Ea este fata care pictează metroul

După 13 ani de marketing în telecomunicaţii, şi-a schimbat radical viaţa ca să-şi urmeze visul. A terminat o a doua facultate, cea de arte, e doctorand în arte vizuale şi, la 41 de ani, este o femeie fericită care şi-a aflat vocaţia: pictura urbană.

Carmen Nistor

Carmen Nistor este un artist nonconformist care a decis să pornească într-o lucrare amplă şi, într-un fel, aidoma de nonconformistă: să transforme staţiile metroului bucureştean în nişte insule de culoare. Primul a fost peronul staţiei de la Piaţa Romană, unde Carmen a desenat unul dintre pereții de aici și l-a transformat într-un „laborator“ colorat, iar ideea spune că i-a venit văzând în metroul new-yorkez peroane şi vagoane tapetate cu lucrări semnate de artişti, comandate de şi făcute special pentru reţeaua de transport metropolitană.

„Cum ar fi dacă şi la noi…“, s-a întrebat ea şi a mers să-şi expună ideea care, surprinzător, a prins şi a devenit repede realitate. „Am gândit un proiect pentru metroul din București, pentru o stație la care am coborât ani la rând fără plăcere, doar cu tristețea că la noi e urât și murdar. Am trimis un mesaj pe site-ul Metrorex spunându-le ce idee am și, neașteptat de repede, m-au invitat la o discuție. Așa am ajuns să pictez peretele staţiei Piaţa Romană, lucrarea denumind- o „Laborator“.

”Metroul ar putea fi o galerie de artă în mișcare”

Proiectul a plăcut atât de mult încât am primit patronajul Comisiei Europene la București, o premieră, având în vedere că sprijineau un artist freelancer. „Laborator“ e o bucățică de istorie uitată a Bucureștiului, o metaforă despre fostul pârâu Bucureştioara, extrem de poluat pe vremea cât încă mai curgea, în secolul al XIX-lea, undeva în zona Parcului Icoanei, aproape de metroul de azi. Asta m-a inspirat când am gândit sistemul de vase comunicante din lucrare, îngropat într-o structură organică, ce aproape îl înghite, așa cum și metroul e înghițit în străfundurile orașului viu. Am lucrat o săptămână la peretele din stație, numai noaptea, de la 10 seara până la 4-5 dimineaţa. Un exercițiu interesant, să auzi ore în șir cum vuiesc aparatele de ventilat, cum trece câte o drezină de serviciu și cum susură exact deasupra locului în care pictăm, o apă, ca un izvor.

metrou02

Am întrebat pe cei care mă însoțeau din partea Metrorex, noapte de noapte, dacă ce aud e sistemul de canalizare al orașului. Și, spre surprinderea mea, am aflat că e vorba de pânze freatice colectate. Se pare că am ales bine peretele, legenda trăiește chiar acolo, sub pașii noștri indiferenți de la suprafață.

De altfel n-a fost chiar simplu să lucrez zona aceea de stație. Subteranele orașului nostru sunt îmbibate de umezeală, așa că lucrarea trebuia protejată. În plus, suportul pe care lucram era gresie, eu foloseam culori acrilice, așa că a trebuit să spăl și să grunduiesc toată suprafața înainte de a așterne desenul pe care, la final, l-am acoperit cu un strat de lac rezistent. Noapte de noapte un reprezentant al Metrorex a stat lângă mine, toți au vrut să mă ajute. Măcar să facem conversație, că orele erau lungi. Uneori veneau cu o cafea caldă, grijulii că am treabă multă și stau călare pe scări și pe scaune. Toți și-ar fi dorit să pictez toate stațiile. E drept că și eu mi-aș dori tot metroul colorat.“

Înainte de a deveni absolventă de „Belle Arte“ la o vârstă matură şi printr-o îndrăzneală greu de imaginat de a-ţi întoarce viaţa la 180 de garde, Carmen a terminat ASE-ul şi a lucrat mulţi ani în telecomunicaţii. O profesie, o recunoaşte şi ea, destul de departe de nebunia colorată a lumii artistice, însă, visul graficii şi desenului o urma din copilărie.

”Nu există vârsta ideală pentru a face ce-ți place”

„Mi-a luat ceva ani să îmi dau seama că am o pasiune de care nu știam sau poate nu venise timpul pentru ea. «Când o să fiu mare, mă fac cosmonaut», mi-am zis ani buni, timp în care desenam (am făcut asta dintotdeauna) și învățam matematică. Apoi: «Dau la arhitectură». Măcar asta era cu matematică şi cu desen. Am făcut însă Relații Economice. Și am tot desenat. Apoi, mi-am imaginat că aș avea atelierul meu. În varianta în care schimbam totul pentru artă. S-a întâmplat și asta, în 2009. Am pus punct unui drum care simțeam că nu mă duce unde aș vrea eu. Și m-am apucat de artă «cu acte în regulă». Am studiat grafica la Universitatea Națională de Arte din București, cu un popas de un an prin Germania, cu o bursă, iar acum urmez studiile doctorale în arte vizuale. Și am devenit artist freelancer.

«Cândva o să am o expoziție, dar mai incolo» mi-am zis apoi. S-a întâmplat şi asta, în 2014, prima mea personală de grafică, dar în Dubai“, râde frumos pictoriţa metroului. Folosindu-se din plin de simbolistică, de o paletă puternică de culori, fiecare detaliu al lucrării ei de la metrou poate fi asemuit cu o operă de artă avangardistă, iar imaginea cenuşie a staţiei a fost transformată într-un spectacol de artă urbană, care îţi aduce aminte întrucâtva de zidurile Hundertwaser-ului de la Viena. De altfel, Carmen a conceput proiectul pentru întreaga staţie Piaţa Romană şi restul staţiilor şi spune că i-ar plăcea ca fiecare staţie să aibă un specific.

metrou03

Însă nu e un lucru simplu de realizat, mai ales că multe zone din staţii sunt prinse în contracte de publicitate. „Mulți au fost sceptici, mai ales că a fost inițiativa unui artist freelancer, nu se așteptau să găsesc receptivitate și nici sponsori pentru materiale. Dar am avut numai surprize plăcute. Odată ce au văzut că nu am de gând să renunț, s-a schimbat atitudinea. Cele mai frumoase reacții au venit după ce a fost gata. Am postat poze cu lucrarea în timpul execuției, dar până nu mergi la față locului nu realizezi cam cum stă treaba. Cei mai mulți mi-au scris că nici nu se așteptau să fie un perete așa mare.

Drept să spun, mie mi se pare și acum mică, dar ce să zic, de ceva vreme, când vine vorba de un anume tip de lucrări, nu mă pot gândi decât la suprafețe foarte mari, de la cel puțin 20 metri pătraţi în sus. Tranziția asta de percepție s-a întâmplat când pregăteam lucrarea de licență, «Semn», unde lucram tuș pe hârtie, la dimensiuni de aproape un metru pătrat, şi parcă tot nu aveam loc. Aș fi avut nevoie de pereți albi întregi, mari de tot, pe care să aștern semnele nu cu pensula, ci cu mopul îmbibat în tuș negru. Și aveam nevoie de spațiu de mișcare.“

Râde: „Dar, așa cum se zice, ai grijă ce-ți dorești. Spațiu mai mare de lucru am primit prin această cea mai frumoasă întâmplare a vieții care mi-a păzit pașii în ultimii doi ani şi căreia îi aştept continuarea. E minunat să fii sprijinit când ai inițiative „rebele“, ca aceea de a te dezvălui, în sfârșit, ca artist la 40 de ani. Dar când îți descoperi și muza… chiar ești norocos!“

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate