Ei daruiesc… culori pentru speranta

Fără categorie

Ceea ce au reusit elevii unui liceu bucurestean este o imbinare dificila. Intre desen si culoare si gandul de a face bine. Au dorit ca si altii sa se bucure de munca lor si au decis sa-si ofere cele mai bune lucrari, pentru ca banii obtinuti sa ajunga la copii afectati de virusul HIV.

O idee pornita din suflet inseamna adeseori primul pas spre o victorie. Un pas care trebuie ajutat. Asa am aflat despre micii pictori de la Liceul "N. Tonitza" si despre gestul lor unicat. Cel de a ajuta prin arta lor copii seropozitivi, de a intinde o mana celor cu care destinul a fost nedrept si crud. Alaturi de ei, grupul de presa EDIPRESSE AS ROMANIA a decis sa contribuie la scrierea unei povesti adevarate despre darurile speciale ale unui inceput de an si despre binele facut de ele.

Cand ii privesc pictand la ora lor de studiu-armonie, am impresia ca asist la recitalul unor mici pianisti. In realitate, mai e mult pana sa simta cu adevarat implinirea. Acum ei sunt doar niste copii cu un tel. Pentru ei, pictura pare un fel de abracadabra, o magie, asa cum sunt visurile frumoase. Ei picteaza simplu, ca si cum ar respira. Sunt o mana de elevi abia iesiti din copilarie: Maria, Ruxandra, Alina, Mihai, stransi intr-o sala micuta de clasa. Putin aplecati de spate peste sevaletele patate de vopselele multor generatii si peste foile albe de hartie, frunte langa frunte, ilustrand parca un destin aparte. Linii rapide, ferme ori tremurate, alungate una de alta intr-o studiata lipsa de ordine. Se ghicesc in spatele lor intelesuri pe care aparentele vor sa le ascunda. Linii pe care le dicteaza uneori bucuria, uneori melancolia tristetii. Sau visurile. Desene ca niste versuri de adolescent, adunate timid in umbre fugare pe-o foaie de bloc de desen. Picturi-poveste de dragoste. Sau de copilarie. De amintire. De regret. Si cateodata, desene-planset pentru alti copii ca si ei, fata de care insa soarta a decis sa fie necrutatoare.

O idee plecata de la copii, pentru alti copii
"Ideea folosirii acestor lucrari pentru a ajuta a venit brusc si cumva combinat, partial datorita mie si Feliciei Manea, partial datorita celor de la Asociatia Adolescentul, si apoi, chiar si copiilor de la noi, de la Tonitza, care au fost, trebuie sa spun, cei care au acceptat si sustinut actiunea din prima clipa", spune profesorul Iuri Isar, "sufletul" acestei actiuni. "A fost un fel de ‘hai sa facem si noi’, sa-i ajutam cumva pe cei aflati in nevoie. Si cum sa facem? Cu ce avem noi la indemana: cu pensule si culori. Cu arta. Si ne-am gandit ca elevii sa ofere lucrarile lor, de atelier, de absolvire, de examen sau chiar lucrari executate special pentru acest scop, sa le ofere, deci, celor care ar dori sa le cumpere, si cu banii adunati astfel sa fie ajutati, prin Asociatia Adolescentul, copii seropozitivi din Romania."

‘Talentul? Este un al saselea simt sau o combinatie de simturi, ceva ce nu se invata la nici o scoala din lume."

Asta e povestea sau, mai bine zis, inceputul povestii despre copiii care ajuta alti copii. Putini stiu insa ce se ascunde in spatele acestui fel special de recunoastere a talentului artistic, al harului. Nu banuiesc cata munca serioasa, de om mare, e acolo, cat studiu, idei, oboseala si nervi – da, chiar si nervi, caci fiecare panza din acestea e migalita cu daruire si cu pasiune din plin, ca pentru o expozitie de renume. Nu stiu despre drumurile in plus, despre orele de stat peste program, in general pana ce seara aburea in ferestre, ori despre multele lor renuntari: la discoteci si la jocurile video ori la saptamanile de vacante si la petrecerile cu prietenii. Toate, pentru ca sa nu renunte la ideea si la arta lor. Arta pornita din suflet si care pentru ei valoreaza cat o lume.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din