Dr. Ozana Moraru îţi răspunde la întrebări! Astăzi despre afecţiunile congenitale ale ochiului!

Afecţiunile congenitale sunt acele boli cu care bebeluşul se naşte şi pe care uneori neonatologul le observă încă de la venirea bebeluşului pe lume, iar alteori îşi fac simţită existenţa în intervalul următor naşterii.

Dacă nu sunt semne vizibile (devierea ochilor sau o pleoapă “căzută”, sau ochi anormali de mari sau asimetrici), putem depista afecţiunile oculare la nou-născut în primele luni de viaţă, după reacţiile pe care bebeluşul le are la stimuli luminoşi: dacă nu urmăreşte cu privirea o lumină, sau corpuri în mişcare, sau dacă nu întinde mânuţa după un obiect pe care i-l arătăm.

Oricare din aceste semne trebuie să alarmeze părinţii, astfel încât să se adreseze unui serviciu de specialitate oftalmopediatric, deoarece tratamentul trebuie aplicat cât mai repede.

CATARACTA CONGENITALĂ

Cea mai frecventă afecţiune oculară congenitală este o pierdere de diverse grade a trasparenţei cristalinului, care poate fi uni- sau bilaterală.

Când cristalinul este opacifiat în totalitate, pupila apare albă încă de la naştere, semn relativ uşor de observat de către neonatolog şi chiar de către mămică.

Atunci când cristalinul e opacifiat doar parţial, copilul poate vedea într-o oarecare măsură, diagnosticul de multe ori punându-se mult mai târziu, la vârsta şcolară sau chiar în adolescenţă, cu ocazia unui control preşcolar sau a unui control de rutină.

Cataracta congenitală reprezintă o urgenţă de tratament, atunci când copilul nu vede, mai ales dacă e unilaterală. Acest lucru e important pentru a evita ambliopizarea (“lenevirea”) ochiului/ochilor.

Tratamentul este exclusiv chirurgical şi constă în aspiraţia cristalinului opacifiat şi înlocuirea lui cu un cristalin artificial, adaptat vârstei copilului şi dimensiunilor ochiului şi trebuie realizat în primele luni, chiar săptămâni de viaţă.

Dacă este doar o opacifiere parţială a cristalinului, eventual descoperită mai târziu în cursul vieţii, se poate opera şi mai târziu, funcţie de cât vede copilul, dacă nu s-a ambliopizat încă ochiul.

INFECŢIILE OCULARE CONGENITALE

Sunt afecţiuni congenitale dobândite încă din viata intrauterină sau la naştere, ce pot fi foarte serioase ca prognostic vizual. Astfel, amintim:

a. Infecţii intraoculare, cu grad de severitate de la mică la foarte gravă, prin afectarea serioasă şi ireversibilă a vederii: toxoplasma oculară, infecţia cu citomeglovirus sau cu virus herpetic, infecţia rubeolică intraoculară, sifilisul ocular.

Acestea se datorează unei infecţii a mamei cu aceşti agenţi patogeni, în timpul sarcinii “microbul” trecând şi la făt.

b. Infecţii superficiale oculare – conjunctivite şi kerato-conjunctivite, dobândite în procesul de naştere, fie din tractul genital al mamei (gonoree, Chlamidya), fie prin manipulare de obiecte contaminate de către personalul medical, sau infecţii intraspitaliceşti din secţia de nou-născuţi (stafilococ, streptococ, haemophillus, etc).

De obicei, fiind cantonate la suprafaţa ochiului, nu în interior, au prognostic bun şi se pot trata cu antibiotice.

GLAUCOMUL CONGENITAL

Este o altă afecţiune congenitală, severă şi ea, cu prognostic de multe ori rezervat,– afecţiune care constă în creşterea marcată a tensiunii intraoculare.

Acest lucru duce, la un ochi atât de tânăr şi cu pereţi foarte subţiri şi elastici, la creşterea de volum a globului ocular (ochii “se umflă” de prea multă umoare apoasă secretată în ochi, care nu se poate elimina normal), astfel încât unul sau ambii ochi apar umflaţi, ca “de broască”, încă de la naştere – semn numit buftalmie.

Tratamentul este tot chirurgical, constând în “lărgirea” unghiului ochiului (a locului pe unde se scurge umoarea apoasă) sau realizarea unei fistule care să faciliteze această scurgere afară a umoarei apoase. Se asociază şi tratament medicamentos anti-glaucomatos.

STRABISMUL CONGENITAL

Unul sau ambii ochi sunt deviaţi – în plan orizontal spre interior sau spre exterior, sau în plan vertical.

Dacă este o deviere marcată, operaţia în primele luni de viaţă este o necesitate. Dacă nu este foarte evidentă, soluţia terapeutică se mai poate amâna până la 2-3 ani, când se pot folosi şi alte ajutoare precum ochelarii, pansamente ocluzive, exerciţii orto-optice, asociate eventual operaţiei.

RETINOPATIA DE PRE-MATURITATE

Este o afecţiune congenitală relativ frecvent întâlnită la nou-născuţii prematuri, mai ales cei care au stat timp mai îndelungat la incubator, o cauză probabilă fiind se pare excesul de oxigen pe care un prematur îl primeşte prin tratamentul la incubator.

Există diverse grade de severitate a bolii, de la simple modificări ale fundului de ochi până la apariţia a numeroase vase anormale şi fibroză în interiorul ochiului, ducând până la dezlipire de retină.

În cazurile uşoare şi medii, afecţiunea se opreşte spontan din evoluţie. În cazuri mai severe, este necesar tratamentul chirurgical; acesta poate fi mai simplu, doar prin aplicaţii de laser sau “gheaţă” (crioaplicaţii) pe retină, sau poate fi complex, în cazuri severe – vitrectomie totală cu aplicaţii laser şi injectare de ulei de silicon.

În orice caz, părinţii unui copil prematur, care a stat la incubator mai mult timp, sunt informaţi de către neo-natolog că va trebui efectuat un examen al fundului de ochi la 4-5 săptămâni de viaţă, eventual repetat ulterior şi aplicat tratament specific, în funcţie de existenţa şi tipul modificărilor de la fundul de ochi.

RETINOBLASTOMUL

Este o altă afecţiune, mult mai severă., dar din fericire foarte rară. De obicei bilateral, retinoblastomul este o tumoare malignă a fundului de ochi, cu evoluţie rapidă, manifestată prin afectarea severă a vederii bebeluşului şi aspectul alburiu al pupilei.

Soluţia terapeutică este severă şi dramatică chiar: enuclearea globului ocular, pentru salvarea vieţii copilului. Din fericire, este foarte rar întâlnită această boală severă.

AFECŢIUNI CONGENITALE ALE PLEOAPELOR:

 Ptoza palpebrală (pleoapa superioară este “căzută”,acoperind parţial sau total partea din faţă a globului ocular, interferând şi cu axul vizual); epicanthusul (un pliu al pleoapei superioare şi/ sau inferioare la unghiul intern al ochiului, adesea dând aspectul fals de strabism convergent);

Colobomul congenital al pleoapei (absenţa unei porţiuni din pleoapă, de obicei cea superioară) şi altele, mai puţin frecvente. Dacă nu sunt evidente şi supărătoare, nu necesită tratament.

Dacă sunt foarte vizibile şi inestetice, tratamentul chirurgical plastic al pleoapelor poate rezolva problema mai târziu, în cursul vieţii.

Singura situaţie de urgenţă chirurgicală este ptoza palpebrală extremă, când acoperirea totală a axului vizual împiedică vederea, ducând la ambliopizarea ochiului (“lenevirea” lui ireversibilă), dacă nu e operat rapid.

Acestea sunt cele mai frecvente boli congenitale oculare, majoritatea putând fi diagnosticate încă de la naştere şi tratate în timp util, deci cu prognostic bun.

În orice caz, neonatologul tratează doar la nivelul interpretării simptomelor şi atrage atenţia asupra necesităţii consultului oftalmologic, urmând ca tratamentul curativ să se realizeze într-o secţie specializată de oftalmopediatrie.

Dr. Ozana Moraru, Medic specialist oftalmolog 

Clinica Oculus, Bucureşti

Dr. Ozana Moraru iti raspunde la intrebari! Astazi despre miopie!
 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sport si sanatate