Dublu recurs pentru viaţă

Ionela Paşcovici este o eroină. S-a războit pentru viaţa fiului ei diagnosticat cu un cancer cerebral, cu greşelile unui sistem sanitar strâmb, cu greutăţile şi mentalitatea unei societăţi croite nedrept şi a avut curajul să devină pentru a doua oară mamă.

ionela pascovici

Denis, băiatul Ionelei şi al lui Cosmin Paşcovici, este, la rândul lui, un învingător. Uluitoarea lui poveste a intrat deja în analele ştiinţei medicale. El este singurul pacient al celui mai mare institut oncologic european, Gustave Roussy din Paris, și în 12 ani de viaţă a învins de patru ori la rând cea mai
nemiloasă boală a mileniului.

Denis trăieşte, fără tulburări locomotorii, cu o bucăţică de doar 20% din creier, lucru pe care nici un medic nu-l poate explica.

La doi ani de la naştere, Denis a fost diagnosticat cu cancer cerebral

La 23 de ani, imediat după căsătorie, Ionela l-a avut pe Denis şi părea că viitorul familiei se colora în roz. Dar, pentru micuţ, ruleta nu s-a oprit la
numărul câștigător, iar pentru mamă a început o bătălie de 24 de ore din 24, vreme de ani întregi, pentru viaţa fiului ei.

O bătălie cu boala cumplită, cu durerea din suflete, cu neputința, cu un sistem medical, social și uman nepăsătoare, cu umilința, cu răutatea celor din jur, cu temeri, cu crize, cu lacrimi, cu nevoi. Denis n-a greșit cu nimic. Nici părinții lui nu au greșit cu nimic. L-au dorit și l-au iubit din prima clipă.

Și au luptat și luptă pentru el, pentru binele lui, într-o existenţă tăcută, de Sisif, în care nu puține au fost momentele când au trebuit să-l smulgă din ghearele morții. O existenţă despre care mulţi spun că este a unei eroine.

„Nu se poate să se sfârşească aşa, trebuie să ne salvăm copilul“

„Când pornim la drum în viaţă, nu ştim niciodată dacă va fi unul lin sau cu obstacole, de aceea îmi spun acum că nu trebuie să avem aşteptări, ci doar
încredere în Cel de Sus. E omeneşte aşa. Cum omenească este şi dorinţa de a avea copii frumoşi, sănătoşi, deştepţi, care să ne umple sufletul de bucurii.

Doar că nu întotdeauna se întâmplă aşa. Uneori destinul, ori cine ştie ce entitate, decide altfel şi tot ce îţi rămâne de făcut este să nu abandonezi. Este la fel de omeneşte. Pentru mine, bucuria de la naşterea primului nostru copil a fost înlocuită de disperare, de teamă şi de incertitudine, căci la nici doi ani, băiatul a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală malignă.

Totul s-a prăbuşit atunci în jurul meu: de ce eu, Doamne, de ce tocmai eu?! Mi-am pus de sute de ori această întrebare, căci viața mea s-a cutremurat şi s-a rotit cu 180 de grade către ceva necunoscut, care mă îngrozea.

După ce a trecut şocul, mi-am şters lacrimile şi mi-am spus că fiinţa micuţă care se cuibărea la pieptul meu nu are nici o vină şi că merită, de fapt, tot restul vieţii mele“, povesteşte Alina Paşcovici.

Micuţul Denis a suferit prima operaţie de extirpare a tumorii în Bucureşti, la Spitalul „Bagdasar Arseni“, dar, când părea că învinsese boala, tumora a reapărut. Cu eforturi disperate şi uriaşe, ajutaţi de prieteni, de familie, de colegii lui Cosmin, fost fotbalist la Petrolul, Farul, Dinamo, UTA, şi de mulţi
alţi oameni de bine, au mers în Franţa pentru a continua lupta.

Doar un copil din zece reuşeşte să trăiască după un cancer cerebral

denis pascovici

An după an, Denis a suferit patru operaţii pe creier, în urma cărora pierdea câte o parte din masa cerebrală, ore de radioterapie şi litri întregi de perfuzii chimioterapice, medicii aşteptându-se de fiecare dată la sechele ireparabile sau la moartea pacientului. În plus, micul lui organism a mai trecut prin alte opt intervenţii prin care i-au fost instalate în corp un tub de dren, care să ajute la reglarea presiunii intracraniene, şi un cateter în zona inimii.

Recuperarea sa a fost însă uluitoare şi a dat complet peste cap logica medicală, reuşind să învingă cancerul ori de câte ori acesta încerca să îl doboare. Incredibilă putere în organismul său şi absolut de neînţeles pentru doctori, mai ales că, pentru a îndepărta fiecare remisiune a tumorii, cei mai buni chirurgi francezi au fost nevoiţi să-i extirpe aproape 80% (!) din masa cerebrală.

Statistic, copilul nu trebuia să mai existe de mult sau să fie doar o papuşă inertă, imobilizată pe un pat de spital, căci cele mai optimiste studii spun că doar puţin peste 10% dintre cei cu cancer cerebral supravieţuiesc.

Cât despre pacienţii cu mai puţin de un sfert din creier, ei practic nici nu există în datele medicinei, aşa că nimeni nu le-a calculat şansele de a trăi.
„După ce îl operaseră, doctorii ne-au spus că şansele lui de viaţă sunt mici şi mulţi medici din ţară erau de părere că cel mai bine este să mă gândesc să fac un alt copil.“

Un RMN a descoperit că la prima operaţie i se tăiaseră patru vertebre

Când l-au văzut însă cum s-a recuperat, singura replică a chirurgului de la Institutul Oncologic din Paris a fost: <E un miracol. Ştiinţă este acolo mult sub jumătate, restul e Divinitate şi eu cred că singura explicaţie este că Dumnezeu a vrut ca el să trăiască>. Acum, Denis nu are tulburări locomotorii, aleargă, se joacă, doar că oboseşte mai repede, creşte normal, mănâncă cu poftă, iar toate analizele lui sunt normale.

Crizele lui de epilepsie au dispărut aproape de tot, la fel şi durerile profunde de cap; merge la controale la Paris şi primeşte de acolo medicamente pentru un an întreg, findcă mijloacele materiale nu le permit părinţilor să meargă mai des.

Doar centrii vorbirii nu funcţionează, pentru că au fost afectaţi de radioterapie; băiatul spune doar câteva cuvinte, însă comunică extraordinar prin sunete şi gesturi, merge la logoped, la psiholog şi a fost înscris şi la şcoală, la Colegiul Naţional Regina Maria, în clasa zero, cu forme legale ca persoană cu handicap grav, ce are nevoie de profesor de sprijin şi însoțitor zilnic în sala de clasă.

O pată neagră pe victoria lui Denis asupra cumplitei boli şi peste speranţele celor doi soţi a fost vestea, venită la un control de rutină, că, la prima intervenţie din ţară, copilului i-au fost afectate (din grabă, din neglijenţă, din neştiinţă) patru vertebre cervicale. Ceea ce va însemna o nouă operaţie care să sudeze vertebrele tăiate, fiindcă altfel, pe măsură ce creşte, coloana lui nu va mai suporta greutatea capului şi se va deforma.

În procedura de incizie a scalpului pentru a ajunge la creier, le-a explicat chirurgul francez, există şi riscul de a tăia vertebrele, dar acest lucru trebuia să le fi fost comunicat de către medicii care l-au operat prima dată. Dacă ar fi făcut acest lucru, cât timp copilul era mai mic, sudura vertebrelor s-ar fi realizat prin purtarea unui guler special vreme de câteva luni, acum însă se poate face doar prin operaţie.

De la sine înţeles că toată lumea neagă, că toţi ridică din umeri şi că vina acestui soi de malpraxis este aruncată de la unul la altul, dar până la urmă, aproape că nici nu mai contează cine a greşit. Important este ca totul să se rezolve cu bine, asta dacă Ionela şi Cosmin vor găsi încă o dată puterea financiară şi ajutorul de care au nevoie pentru noua intervenţie.

De când s-a născut micuţa Emma, Denis este tot timpul lângă sora lui

ionela pascovici 2

Un semn al curajului şi încrederii în viaţă în tot acest vălmăşag de dureri şi bătălii: cu ceva timp în urmă, Ionela şi-a învins ezitările, a decis să devină din nou mamă şi, la 34 de ani, a născut-o pe Emma Ioana, sora lui Denis, o fetiţă superbă care a împlinit de curând un an.

„De când a apărut Emma, ea a devenit parcă centrul universului pentru Denis, care o înconjoară cu toată atenţia şi cu infinită dragoste, ajutând-o atât cât poate el şi cred că asta are un rol uriaş în progresele lui, în recuperarea şi echilibrul de care are nevoie. Unii poate mă judecă şi cred că am greşit, dar pentru Denis este mai mult decât pot spune.

El e doar un băieţel care, în locul unei copilării ca a tuturor copiilor, cu desene animate, jocuri şi distracţii, a dus, de cum a deschis ochii asupra lumii, o luptă continuă cu o boală monstruoasă şi, cel mai important, a învins de fiecare dată. Este poate o şansă de a se simţi aproape de lume şi de a transforma un destin sumbru, aparent fără nici o perspectivă, într-o existenţă aproape normală.

E mult, e puţin? Sigur nu ştiu nici eu, dar privind la ei, simt curajul, dragostea şi optimismul pe care mi le oferă, în ciuda oricăror greutăţi, şi sunt sigură că am făcut ceea ce trebuie“, adaugă Ionela.

Autor: Adrian Cîlţan

Foto: Dan Borzan

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate