Dezvoltare personală: Fii recunoscatoare vieţii şi o sa primeşti înzecit

Cei mai mulţi clienţi care vin la mine pentru a-i sprijini în procesul de schimbare din viaţa lor, sunt orientaţi spre problemă, nu spre obiectiv.

Ştiu foarte clar ce NU merge bine în viaţa lor, ce îi face NE-fericiţi, ce îi NEMULŢUMEŞTE.

Rar apare cineva care spune de la început: ”Vreau să…” sau „Îmi propun să…” Nu contează de ce se întâmplă aşa.

Vorbeam cu coachi şi terapeuţi din alte ţări şi se pare că nu este doar o problemă a românilor, aşa cum avem tendinţa de a crede.

Deşi, într-o oarecare măsură eu personal cred că ne plângem mai mult ca alţii.

Este dificil să te orientezi spre un viitor constructiv, luminos, mai bun şi să fii motivat să te îndrepţi cu toate motoarele turate spre acest viitor, dacă nu ai un prezent pe care să te poţi baza.

La fel cum este imposibil să nu existe ceva bun în acest prezent de care ne plângem şi care nu ne convine şi care este o mare problemă.

Ei bine, dacă eşti în acea categorie de persoane, căreia starea din prezent îi apare ca fiind o mare problemă şi suferinţă, iată ce îţi propun.

Înainte de a te uita spre viitor, spre obiective, abordează un pic prezentul altfel:

1.Gândeşte-te că Prezentul este consecinţa tuturor acţiunilor pe care le-ai făcut  şi gândurilor pe care le-ai avut vreodată, conştient sau inconştient.

Sună dureros, dar acest lucru înseamnă să îţi asumi responsabilitatea pentru propria viaţă.

Nimeni nu este responsabil pentru ceea ce ţi se întâmplă acum. Doar tu. Chiar pentru faptul că atragi situaţia respectivă neplăcută în viaţa ta.

2. Odată ajunsă la înţelegerea responsabilităţii personale, este important să nu te blamezi. Învinovăţindu-te, nu ai cum să înveţi lecţiile oferite astfel de viaţă. În loc să faci acest lucru, întreabă-te: Dacă ar fi să se repete acum situaţia, ce aş face diferit?

Şi de ce? Ce ştiu acum şi nu ştiam atunci, despre mine sau despre alţii? Ţine minte: întotdeauna acţionăm cum ştim mai bine la momentul respectiv.

3.Uită-te la tine şi la viaţa ta. De fapt, ai atât de multe lucruri pentru care să fii recunoscătoare! Îţi propun un exerciţiu: ia un carnet şi dedică-l lucrului personal.

În fiecare dimineaţă, trezeşte-te cu un sfert de oră mai devreme şi scrie acolo 5 lucruri pentru care eşti recunoscătoare Universului.

La început vei scrie lucruri mari şi importante, de genul ”Sunt recunoscătoare pentru că am un acoperiş deasupra capului!”, dar vei ajunge după o vreme să conştientizezi diferit alte lucruri pentru care ai putea fi recunoscătoare.

De pildă: Mulţumesc pentru minunatul fluture albastru pe care ieri am putut să-l văd!” sau ”Mulţumesc că mi-a venit ideea să ocolesc în drumul spre casă şi să găsesc astfel cartea pe care o căutam de atâta timp!”

Sunt milioane de motive pentru care avem de ce să fim recunoscători Universului.

Starea de recunoştinţă este o stare profundă interioară. Odată ce ajungi să o simţi, percepţia asupra prezentului se schimbă în bine şi îţi permite să vezi şi lucrurile bune. Îţi permite de asemenea să te orientezi spre viitor, pas cu pas.

4.Tot în fiecare dimineaţă, după ce scrii în carnet cele 5 lucruri pentru care eşti recunoscătoare, gândeşte-te la ziua care tocmai a început. Ce anume îţi propui pentru tine pentru ziua de azi? 5 lucruri.

Poate sa fie ceva de genul ”Azi termin raportul acela stufos”, sau ceva foarte mărunt, ”Azi mă duc să cumpăr biletele acelea la teatru”.

Sunt zeci de lucruri pe care probabil le ai zilnic pe lista ta de sarcini de îndeplinit, la job sau personale.

Numai că eu te provoc să scrii dimineaţa 5 lucruri pe care ţi le propui şi care cumva contribuie la creşterea şi dezvoltarea ta.

Dacă scrii ”Azi îmi propun să mă văd cu X”, păstrează în minte ideea ”Pentru ce? Ce îmi aduce mie bun faptul că mă văd cu X?”

Este un alt proces al conştientizării consecinţelor lucrurilor pe care ni le propunem.

5. Pasul acesta este pentru avansaţi. Vei ajunge la un moment dat să îţi mulţumeşti ţie pentru ceea ce faci, ce simţi şi ce eşti.

De exemplu: ai mulţumit vreodată corpului tău că te susţine zilnic în ciuda micilor (sau marilor) abuzuri la care este supus?

Toţi tragem de corpul nostru în toate direcţiile, solicitându-l la maxim şi chiar dincolo de limite cu efortul fizic şi psihic, alimentaţia ne-potrivită, etc.

Recunoştinţa profundă se practică zilnic. Este o stare de spirit care schimbă perspectiva asupra lucrurilor într-un sens constructiv şi care dă forţă să mergem mai departe.

Şi, dacă ar fi să citez principiile din The Secret, va atrage în viaţa noastră lucrurile pentru care suntem recunoscători.

Când ai mulţumit ultima dată pentru faptul că respiri?

Anca Petrescu

Inner Self Alchimist – Professional Coach

http://goals2life.ro

Citeste si Ce poate ascunde monotonia intr-un cuplu
 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie