Doctorița de inimi

Nu este un medic dificil și greu abordabil, ci unul deschis, delicat, sensibil și special prin ceea ce face. Are 47 de ani și este artizanul propriei cariere, dusă la superlativ, într-un domeniu de nișă aflat, pentru mulți, undeva la limita de sus a medicinei: este prima femeie chirurg din România care a  realizat transplantul de cord.

dr inimi

Ieșeancă prin naștere, pariziancă prin adopție și cetățean european prin definiție, doctorul Gabriela Cozmanciuc este una dintre cele două femei din
România specializate în chirurgia cardiovasculară și este primul medic din țara noastră care a făcut un transplant de inimă. Printre marii profesioniști ai operațiilor pe cord deschis, care se pot număra pe degetele unei singure mâini, Gabriela este o raritate căci, chiar dacă profesează de ani buni peste hotare și chiar dacă intervenția de transplant de cord a fost făcută în Franța, cariera sa medicală este… multinațională.

Vine frecvent în România, unde este director al clinicii medicale „Inimed 360º“ din Capitală, consultă, își programează pacienții, face monitorizări și screening cardiac, ține prelegeri și vorbește despre cele mai noi tehnici pe care le folosește în chirurgia inimii, dar merge și să opereze cazurile cele mai dificile la clinicile din țară.

Când o cunoști, ești nițel uimit. Subțire și delicată, arată ca un porțelan chinezesc, iar primul impuls e să-i vorbești în șoaptă. Totuși, e departe de stereotipul pe care l-ai putea intui sub înfățișarea sa. Nu are nici aerul timid tăcut, nici atitudinea retrasă și nu-și ține niciodată privirea plecată. Deschisă și abrupt de sinceră, Gabriela ascunde sub aparenta ei fragilitate o putere covârșitoare de control și un sânge rece uluitor. De ele, de rapiditatea deciziilor și de siguranța gesturilor pe care le face, atârnă, zilnic, viețile unor oameni. „În copilărie mi-am dorit o meserie legată de științele exacte, iar în final am ajuns la o profesie unde ai nevoie de altruism și compasiune și în același timp de rigoare și disciplină, ca în științele exacte. Chirurgia cardiovasculară e o disciplină unde nu ai loc de blazare și de suficiență, căci apar mereu noi tehnici de abordare și de reparare a inimii“, spune surâzând doctorița Cozmanciuc.

Râde des, plin, frumos și fără rețineri, chiar și atunci când vorbește despre sine, despre viața ei neștiută, despre ce a trăit și văzut, dar și despre cazurile, operațiile și performanțele sale greu de atins: „Am plecat în Franța la un congres european și mi s-a cerut să mă gândesc la oportunitatea de a lucra acolo. Nu a fost nimic planificat în prealabil, dar evident a fost un mare noroc. Pentru că am putut să mă ultraspecializez în tehnici chirurgicale noi, cum sunt cele în anevrismul și disecția de aortă, să fac și să perfecționez  intervenții chirurgicale inovatoare și să efectuez operații în premieră absolută cum sunt: cordul complet artificial, sisteme de asistență ventriculară, operațiile de plastie mitrală sau a valvei aortice și cele de recalibrare a ventriculului stâng. Ceea ce n-aș fi putut face niciodată, ca femeie chirurg, în România. Da, este un domeniu în care trebuie să fii mereu disponibil, mereu concentrat, sunt multe perioade fără timp liber, dar este o meserie în care fără disciplină nu poți să exiști. Iar când ești femeie, timpul alocat familiei ar trebui, recunosc sincer, să fie mai mult. Eu nu cred că sunt o mama model. Nici nu știu ce înseamnă o mamă model, pentru că în chirurgie există multe cărți, există traininguri ca să devii din ce în ce mai performant, dar ca părinte trebuie să înveți și să practici mult pe instinct și pe observație atentă, iar uneori greșești și realizezi mult mai târziu. Dar pot spune că sunt mândră de fiul meu, Emil, care într-o societate în plină viteză, a învățat că nu este bine să fii superficial sau oportunist și trebuie să ai o strategie pe termen lung“.

dr de inimi

Gabriela spune, modestă, că drumul ei a fost unul normal: facultatea la Iași, studiile avansate în Știițne Chirurgicale, specializare în biologie chirurgicală și organe artificiale la Facultatea de Medicină Paris Sud, Universitatea Paris XI, acreditarea Consiliului European de Chirurgie Vasculară, transplantul de cord și operațiile unicat de la marile centre chirurgicale pariziene și românești…

Unul peste altul, au fost acolo mai mult de 20 ani de muncă îndârjită, de nopți nedormite, de gărzi si de intervenții terminate deseori în zori cu câțiva pumni de apă rece aruncați pe obraji. Au mai fost acolo și cele cam 300 de operații pe an, adică aproape 6000 de operații pe cord și oamenii cărora mâinile ei le-a redat viața. Între acești ani, durerea unei căsnicii destrămate, viața unei mame singure cu un copil de crescut, dar și o împlinire a unei iubiri întâlnite la maturitate. „Trebuie să iei decizii pe care să ți le asumi, să recunoști când greșești și să înveți ceva din asta. Acum am o familie, am un copil. Sunt un om complet și fericit, care face zilnic ceea ce îi place și iubește ceea ce face. Și dacă ar fi să o iau de la capăt, nu mi-aș schimba pentru nimic în lume specializarea, fiindcă este un mod de viață, deși presupune un consum fizic și mental enorm. Știi când intri în sală, dar nu știi niciodată peste câte ore vei ieși. Uneori, trebuie să reintri și sunt situații în care operezi mult peste 12 ore, de aceea trebuie să ai o condiție fizică excelentă și echilibru psihic perfect. Eu fac mult sport, am început să iau lecții de pilotaj și îmi voi lua brevetul de pilot cât de curând, iar în timpul operațiilor ascult muzică fiindcă așa mă pot concentra mai bine, dispare zumzetul vorbelor celor trei echipe din jur (anesteziștii, chirurgii și perfuzioniștii, adică cei care mențin circulația extracorporală, fiindcă noi oprim inima când operăm), iar eu rămân fizic și mental doar la operația pe care o fac.“

După atâția ani de carieră, pentru doctorița Cozmanciuc, inima umană nu mai este de mult desenul colorat din cartea de anatomie, care o fascina în copilărie. A devenit un motiv al existenței. Rațiunea de a lupta cu boala și cu moartea și de a o învinge aproape în fiecare zi. „Ce straniu sună: să învingi moartea în fiecare zi. Totuși e frumos zis, mulțumesc. Și este și adevărat, fiindcă trăiesc într-o profesie unde nu ai voie să greșești. Când ții inima unui om în mână, știi că, deseori, doar o zecime de milimetru desparte viața de moarte. Am făcut transplant de inimă la Paris, nu în România, dar am transplantat și pacienți români; însă impactul pe care noi îl avem vizavi de transplant este unul de strategie chirurgicală, nu unul emoțional. Deci nu poți evita emoțiile de la prelevarea de cord pe care o facem tot noi, mai ales că cei de la care recoltăm inima sunt foarte tineri, așa cum a fost la primul meu transplant, când am luat cordul unui tânar motociclist, cam de vârsta copilului meu. A fost un moment pe care nu am să-l uit și oricâtă experiență capeți, clipele acelea te impresionează enorm. Dar viața pe care o salvezi cu inima aceea te întărește, ca și operațiile care îți rămân în gânduri toata viața: ale tinerilor cu patologii cardiace foarte complexe, la care am găsit soluții și le-am putut schimba cursul vieții. Nu doar transplantații, ci și cei cu cardiomiopatii grave, care dupa intervenție se pot gândi la viitor. Așa a fost cu un tânăr de 25 de ani, student la Conservator, provenind dintr-o familie cu cinci copii, fără tată, cu o mamă fără posibilități imateriale, care după operație a putut să-și realizeze visurile și e acum tenor de renume la Munchen“, surâde Gabriela pe deasupra ochelarilor speciali, „de operație“, dincolo de care sclipesc luminițele ochilor albaștri.

Adrian Cîlțan
Foto: Arhiva personală a Gabriele Cozmaciuc

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Avantaje.ro