Despre vocaţie şi meşteşuguri transmise în familie cu LittleAna

Cristina este creatoarea din spatele magazinului Little Ana – un brand de accesorii si bijuterii handmade numit dupa mezina familiei – micuta Ana.

1

O sagetatoare joviala si optimista, Cristina a fost mereu indragostita de artele frumoase, in asa masura incat dupa terminarea facultatii de Litere a decis sa isi urmeze adevarata vocatie, Facultatea de Design din Timisoara si debutand in lumea creatiei cu bijuteriile LittleAna.

Ii puteti vedea toate creatiile in magazinul de pe Breslo, aici.

2

Am o familie frumoasa, doi copii minunati: Andrei si Ana. Dupa nasterea lor am inceput sa lucrez acasa.

Inconjurati de panglici si de nasturi, margele si ate colorate, charmuri stralucitoare, foarfeci si ace care dadeau viata ideilor mele, copiii mei au crescuti cu toate aceste “jucarioare” care ii fascinau. Micuta Ana mi-a calcat repede pe urme, desi abia a trecut de 4 ani, stie deja sa impasleasca lana si coasa.

Bunica era croitoreasa, iar eu, copilarind in casa ei, am prins din zbor mestesugul ei. Primele mele amintiri sunt legate de masina de cusut, de materiale colorate, de papusi gatite pentru petreceri in rochite pe care nu stiu cand am invatat sa le fac. Si fiindca lumea parea mai mica decat acum, iar vecinele mestereau fiecare cate ceva, am invatat sa manuiesc adrelele, croseta, acul de brodat in tot soiul de lucraturi minunate.

3

Am inceput sa aplic ce am invatat de mica abia in facultate

Am pornit cu bratari, cercei si coliere din pietre semipretioase, dar in scurt timp am descoperit fascinatia pe care mi-o dadea lucrul cu lana, modelarea ei cu un simplu ac. N-a fost greu nici sa pun in practica toate cunostintele dobandite in copilarie legate de broderii.

Afacerea a crescut incet, dar sigur. Trebuie sa ai rabdare si incredere in tine

Va invit si pe voi sa ne vizitati in magazinul LittleAna. Clientii me sunt cei ce m-au ajutat sa capat incredere, dovedindu-se multumiti si apoi, tot revenind. Cred ca e cea mai mare satisfactie a unui artist: atunci cand un client revine. Obisnuiesc sa fac mici cadouri clientilor fideli: uneori o bijuterie, alteori, cand ma preseaza timpul, ofer transportul gratuit.

4

Fiecare detaliu e important. Chiar si ambalajele LittleAna sunt create manual

Anii de studiu m-au ajutat sa constientizez ca ambalajul are un rol decisiv pentru un produs. Ambalajele mi le fac singura, fie pungute de hartie cusute la masina, fie cutii de carton personalizate. Reactia clientilor este intotdeauna pozitiva.

Clientii multumiti sunt cei care ma promoveaza. Pe de o parte, multi revin, iar pe de alta parte, ma recomanda la altii. Sper sa nu-i dezamagesc vreodata!

Magazinul de pe Breslo este o oaza de culoare si un manifest anti-kitsch

Prin magazinul meu de pe Breslo incerc sa ofer clientilor o alternativa la produsele fabricate in masa, posibilitatea de a oferi celor apropiati un cadou deosebit, de bun gust, dar nu foarte scump.

In magazinul Little Ana gasiti bijuterii si articole vestimentare. Cele mai cautate sunt cele din lana impaslita si brodata, atat in tara, cat si in exterior. Am cliente foarte tinere care poarta astfel de bijuterii, dar si doamne trecute de prima tinerete. Se potrivesc oricui, si va invit cu drag sa le descoperiti.

5

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete