macerare, am descoperit cum să extragem concentrat de trandafir pe care să-l folosim apoi la dulceaţă şi am obţinut produsele dorite ca gust, aspect şi calitate“.

Niciodată familia Dumbravă nu a crezut că va face o afacere din dulceaţa de trandafiri. Nici la ei în familie, nici prin zona Cobadinului n-au auzit pe nimeni să facă aşa dulceaţă. Însă produsele lor au fost foarte căutate, au fost vându-te imediat, deşi erau distribuite doar prin câteva băcănii de lux şi restaurante, iar cei doi cultivatori au mai avut o surpriză. Să constate că dulceaţa lor era mult mai bună decât cea bulgărească, unde producătorii extrag întâi uleiul esenţial din petale şi abia apoi fac dulceaţă, iar când au mers la Kazanlâc, acolo unde este „mama trandafirilor de dulceaţă“, toată lumea i-a întrebat cum este făcută, de unde, nu le venea să creadă că este produsă de ei, în România, şi le-au cumpărat imediat toate borcanele, aşa că au ajuns să vândă dulceaţă chiar celor care produc cea mai renumită dulceaţă.

„Afacerea este extrem de profitabilă fiindcă există o cerere foarte mare în străinătate, dar şi în ţară, căci după cum am observat, dulceaţa de tranda-firi se găseşte doar ocazional în maga-zine, târguri sau expoziţii cu vânzare, deși oamenii îşi doresc şi caută acest produs, dacă este de calitate şi este făcut tradiţional, cum se făcea pe vremea străbunicilor noastre, nu industrial“, spune Mihaela Dumbravă, iar soţul ei adaugă: „Trandafirul de dulceaţă este puternic florifer, perioada de recoltare a florilor este luna iunie, dar se obţine producţie foarte mare şi în septembrie. Ei înfloresc de la o zi la alta, astfel încât culegem florile în fiecare dimineaţă, timp de mai mult de o lună întreagă. Când floarea se deschide, trebuie culeasă imediat, pentru că în ziua următoare uleiul nu va mai avea aceeaşi calitate, deoarece uleiul eteric e foarte volatil şi dispare în timpul zilei. În mod normal, perioada cea mai bună de cules e de la 5 la 9 dimineaţa, fiindcă, din cauza temperaturii, la ora 11.00 deja 30% din ulei e evaporat. Într-o campanie, până în luna octombrie strângem cam 200 kg de petale, dintr-un kilogram de flori se obţin 40 de borcănele de 200 grame de dulceaţă, iar producţia în punctul nostru de procesare tradiţională, ar trebui să fie în primul an, cam de 2000 de borcane. Da, o pasiune frumoasă ne-a dus la această afacere cu «diamante roz», o afacere făcută pe munca, pe banii şi pe priceperea noastră.“

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate