Destinaţii de vacanţă pentru 2014!

Sejururi aventuroase, croaziere, răsfăţ în doi, escapade cu toată familia, romantism, peisaje inedite, tradiţii şi locuri necunoscute… Planifică-ţi relaxarea!

În mijlocul Mediteranei – Arhipleagul Malta

mediterana

Fiecare colţişor al Maltei este un muzeu în aer liber. Fiecare sat, orice staţiune şi orice oraş, de la capitala La Valletta până la St. Julian’s ori la Gozo, insuliţa unde există un singur semafor, totul respiră istorie şi artă, dar şi plăcerea de a trăi, plăcerea unui sejur perfect.

Cel mai mic stat membru al Uniunii Europene, ţara cu două limbi oficiale, cu circulaţia pe partea stângă şi cu celebrele sale cabine telefonice roşii, Malta nu este o destinaţie obişnuită, dar este fără îndoială locul unei vacanţe active sau al uneia relaxante, pendulând între romantismul simplu al golfurilor izolate şi salbatice din jurul batrânelor sale sate si distracţiile cosmopolite din staţiuni. Cele mai vizitate locuri: Cetatea veche, Grota albastră, Palatul Marelui Maestru, ori Templele Hagar Qim, dar şi Sliema, Bugibba, ori Paceville, care pot asigura oricarei familii buna dispoziţie, cu restaurantele, cafenelele, cluburile şi toate posibilităţile de divertisment pe care le pun la dispoziţia acestora.

De la sporturi terestre la cele acvatice, la yachting, surfing şi diving ori de la deliciile artei culinare malteze până la spectacolul „Festelor“, serbările populare cu focuri de artificii şi concerte în aer liber care transformă întreaga Malta într-o scenă uriaşă, vibrând de culoare.

Rezerva din vreme: Preţul pachetelor turistice la rezervările timpurii începe de la 332 euro la un hotel de trei stele. Pachetele includ: transport cu avionul charter, transferuri, 7 zile cazare şi asistenţa turistică, iar suplimentar se acordă bonus mese în regim de demipensiune. (www.malta.ro)

Minivacanţa magică – Disneyland Paris

paris

Mulţi spun că aprilie, nici torid nici friguros, este luna perfectă pentru a călători, copiii şi desigur, adulţii, în lumea magică a Disneyland-ului. O vacanţă în lumea Disney este, credeţi-ne, recomandarea perfectă pentru toţi cei care păstrează în suflet farmecul copilariei şi vor ca aventurile în familie să rămână de neuitat.

Disneyland Resort este situat în Marne-la-Vallée, la mica distanţă de Paris şi cuprinde cinci „zone de distracţie“, dar şi 14 hoteluri pentru toate gusturile, iar amuzamentul, senzaţiile noi şi atracţiile fascinante încep de la primul pas dincolo de intrare. De la parada personajelor Disney, la întâlnirile cu vedete din filme, cu celebrităţi şi VIP-uri din showbiz, dar şi cu Mickey, Donald sau cu Alba-ca-

Zapada, care fac poze cu toată lumea şi dau autografe, apoi la plimbarea cu Big Thunder-ul şi zborul prin lumea lui Peter Pan, la senzaţiile din Space Mountain cu ploile sale de meteoriţi ori ameţitoarele căderi în gol, la aventuroasele drumuri alături de Indiana Jones în Temple of Peril, sau de Jack Sparrow şi teribilii Piraţi din Caraibe şi bătăliile cu Laser Blast.

La finalul drumului vei putea intra la Disney Store, un magazin de neocolit, unde vei găsi cadoul potrivit pentru cei de acasă, creat special şi inscripţionat cu sigla Disney: jucărioare mari şi mici, albume foto, ciocolate sofisticate ori îmbrăcăminte pentru copii si adulţi. Rezervă din vreme: ofertele pentru pachetele Disney încep de la 175 de euro – cazare, mic dejun şi bilete de intrare (www.christiantour.ro)

Perle bulgăreşti  –  Balcic, Nessebar

balcic

August în plin soare, dar şi odihnă şi romantism din plin, o combinaţie perfectă pentru vara pe care o întâlneşti la vecinii noştri din sud. În afara staţiunilor litorale cu plaja de nisip şi apa puţin adâncă, descoperi la tot pasul specificul local: amabilitate, servicii excelente, sistemul all-inclusive şi hoteluri care ajung la cinci stele şi la condiţii ultra luxoase. Pentru nostalgici: superbul Balcic, cel cu parfum regal, Rusalka, cea cu nume de poezie, şi cetatea medieval Kavarna din rezervaţia de la Capul Kaliakra, iar mai departe, catre Burgas, uluitorul site UNESCO al Nessebar-ului, considerat perla Bulgariei, un spectacol ce merită văzut.

O cetate desprinsă din secolul al XV-lea şi locuită integral, replica a Sighişoarei noastre urcată, însă, pe faleza înaltă a Mării Negre, cu mici piaţete fermecătoare, cu cafenele având mesele şi fotoliile aşezate direct în strada, cu pictori lucrând de-a lungul micilor poduri, cu portul vechi mărginit de străzi în trepte, o cetăţuie cu strazile înţesate de negustori, de restaurante şi căsuţe din piatra îmbracate în flori.

Rezerva din vreme: Tariful all-inclusive în Nessebar începe de la 30  euro pe zi, iar discounturile, de la 10%. (www.geniustravel.ro).

Mărţişor de Sibiu – Miercurea

sibiu

Miercurea Sibiului, unul dintre locurile cele mai căutate din Marginime, se întinde de-a lungul pârâului Secaş, cu o deschidere superb către înălţimile Făgăraşului, şi este cunoscută datorită cadrului sau natural deosebit, dar şi pentru tradiţiile de primavară păstrate aici din vremuri stravechi. Obiceiul de Mărţişor cere ca semnul primăverii să fie purtat la piept de fetele tinere şi neveste până când apar primii boboci de trandafir, undeva către sfârşitul lunii martie şi începutul lui aprilie.

Atunci, tradiţia spune ca mărţişorul trebuie înmuiat în vin roşu şi tăvălit apoi prin făină şi prin caş pentru ca femeile să aibă faţa curată şi albă ca pâinea şi caşul şi rumenă ca vinul, după care se agaţă în tufele de trandafiri.

Datorită vecinatăţii şi deschiderii superbe catre Munţii Cindrel şi Lotru şi apropierii de cunoscuta staţiune Paltiniş, Miercurea Sibiului este preferata de turişti pentru drumeţiile montane, fiindcă este bogată în chei, lacuri glaciare şi lacuri de acumulare, iar peisajele sunt deosebite; păduri întinse, văi largi şi culmi accesibile, apoi spectaculoasele canioane Gâtul Berbecului, Curmatura sau Fântanele constituie puncte de atracţie pentru iubitorii muntelui şi nu numai. Camera la pensiunile din Miercurea costa cca 80 de lei/zi, în funcţie de confort (www.lapensiuni.ro)

Ultra totul inclus – Riviera Antaliei

antalia

O „baie“ de Orient în rasfăţ şi condiţii de cinci stele – asta înseamnă pentru oricine Antalia, iar sistemul „ultra all inclusive“ pe care îl găseşti aici este cotat ca cel mai bun din lume. Oferta e mai mult decât generoasă, cuvântul de ordine fiind „gratuit şi nelimitat“ : masa tip bufet, gustări, băuturi, discoteca, umbrele, şezlonguri, prosoape şi saltele de plajă, sala de jocuri, internet, piscina exterioară şi interioară, ca şi accesul în parcuri acvatice, pentru mici şi mari.

Alte atracţii: cascadele Duden, amfiteatrul din Aspendos, cel mai bine conservat din lume, care oferă la fiecare oră a zile câte o lecţie de istorie şi găzduieşte festivaluri de muzică, apoi Kaleici, cartierul pitoresc al Antalyei, un amestec de trepte cioplite în piatră, verdeaţa, straduţe înguste, geamii, bazare uimitoare şi case de lemn, vechi de pe vemea sultanilor, dar şi Kemer-ul, cel mai mare port de yahturi turcesc, locul unde munţii Olimp şi Taurus întâlnesc Mediterana, şi în jurul căruia te poţi scălda în apele cristaline din golfurile tăiate adânc în coastele acoperite cu pini bătrâni.

Rezerva din vreme: ofertele pentru Antalia, ultra-allinclusive, încep de la 49 euro pe zi, dar pentru rezervarile din timp poţi obţine aproape 30 % discount (www.eximtur.ro)

Circuit prin Ţara Conacelor

tara-conacelor

O vacanţă la conac este una dintre cele mai frumoase experienţe ale unei călătorii de toamnă. Conacele din România sunt fie proiecte în totalitate noi, fie vechi case boiereşti, restaurate şi transformate în locaţii unice, iar arhitectura,  elementele de decor, cazarea de excepţie, gastronomia şi împrejurimile de vis sunt numai câteva dintre atributele acestora.

Un circuit ar cuprinde fabulosul Conac Hagianoff de la Manasia (ridicat de familia Marghiloman), apoi, către Moldova, Conacul Bellu şi Conacul dintre vii din Urlaţi, amenajate în stil vechi, cu mobilier din lemn şi fier brut, covoare ţesute, divanuri şi baldachine, apoi Conacul Apafi, un monument istoric din Malâncrav, cu o vechime de câteva sute de ani, redeschis de Mihai Eminescu Trust, fundaţia patronată de Prinţul Charles al Marii Britanii, Conacul Polizu de lânga Iaşi (Maxut), unul dintre cele mai elegante conace din România, sau Conacul Secuiesc din Colţeşti, Alba.

Pe lista mai poţi adauga şi Atra Doftana, Conacul lui Maldar, Castelul Haller şi cel din Zabala, Enisala Safari Village, Valea Verde din Cund, dar şi casele din Micloşoara ori cele din Valea Zalanului. Rezervă din vreme: preţurile de cazare la conac pornesc de la 40 euro şi ajung la peste 100 euro. (mai multe detalii şi locaţii de pe: www.romaniabyheart.ro)

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta