Degetul mare de la mână ne dezvăluie personalitatea

Există o sumedenie de particularități fizice care oferă indicii importante despre personalitatea noastră. Dimensiunea degetului mare de la mână este una dintre aceste particularități.

femeie fericita

Să aflăm din rândurile următoare în ce măsură degetul mare de la mână ne dezvăluie personalitatea. Cu alte cuvinte, ce “spune” despre noi un deget lung sau scurt, gros au subțire sau un deget mare a cărui deschidere este de 90 de grade sau mai mică de 90 de grade.

Lungimea degetului mare de la mână

Degetul mare este format din două falange. Dacă cele două falange au aceeași lungime, ne aflăm în fața unei personalități dure, inflexibile, care-și ascunde sentimentele. În același timp, acești oameni sunt foarte serioși și sunt capabili să câștige cu ușurință simpatia celor cu care intră în contact.

Prima falangă (aflată la baza degetului) este mai lungă decât cea de-a doua (extremitatea degetului). Putem considera că prima falangă este mai lungă decât cea de-a doua atunci când degetul mare depășește în lungime prima falangă a indexului. Această particularitate relevă o personalitate puternică, plină de energie și pasională. Sunt oameni care au o mare încredere în forțele proprii, nu se tem de eșec și întotdeauna spun în față ce au de spus. De asemenea, se bazează mult pe instinct.

Prima falangă este mai scurtă decât cea de-a doua falangă. Vorbim despre persoane de încredere, calitate foarte apreciată de cei din jur, persoane care știu să-și stăpânească foarte bine emoțiile și avansează încet în relațiile amoroase.

Există, de asemenea, și o a patra situație, și anume degetul mare este foarte scurt, ajungând abia până la nivelul articulației indexului. Persoanele care prezintă un astel de deget sunt timide și inconstante. Le lipsește curajul, entuziasmul, inițiativa și le este foarte greu să ia decizii.

Grosimea degetului mare

Un deget gros “vorbește” despre o personalitate energică și foarte încăpățânată. Posesorii unui deget mare gros nu acceptă eșecul și nici opiniile contrare. Sunt oameni foarte posesivi, dar cu un simț al sacrificiului de sine extrem de dezvoltat.

Un deget subțire poate fi întâlnit, de regulă, la persoane care sunt lipsite de voință și de curaj și care, de asemenea, nu reușesc să se impună în societate.

Deschiderea degetului mare

Primele două criterii conform cărora degetul mare de la mână ne dezvăluie personalitatea au fost, așadar, lungimea și grosimea. Deschiderea degetului mare este un al treilea criteriu de evaluare a personalității noastre.

Așadar, dacă unghiul format de degetul mare și index este mai mic de 90 de grade, avem de-a face cu persoane timide, deși, adesea, această timiditate nu este evidentă. Sunt persoane care se simt confortabil într-un mediu care le oferă stabilitate.

În situația în care unghiul format de degetul mare și index este mai mare de 90 de grade, avem de-a face cu personalități încrezătoare în forțele proprii, foarte sigure pe ele și independente, care apreciază lucrurile făcute ca la carte.

Acum că ai aflat în ce mod degetul mare de la mână ne dezvăluie personalitatea, analizează-ți degetele mari și vezi în ce măsură te regăsești în trăsăturile de personalitate de mai sus.

Sursa foto: 123rf.com

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse