Despre par – prea mult sau prea putin?

Cele mai multe femei sunt nemultumite de podoaba lor capilara, o problema care poate fi rezolvata de obicei cu un tuns, vopsit, permanent sau coafat. Cum ar fi insa daca le-ar cadea brusc tot parul? Sau daca parul ar incepe sa creasca rapid, dar pe corp? Exista si cazuri extreme, pe care e bine sa stii cum sa le tratezi si sa le previi.

Am prea mult par!

HIRSUTISM
PACIENTA Ramona, 27 ani
PROBLEMA De la 14 ani are ciclu menstrual neregulat, par facial si acnee. Pe parcurs, acneea s-a ameliorat, nu si parul de pe fata, care creste des, mai ales in zona favoritilor, si trebuie ras zilnic.
 
DIAGNOSTIC
Parul excesiv de pe fata este cunoscut sub denumirea de hirsutism. De obicei, este vizibil pe obraz, deasupra buzei superioare, in jurul mameloanelor si pe abdomen, sub ombilic.

La femei, hirsutismul este determinat de o anumita sensibilitate la hormonii masculini (androgeni) existenti in organismul uman (femei si barbati deopotriva). Hirsutismul apare de obicei la membrii aceleiasi familii si este mai evident la persoanele cu par negru si ten deschis.

In cazul Ramonei, hirsutismul poate fi legat de sindromul ovarului polichistic si poate fi tratat cu anticonceptionale orale, care echilibreaza balanta hormonala. Parul in exces poate fi indepartat prin epilare definitiva cu laser.
 

DACA TI SE INTAMPLA SI TIE
Daca hirsutismul tau este sever, ar trebui sa mergi la doctor. Problema parului in exces poate fi rezolvata prin metode diverse: decolorare, ras, ceara, aparate sau creme depilatoare, laser.

Metoda din urma distruge radacina firului de par, fiind cea mai eficienta, dar si cea mai costisitoare – nu se realizeaza decat pe suprafete mici (fata, axila). Indepartarea cu laser a parului in exces se face treptat, in cadrul mai multor sedinte, numai in clinici specializate.

Daca ai incercat toate celelalte metode si optezi pentru tratamentul cu laser, alege o clinica de incredere si cere sfatul unui medic cu experienta. (Pentru mai multe informatii referitoare la metodele de epilare definitiva, acceseaza site-ul www.dermastyle.ro).

Se desprinde in smocuri

ALOPECIA AREATA
PACIENTA Ana, 23 ani
PROBLEMA Intr-o dimineata, Ana s-a trezit ca are pe cap o portiune de piele fara par, de marimea unei monede! Si-a pieptanat parul in asa fel incat sa o acopere, dar este foarte ingrijorata, fiindca zona de chelie continua sa se mareasca!
 
DIAGNOSTIC
Medicul i-a pus Anei diagnosticul de alopecia areata, asigurand-o ca parul va creste la loc in decurs de un an – ceea ce s-a si intamplat. Acest gen de alopecie apare atunci cand, dintr-un motiv necunoscut, organismul isi distruge propriul par. Nu se stie cu exactitate ce se intampla, dar se stie cu certitudine ca parul creste la loc.

Din pacate, procesul se poate repeta, iar uneori (e adevarat, in cazuri extrem de rare) portiunea de chelie se poate extinde pe tot scalpul. De obicei, zonele raman mici si se reacopera cu par intr-o anumita perioada de timp; pana atunci insa, incearca sa-ti schimbi coafura si sa te inarmezi cu multa rabdare.
 

DACA TI SE INTAMPLA SI TIE
Desi au eficienta scazuta in acest caz, tratamentele includ minoxidil (Regaine), creme sau injectii cu steroizi, aplicarea de spoturi luminoase sau creme antiinflamatoare cu dithranol. In orice caz, pana la refacerea parului pierdut, cele mai bune solutii raman: trecerea timpului, rabdarea si o coafura care sa te avantajeze.

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sport si sanatate