Drumul de la disperare la speranță

Cu patru ani în urmă o tânără din Braşov se afla singură, în faţa morţii. Medicii îi mai dăduseră puţin de trăit, părinţii îşi vânduseră casa ca să o ajute, iar soţul le abandonase, pe ea şi pe fetiţa lor.

alina deaconu

Când o întâlneşti pe Alina Deaconu, nu-i bănuieşti povestea. Un caz medical uluitor, un diagnostic greșit și o putere fantastică de a lupta și a ajuta. Are 34 de ani, o are pe Mina, o minune de fetiţă de şapte ani, şi poartă o frumuseţe specială, subţire şi delicată ca un porţelan chinezesc, în spatele căreia un destin plin de convulsii a obligat-o să-şi reclădească întreaga viaţă.

Faţă în faţă cu ea, îţi vine greu să nu te molipseşti de energia pe care o emană. La fel cum îţi vine greu să realizezi că, acum patru ani, ea a murit și și-a revenit de câteva ori la rând pe masa de operaţie cu sufletul legat de fetiţa ei.

Verdict: moarte la 30 de ani

Primul impuls e să-i vorbeşti cu grijă şi totuşi, sub aparenta ei fragilitate, există o putere uluitoare, o tenacitate şi o încredere în sine de nezdruncinat: „În 2012, puţin înaintea Crăciunului, pot zice că eram o femeie fericită.

Locuiam în Piteşti, unde terminasem Asistenţa Socială şi Psihologia, mă căsătorisem din dragoste imediat după licenţă, o aveam pe Mina, multe idealuri, munceam mult, e drept, aveam două joburi, familia şi gospodăria de îngrijit, dar mă simţeam pe drumul cel bun al vieţii.

Aveam, e drept, niste dureri de spate, dar îmi ziceam că nu e grav şi, întâmplător, am făcut o radiografie ca să văd ce e cu ele. Fără să-mi spună nimic, medicul m-a trimis la un CT, de unde am aflat că trebuia să merg urgent la Bucureşti şi că va urma cel mai probabil o operaţie. M-am speriat când, ajunsă la Fundeni, doctorii mi-au spus că diagnosticul meu e o formă de cancer agresiv care mă condamna la moarte, fără  urmă de speranţă.

Sec, crud, indiferent,umilitor. După câteva încercări la spitalele din Bucureşti, unde m-a durut cumplit dezinteresul complet faţă de bolnavii consideraţi incurabili, rezultatul a fost că, da, pot să mă opereze, dar ar fi o cheltuială inutilă, fiindcă oricum nu mai am de trăit decât două săptămâni!“

Vreau să trăiesc pentru Mina

Despre lupta ei cu boala şi încercările care i-au schimbat viaţa, vorbește în cuvinte puține, directe, ca despre un coșmar care a trecut, rostind vorbele cald, cu buzele strânse a cuminţenie şi fruntea înclinată a  timiditate sau a rememorare a dramei pe care o trăia în acele zile: „Tot ce mi-am spus atunci a fost că nu e posibil.

Mi-am dorit să lupt pentru fetiţa mea, nu concepeam că va rămâne fără mamă. Mă gândeam că drumul unui om în lume pendulează între bine și rău, între durere și fericire, pe căi ce scapă înțelegerii. Iar atunci când soarta pare că ridică din umeri a neputință, așa cum a făcut cu mine, tot ce îți rămâne de făcut este să nu abandonezi.“

Întâmplător, Alina află pe internet despre renumita clinică medicală Anadolu, din Turcia, şi reuşitele spectaculoase ale medicilor de acolo în cazuri cărora nimeni un le mai dădea nici o şansă şi decide că va merge acolo. Deşi toţi îi spuneau că şansele să reziste unei operaţii de a asemenea anvergură sunt extrem de mici.

O comisie de medici de la spitalul din Turcia au confirmat dificultea intervenţiei, dar şi posibilitatea reuşitei. Era vorba de o tumoră de torace stâng, venită în contact cu aorta şi care provoca deja osteoliză, practic îi dizolva coastele, deci trebuia operată rapid.

Opt ore pe masa de operaţie

Costurile erau foarte mari, dar părinţii şi cei doi fraţi ai Alinei nu au ezitat o clipă, au decis să vândă casa părintească, maşina, pentru a procura cei 25.000 de euro, atât de necesari, pentru operaţia urgentă.

Şi, de parcă nu era suficientă durere în viaţa ei, soţul său, copleşit de veste, auzind de costurile operaţiei şi de şansele mici de reuşită, se hotărăşte să renunţe la ea şi la fetița lor, spunând că se apropie Crăciunul, că oricum sunt cheltuieli mari şi că nu face faţă.

„Nu mi-a venit să cred când am realizat că am stat atâţia ani lângă un om care punea viaţa mea şi copilul nostru în balanţă cu banii pentru Crăciun şi în clipa aceea am decis: am luat într-o sacoşă jucăriile şi hainele copilului şi am plecat cu ce era pe mine, la ai mei, în Braşov, închizând definitiv capitolul căsnicie.“

La spitalul Anadolu a urmat o intervenţie robotică ce a durat opt ore, o reuşită completă, în ciuda faptului că în timpul operaţiei inima Alinei s-a oprit şi a fost repornită de două ori. La final, Alina a respirat de două ori uşurată fiindcă medicii au infirmat primul diagnostic: nu fusese tumoră malignă. „Când m-am trezit, mi-am dorit să văd răsăritul. Atunci am ştiut că învinsesem.“

Recuperată, după luni lungi de terapie, în care nu îşi putea ridica nici fetiţa în braţe şi după ce a reînvăţat la propriu să respire singură, fără aparate, Alina a ştiut să treacă peste dificultăţi care aproape oricărui om îi par imposibil de depăşit. Mai întâi cu trauma îngrozitoare lăsată de operaţie în trupul ei, apoi cu mentalităţile, cu ezitările şi de multe ori cu răutățile celor din jur.

Peste raţiunile singurătăţii ei şi ale unui divorţ care i-a lăsat în viaţă o altă rană, trece cu o ridicare discretă din umeri, un fel de „aşa a fost să fie“, nu vrea să intre în detalii, însă se înflăcărează când vorbeşte despre ce a urmat, despre faptul că această încercare a vieţii sale a dat naştere unui proiect, devenit realitate.

Mame Independente

„Când m-am întors alături de copil, am ştiut că viaţa mea s-a schimbat. Am devenit mai puternică, simt că pot să înfrunt orice greutate, preţuiesc fiecare clipă şi am hotărât să ajut şi alte femei aflate în aceeasi situaţie“.

Astfel a luat naştere Asociaţia Mame Independente, o organizație nonprofit, formată din mai mulți specialiști: psihologi, medici, nutriționiști, juriști sau asistenți sociali, care vin în ajutorul mamelor, pentru a depăși momentele dificile. „Vrem să fim un sprijin real pentru cele care își cresc copiii singure, să oferim gratuit consiliere, informaţii şi susţinere, să fim un grup de sprijin.

Am demarat şi o campanie pentru sănătate, intitulată Vreau o viaţă sănătoasă, pentru informare şi depistare precoce a cancerului şi avem sprijinul unei clinici private din Galați care a pus la dispoziţie pachete gratuite pentru verificarea sănătăţii.“

Ajutor pentru „a doua opinie“

„De curând ni s-a alăturat şi Clinica Anadolu din Turcia, care acordă sprijin pentru  o a doua opinie medicală şi care mi-a propus să devin reprezentant pentru regiunea Transilvania, ajutând astfel multe persoane în suferință să îşi recapete speranţa şi sănătatea“, surâde Alina, lăsând să vorbească ochii săi, adânci şi rotunzi, plini de trăiri şi de istorii nespuse.

„Da, aş putea zice că sunt învingătoarea unei lupte cu moartea și asta nu este vreun premiu, ori o aventură cu un procent de risc asumat. E un pas înainte pe drumul de la disperare la speranţă, un pas care m-a învățat ceva. Că puterea de a schimba stă în mâinile fiecăruia dintre noi. E nevoie doar de ambiţie, de încredere în tine și de puterea de a accepta schimbările destinului.“

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: Roxana Dordea

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate