Detoxifierea – un stil de viaţă!

detoxifiere

Se tot vorbeşte, de câţiva ani, despre importanţa curelor de detoxifiere. Antrenorul personal Valentin Vasile recomandă în cartea lui, „Stil de viaţă, nu dietă”, o cură de detoxifiere a organismului de două ori pe an. 

„În fiecare zi organismul absoarbe, ingeră, respiră şi vine în contact cu toxine din alimen-taţie, stres, boli, tratamente medicamentoase sau rezultate inclusiv din funcţionarea metabo-lismului propriu“, explică Valentin Vasile, iar dacă toxinele nu sunt eliminate cum trebuie, acestea se tot acumulează în organism.

Detoxifierea nu presupune renunţarea la alimentele sau obiceiurile de viaţă care nu sunt benefice organismului, ci este un proces care înseamnă, pe de o parte, eliminarea, pe o anumită perioadă, a mâncărurilor care produc aciditate, apoi odihnă suficientă şi, foarte important, hidratare corespunzătoare.

Pe lista alimentelor de evitat în această perioadă vei trece carnea, lactatele, ouăle, zahărul, făina albă de grâu, afumăturile, orezul alb, pastele, sucurile îndulcite din comerţ, peştele (excepţie face somonul, în bucăţi mici), cafeaua, alcoolul şi ţigările. „Produsele care introduc în corp cele mai mari cantităţi de toxine sunt ţigările, alcoolul, zahărul şi cafeaua.

Dacă nu puteţi renunţa la aceste surse de toxine pentru o perioadă, nu are rost să vă gândiţi la alte mecanisme de detoxifiere“, explică Valentin Vasile, care recomandă consumul de varză, broccoli, urzici, sfeclă, ţelină, sparanghel, extractul de alge (spirulina), mărul, ananasul, căpşunele, fructele de pădure şi   cireşele, consumate în stare crudă, cât mai puţin preparate termic. În plus, în toată această perioadă, nivelul de activitate fizică trebuie redus la minimum.

„Efectele de detoxifiere se observă imediat prin nivelul crescut de energie pe care încep să îl am la antrenamente şi prin somnul profund de peste noapte. Persoanele care au un nivel de toxine crescut în corp, de obicei se trezesc de mai multe ori în timpul nopţii“, concluzionează Valentin Vasile. Dacă preferi să apelezi la sisteme medicale de ultimă generaţie, atunci îţi recomand colonhidroterapia. La Synergy Day Spa vei avea parte de o şedinţă discretă şi confortabilă, cu ajutorul aparatului Angle of Water.

Este o metodă blândă, prin care se curăţă întreaga suprafaţă a intestinului gros. Cum? Cu ajutorul infuziei de apă purificată şi dezinfectată în colon via rectum, la o temperatură şi presiune optime. Metoda este neasistată şi foarte igienică. Instrumentele care intră în contact cu pacientul sunt de unică folosinţă, eliminând orice posibilitate de contaminare.

Dacă te hotărăşti să foloseşti Angel of Water, vei beneficia de consultanţă medicală şi de o schemă de tratament personalizată. Preţ: 350 lei/şedinţa. Pentru abonamente se oferă disconturi de până la 40%.

Nici o dietă sau regim fără Omega 3

Printre numeroasele beneficii ale grăsimilor Omega 3 şi Omega 6, se numără şi faptul că susţin dezvoltarea creie-rului, stimulează activitatea sistemului nervos şi contribuie la îmbunătăţirea memoriei.

„Cu toate că sunt indispensa­bili sănătăţii noastre, orga-nismul nu poate să producă în mod natural acizi graşi esenţiali şi tocmai de aceea este nevoie să îi includem în alimentaţie.

Uleiurile vegetale (de rapiţă, de in, de floarea soarelui), produsele obţinute pe baza acestora (marga­rinele de generaţie nouă şi maionezele), peştele gras (heringul, somonul, macroul, sardelele, tonul) şi fructele oleaginoase (nucile, alunele, migdalele) sunt surse de grăsimi esenţiale pe care este important să le consumăm zilnic“, explică dr. Corina Zugravu, medic primar în Nutriţie şi Igiena Alimenta-ţiei.

Cele mai recente studii arată de asemenea că Omega 3 şi Omega 6 au un rol important în menţinerea echilibrului emoţional, mani-festând un efect antidepresiv. Având aşadar o acţiune am-plă asupra activităţii cerebrale, Omega 3 şi Omega 6 reprezintă adevărata hrană pentru creier.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate