De sapte ori mama!

Inainte sa-i cunosc pe cei doi soti Antal, Cristina si Robert, mi-a fost greu sa-mi inchipui cum se descurca doi pa­rinti, fara nici un alt ajutor, cu sapte copii: sase fete si un baiat. Ce simt si ce spun atunci cand le este greu, cum isi impart timpul si banii pentru mancare, cum se descurca cu lectiile copiilor, cu dusul si adusul de la gradinita, cu mersul la doctor si cu serile de citit povesti?

Pare o cursa pierduta inainte de a o incepe, o munca de Sisif, imposibil de dus la capat. Si totusi, dupa ce am intrat in casa lor, am inteles ca toate aceste greutati, la… puterea a saptea, nu sunt decat mici nimicuri pe langa bucuria de a fi parinti.

Casa, una dintre cele de tip CFR, pitita pe o straduta linistita, in apropiere de Parcul Copilului, este departe de a fi o vila uriasa. Doua camere pe hol, o bucatarie cam mica si un petic de curte unde Robert, mana de om gospodar, a gasit loc, printre cativa copacei, si pentru doua leagane si un „garaj“, pentru cele sapte biciclete ale micutilor. Odata ce intri in casa, remarci ca toata viata familiei are in centru, ca un magnet, incaperea mobilata cu patuturi suprapuse de unde se aud, pana noaptea tarziu, chicotelile juniorilor.

Maria, cea mai mare dintre fete, abia venita de la scoala, este cea care face prezentarile, asa cum se cuvine, politicos si cu o exprimare educata, ca o domnisoara ce este. Asta dupa ce ii asaza in ordine pe ceilalti micuti, care m-au intampinat cu voci mici si subtirele ca niste turturi de gheata: „Eu sunt Maria si sunt in clasa a sasea. Ea e Ioana, este cu un an mai mica decat mine, este eleva in clasa a cincea si o sa se faca doctorita.

Blonduta de aici este Ana. Uitati-l acolo pe Toma, rasfatatul nostru, fiindca el este singurul baiat… Toma, du-te, te rog frumos, si te incalta!“, ii spune Ana pustiului, si Toma se duce cuminte sa-si ia pantofii in picioare, dar nu inainte de a preciza: „Eu sunt in clasa intai!“.

„Cea micuta si cuminte de aici este Sofia, inteleapta familiei, urmeaza Anastasia, care are  trei ani, si acolo este Teodora, care are un an si este cel mai drag dar al nostru“. Rade inveselita de uimirea mea: „Haideti sa intram. Mergeti prima data la noi in camera, nu?“. Merg aproape luat pe sus de un suvoi de chiote: „Da, la noi, la noi…“. „Ati vazut patutul Teodorei?“, „Dar jucariile mele?“. „Uitati, aici dorm eu!“. „Si, uitati, va place cosul nostru cu jocuri?“. „Acum Maria are lectii de facut“. Si voi? „Eu mai am sa termin un desen“. „Dar voi faceti desen la gradinita?“, ii intreb. „Pictam cu totii la cursurile de la Cercul de pictura“. „Uitati, desenul de acolo este al meu. E prins acolo pe usa, primul de sus“.

Si urmeaza hohote de ras, pe vreo trei tonuri, si gafaiala, si zdupait de alergatura, fiecare dintre micuti incercand sa ajunga primul la poze. „Stiti ca Sofia este fan ABBA?“. „Pai stie melodiile?“. „Sigur, toate, si cuvintele pe dinafara, tot“. „Iar Maria a scris o carte de poezii“. „O carte intreaga?“, ma arat surprins. „Da, toata cartea. Si tot ea a desenat si ilustratiile, si coperta“. „Dar papusile noastre preferate vreti sa vi le arat?“. „Ia sa vedem!“. „Uitati: Minnie, Mikey si Goofy“. „Eu dorm cu Goofy“. „Si eu cu Mikey“. „Hai, lasa-l pe domnul, ca n-a venit sa afle numai de noi!“. „Dar scrieti si de mami, nu?“. „Si de tati, si de tati, ca ne ajuta la lectii!“. La ce va ajuta? „Mami la romana si tati la mate“. „Mami, hai mami, spune si tu…“.

Despre Cristina nici n-ai zice ca, la 38 de ani, este „mami“ a sapte copii. Haioasa si dezinvolta, traieste din plin fiecare moment al vietii, cu un entuziasm uluitor, sub care se ghiceste o mare pofta de viata. Rade mult si des, cald, plin si teribil de molipsitor. Rade la fiecare amintire despre cate unul dintre copii: ba o cazatura, ba surprizele unei excursii, istoria mersului pe bicicleta si invatatul cititului in baie, ba despre una dintre nasteri ori despre prepararea mancarii pentru sapte guri.

Chicoteste chiar si atunci cand povesteste despre privirile ciudate pe care si le aruncau medicii de la maternitate, care o cunosteau deja, ori uimirea zugravita pe fata celor de la scoala atunci cand, an dupa an, le mai venea in clasa cate o micuta Antal.

„Ce sa va spun? Vedeti, lucrurile vietii noastre sunt in curgerea fireasca a lumii lasata de Dumnezeu. Este o ordine a linistii sufletesti: o femeie si un barbat care se iubesc si sunt fericiti impreuna vor sa devina parinti. Este unul dintre cele mai simple si mai frumoase lucruri de pe Pamant. Stiu ca cei mai multi, cand aud ca avem sapte copii, se gandesc imediat ca tinem de nu stiu ce secte, de nu stiu ce religii. Nici vorba.

Suntem crestini ortodocsi, din familii crestine, si legatura cu Dumnezu este esentiala in viata noastra. Imi si spun de multe ori ca viata noastra impreuna este incarcata de semne ceresti, este toata un semn“. Pe Robert l-a cunoscut acum 13 ani, aproape in fuga, la ora cinci di­mi­nea­ta, stand la coada la spovedanie (la manastirea Sf. Antim), cand au schimbat cinci vorbe in total. Apoi, ca si cum s-ar fi cautat ani intregi unul pe altul, s-au reintalnit fix peste doua saptamani, in aceeasi biserica, si de atunci au ramas impreuna. „Studenti amandoi, eu la Litere, Robert la ASE, eu, la 26 de ani, mai cu picioarele pe pamant, el, la 20 de ani, mai visator, berbeci dupa zodie, adica razbatatori si urmandu-ne telul, ne-am indragostit unul de altul fara leac si ne-am casatorit un an mai tarziu“.
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii