Depresia înseamnă pierdere

În esenţă, depresia înseamnă pierdere. Poate fi vorba de cineva drag, de un job important, de un statut mult investit, de imaginea ta în faţa celorlalţi, de idealuri sau speranţe care s-au spulberat. Este o pierdere care lasă urme adânci.

depresie

foto depresie Shutterstock

Desigur, cu toţii suferim pierderi de-a lungul vieţii. Ne putem întreba de ce pe unii dintre noi îi marchează mai mult unele pierderi, astfel încât depresia se instalează, iar pe alţii mai puţin. Răspunsul depinde de multe variabile. Prima ar fi istoria personală a fiecăruia dintre noi. Freud intuia, în urmă cu 100 de ani, ca o pierdere importantă care are loc la o vârstă fragedă creează o vulnerabilitate şi poate predispune la depresie. Cercetări recente au confirmat această ipoteză. Astfel, pierderea unui părinte – fie că este vorba de o separare permanentă, un divorţ sau deces – creşte semnificativ riscul instalării depresiei la adult.

Abuzul fizic sau sexual în timpul copilăriei poate avea aceleaşi consecinţe. Mai mult decât atât, arată studiile, femeile abuzate sau neglijate prezintă un risc de zece ori mai mare de a dezvolta depresie în viaţa adultă, comparativ cu celelalte. Nu numai istoria personală este “răspunzătoare” pentru depresie, ci şi genele. Studiile arată că etiologia depresiei este cu aproximaţie 40% genetică şi 60% legată de mediu. Aparent paradoxal, cei predispuşi la depresie majoră par să aleagă medii care prezintă un risc ridicat. De asemenea, îi pot îndepărta pe cei apropiaţi, rămanand fără sprijin. Totusi, nici genele şi nici istoria personală nu sunt suficiente ca depresia să apară. Genul are, de asemenea, relevanţă.

Femeile şi bărbaţii sunt afectaţi diferit de evenimentele de viaţă, arată unele studii. În timp ce femeile sunt mai sensibile la probleme legate de persoanele din anturajul apropiat, bărbaţii sunt mai afectaţi de despărţiri şi probleme legate de job. Personalitatea individului are şi ea un rol important, ca şi evenimentele de viaţă puternic stresante. Printre acestea se numără moartea unei rude apropiate, problemele majore în cuplu, violenţa, divorţul sau separarea. Chiar şi aşa, depresia nu este inerentă.

Felul în care interpretăm ceea ce ni se întamplă şi importanţa pe care o acordăm evenimentelor este fundamental. Ceea ce pentru o persoană poate părea dificil, dar acceptabil, la altă persoană poate produce reacţii copleșitoare. Momentul şi contextul în care evenimentul apare este de asemenea important. De exemplu, pierderea slujbei poate fi percepută ca dramatică pentru anumite persoane, mai ales dacă stima de sine a acestora este strâns legată de control şi succes. Alte persoane, care valorizează mai mult relaţiile personale, pot să treacă mai uşor peste pierderea unui job, dar nu şi peste despărţirea de un prieten. Însă dincolo de semnificaţia personală atribuită evenimentelor, persoanele care au suferit traume în copilăria mică pot suferi alterări biologice permanente, care la rândul lor pot determina reacţii colpeşitoare chiar şi la factori de stres minori.

Pot apărea și alte complicaţii: să suferi fără să înţelegi de ce. Astfel, melancolicul ştie că a pierdut ceva, dar nu ştie ce anume. Depresia pare că a apărut din senin, suferinţa este simţită din plin, dar nu este legată de o pierdere evidentă, ca în doliu. Această trecere în revistă a factorilor importanţi care duc la apariţia depresiei reflectă în acelaşi timp şi unicitatea fiecărei persoane, felul irepetabil în care o combinaţie anume de evenimente şi situaţii de viaţă se întrepatrund şi îşi pun amprenta asupra sa. Trecutul lasă urme în prezent, chiar dacă suntem sau nu conştienţi de ele. Astfel, unele întamplări neplăcute, aparent uitate, din copilăria timpurie, rămân totuşi vii, ca și când s-ar fi întâmplat de curând. Refuză să rămână îngropate într-un colţ al minţii, în care au fost aruncate. Se luptă să iasă la suprafaţă.

Pierderile recente, fie că este vorba de cineva drag, de un job sau de un vis, le pot reactiva şi amplifica. Se retrezesc astfel emoţii puternice legate de vechile întamplări dureroase, netrăite cu adevărat, de care am fi preferat sa nu mai ştim. Astfel depresia reuneşte trăiri vechi şi noi, care au în comun o anumită suferinţă. O putem privi ca pe o ocazie de a plânge pentru pierderea suferită, de a trăi durerea în loc sa o evităm sau sa ne lăsăm copleşiţi de ea.

A fugi de pierdere nu este o soluţie bună pe termen lung. E drept că emoţiile pot fi dureroase, dar această durere poate fi vindecătoare, eliberatoare. Si poate lua cu ea stările deja familiare de tristeţe adancă, lipsă de scop, de sens şi direcţie, apatie, lipsă de energie, entuziasm şi dorinţă. In anumite limite depresia structurează, duce la introspecţie si reevaluare personală. Totodată, este necesară pentru a putea trăi fericirea. Adică, cine n-a suferit nu poate aprecia bucuria vieţii.

alina-tuica

 Autor: Psihoterapeut Alina Tuica

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie