Decizii… cu “bataie” lunga

Din cauza profesiei, sotul tau este nevoit sa plece in alt oras sau chiar in alta tara. Esti pusa in situatia de a alege: il urmezi sau nu?
Cum sa iei decizia cea mai buna? Stii ce ar implica aceasta schimbare in viata ta?

Zilele in care femeia isi urma neconditionat sotul, in orice colt de tara sau de lume, apartin trecutului. Modelul traditional – in care barbatul era cel care sustinea financiar familia, iar femeia avea grija de casa si copii – este inlocuit astazi de o noua realitate. Femeia moderna are propria cariera si un statut bine determinat, astfel incat a-si urma sotul, cand profesia acestuia o cere, poate avea deseori urmari serioase pe plan personal si profesional.

Pentru femeia care ia o decizie de acest gen, schimbarea presupune o serie de elemente: o noua slujba, adaptarea la viata unei alte comunitati sociale, posibilele efecte asupra copiilor. In plus, perceptia generala asupra a ceea ce inseamna o asemenea schimbare s-a modificat esential.
Desigur, unele firme au programe speciale care se adreseaza exact acestui gen de situatii si care au scopul de a atenua efectele unei asemenea schimbari asupra celor implicati (compensatii financiare, programe de adaptare, servicii pentru sotii etc.). Dar problema luarii unei decizii ramane valabila.

Pusa in situatia de a alege, orice femeie ar trebui sa fie constienta de factorii noi care intervin, de posibilele avantaje si dezavantaje, de riscurile pe care le implica o atare schimbare.
S.D., 40 de ani:
"Cand sotul meu a obtinut o slujba mai bine platita in alt oras am fost foarte bucuroasa, pentru ca o duceam destul de greu. Atunci nici nu-mi inchipuiam ce va insemna asta pentru mine, dar acum cred ca ar fi trebuit sa ma gandesc de doua ori. Nu imi gasesc un loc de munca potrivit pregatirii mele si-mi este foarte dor de orasul meu nata; uneori ma simt inutila."

Factorii care ar trebui luati in calcul

Factorii care influenteaza decizia actioneaza in mod corelat si, indiferent daca sunt sau nu direct legati de propria persoana, ne pot usura alegerea sau, dimpotriva, o pot face mai dificila.

  • RESURSELE FINANCIARE.
    Problemele materiale sunt o parte a vietii noastre pe care nu o putem ignora si care, uneori, isi face simtita prezenta intr-o maniera foarte agresiva. De aceea, nu putem sa nu recunoastem importanta pe care o are venitul familiei in general, dar si al fiecaruia dintre soti atunci cand trebuie sa luam o decizie in acest sens. Daca bugetul familiei este limitat, iar schimbarea ar aduce o imbunatatire financiara, probabil ca vei alege schimbarea. Aceasta, cu atat mai mult cu cat, poate, ti s-ar oferi si tie un serviciu mai bine platit sau alte avantaje materiale. Atentie, insa! Aspectele financiare nu sunt singurele elemente care conteaza. Daca, insa, veniturile tale sunt convenabile, fapt ce se coreleaza cu importanta pe care profesia si locul de munca respectiv il au pentru tine, alegerea nu mai poate fi usoara.
  • CARIERA.
    Profesia nu inseamna doar un loc de munca, ci si vocatie, statut social, responsabilitati. Pentru multe dintre noi, realizarea pe plan profesional reprezinta o sfera importanta a vietii, care ne sustine imaginea si respectul pentru propria persoana. De aceea, renuntarea la cariera in favoarea sotului este o decizie extrem de greu de luat. Chiar daca ti s-ar oferi un nou loc de munca, avantajos, nu este exclus sa ai sentimentul ca nu iti mai poti controla viata profesionala.
  • DURATA SEDERII.
    In cazul in care schimbarea care ti se propune este pe un termen relativ scurt, probabil ca toate aspectele negative pe care aceasta le implica vor inclina balanta spre decizia de a nu-ti urma sotul. Problema care se ridica, in acest caz, este legata direct de viata de cuplu, care cu sigurata va avea de suferit, intr-o masura mai mare sau mai mica. Daca schimbarea se face pentru un termen lung, vei fi pusa sa alegi intre doua variante, fiecare cu efectele sale neplacute: fie sa renunti la propria-ti cariera, cu tot ceea ce implica acest lucru, fie sa suporti consecintele despartirii de sotul tau.
  • COPIII.
    Cu siguranta ca acesta este un element major al deciziei tale si, desi nu se pune problema sa te desparti de ei, ca mama te gandesti cum i-ar afecta mutarea. Intervine problema schimbarii mediului social si scolar al copilului, a cercului lui de prieteni, a capacitatii lui de adaptare la o situatie noua. Desigur, copiii au o putere mare de adaptare, dar, ca mama, nu-ti poti permite sa fortezi limitele acesteia. Este posibil, insa, sa ajungi la concluzia ca schimbarea mediului le poate fi chiar favorabila.
  • MODALITATILE DE ADAPTARE LA NOUA SITUATIE
    . Este posibil ca firma la care este angajat sotul tau sa iti ofere o serie de facilitati care sa usureze adaptarea ta. De exemplu, te poate ajuta sa iti gasesti un loc de munca echivalent celui la care ar trebui sa renunti, o locuinta convenabila, o scoala adecvata copilului tau si multe altele. Desigur, asemenea elemente sunt de natura sa te ajute in decizia ta de a-ti urma sotul, iar schimbarea sa aiba cat mai putine efecte negative.

Asuma-ti riscurile

Luand in consideratie toti acesti factori, nu putem sa neglijam unele riscuri pe care alegerea noastra le poate avea, intr-un sens sau altul, asupra vietii personale si a celei de cuplu.

  • Viata personala
    Daca iti urmezi sotul, este posibil sa traiesti sentimente de neimplinire pe plan profesional sau social, sa suferi din cauza dezradacinarii si chiar sa ai unele probleme de adaptare la noua situatie. In cealalta ipostaza, vei avea de suferit pe plan sentimental din cauza despartirii si vei fi nevoita sa faci fata singura problemelor de zi cu zi.
  • Viata de cuplu
    Si pe acest plan, exista unele riscuri, indiferent de alegerea ta. In cazul despartirii pe o perioada mai lunga sau chiar mai scurta, cuplul poate avea de suferit din cauza distantei. Dar si in cazul in care iti urmezi sotul, posibila senzatie de dezradacinare s-ar putea reflecta in viata cuplului, ajungand pana la sentimente de respingere si invinovatire a sotului pentru situatia creata.

Toate aceste elemente si posibile riscuri care insotesc decizia noastra depind foarte mult de modul in care le interpretam pe plan personal, dar si familial. Este de preferat ca decizia sa o luam tinand cont de toate variabilele posibile.

I.G., 25 de ani:
"Imi este foarte greu sa aleg intre cariera mea – care, desi este la inceput, e foarte importanta pentru mine – si sotul meu, care va trebui sa plece sa lucreze in strainatate; imi este teama ca legatura dintre noi va avea de suferit daca nu plec cu el; sunt constienta ca aceasta schimbare e foarte importanta pentru el."

de psiholog Loredana Gavrilita-Banica pentru Avantaje

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie