De la Nasa, în Japonia

Povestea Aurorei Simionescu, românca astrofizician aflată în topul cercetării mondiale, care a lucrat la NASA şi a descoperit, la 24 de ani, o parte ascunsă a universului: filamentele intergalactice.

Aurora Simionescu

Aurora are 32 de ani, iar jumătate din acest timp l-a petrecut cercetând „materia întunecată“ a cosmosului. NASA i-a oferit o bursă ca să lucreze acolo, iar acum studiază supernovele şi lansează sateliţi pentru JAXA, Agenţia Spaţială Japoneză.

Pentru poetul din mine, astronomii sunt un fel de aventurieri ai timpului care ne leagănă în poveştile universului. Nişte visători fermecători aureolaţi de rigoarea ştiinţei şi sortiţi pe viaţă căutării. Profesia lor e ciudată, uluitor de complicată şi vine de la începuturile omenirii. Ce înseamnă, însă, pentru o femeie alegerea unui drum în care zi de zi îţi măsori inteligenţa cu imensitatea cosmosului? Pun întrebarea cu gând să aflu cine este de fapt „exploratoarea cosmosului“ Aurora Simionescu, din spatele impresionantei sale biografii oficiale: cercetător ştiinţific, doctor în astrofizică, brăileancă, plecată de la 18 ani din ţară cu bursă de studii în SUA, licenţiată a facultăţii de astrofizică de la Bremen, Germania, cu doctoratul la prestigiosul Institut Max Planck din München, bursieră la Stanford şi director de proiect la NASA la doar 24 de ani, parte din echipa care a făcut o descoperire istorică (observarea în premieră absolută a unui filament cosmic), apoi singurul cercetător român acceptat la Agenţia Spaţială Japoneză.

Surâde: „În mod sigur, Aurora Simionescu este mai mult decât suma părților care o descriu – astronom,fizician, româncă, femeie, fotograf, dansatoare… toate acestea îmbinate cu un lipici de experiențe, de detalii aparent nesemnificative, fragmente de memorie care mă fac persoana care sunt“.

„Nu-mi doresc să devin milionar“

În copilărie voia să fie ambasador, apoi actriţă, dar s-a îndrăgostit de fizică printr-a şasea, iar în ultimul an de liceu s-a trezit fascinată de cartea lui
Kaufmann, «Structura universului». Şi de acolo a început totul.

„Vezi tu, sunt un om foarte curios, iar asta cred că a contribuit foarte mult la succesul meu: am contribuit la proiecte de cercetare și la descoperiri științifice pe teme destul de variate, am călătorit pe trei continente, în multe colțuri ale lumii, am învățat fotografia și dansul sportiv, toate cu energia câștigată din această curiozitate care mă conduce.

Nu am plecat de acasă cu gândul de a cuceri lumea, ci mai mult poate cu gândul de a mă cuceri pe mine, de a-mi testa limitele, iar ceea ce m-a împins înainte, în clipele mele grele, a fost încăpăţânarea. Nu am acceptat niciodată să mi se spună că ceva nu se poate şi cu cât ceva pare mai greu, cu atât sunt mai tentată să încerc. Sigur, părinții au fost la început îngrijorați de ideea mea, întrebându-mă: “Aşa, şi cine o să te plătească pe tine să faci astrofizică?”, dar după ce m-am angajat la Institutul Max Planck în Germania, nu mi-au mai pus această întrebare. Nu mi-am dorit, însă, niciodată, să ajung milionar. Dincolo de salariul care îți permite să trăieşti decent, fără să numeri ultimul ban din bancă și să îți îndeplinești din când în când câte un capriciu, nu văd de ce a câștiga de două sau de zece ori în plus te-ar face mai fericit“.

La 2,3 miliarde de ani-lumină

Privind-o, subţirică şi delicată, nici nu-ţi vine să crezi că de mâinile şi munca ei depind atâtea lucruri complicate. Resorturi ale timpurilor care pun cumva istoria cerului în ordine, văzute cu ajutorul telescopului XMM-Newton, cu raze X, al Agenţiei Spaţiale Europene şi pe care le-a aşezat în lucrarea ce i-a adus titlul de doctor astrofizician.

„Tema tezei mele de doctorat a fost studiul interacțiunii dintre găurile negre supermasive și gazul care emite în raze X și care permează mediul dintre stelele galaxiei centrale precum și spațiul dintre galaxii“. Păsărească exprimarea, dar însoţită de zâmbetul Aurorei, îmi dă curajul să întreb mai departe şi înţeleg încet-încet câte ceva despre filamentul cosmic descoperit: parte a materiei sau energiei întunecate din cosmos, un fel de pod de gaz cald şi foarte puţin dens ce leagă două grupuri de galaxii, Abell 222 şi Abell 223, aflate la o distanţă de 2,3 miliarde de ani-lumină de Pământ.

Un doctorat de nota 11

„Am luat doctoratul cu o notă aproape niciodată acordată: nota 0,7 pe o scară de la 1 la 5 (1 fiind nota cea mai bună). Deci oficial am primit o notă care nu există şi care în sistemul românesc ar fi echivalentă notei 11. Dar așa cum spune o zicală românească, “cu o floare nu se face primăvară”, a durat
aproape 50 de ani de la descoperirea primului roi de galaxii în lumina razelor X, până la descoperirea acestui filament cosmic conectând două roiuri de galaxii.

Pentru a trage concluzii concrete despre formarea și expansiunea universului, va trebui să așteptăm până când vor fi măsurate mult mai multe astfel de filamente cosmice, să zicem poate o sută sau o mie. Experimentul nostru a arătat pentru prima data că această măsurătoare e posibilă, dar cred că va trebui să așteptăm până când un satelit mai performant decât cele disponibile azi ne va permite să descoperim mult mai multe astfel de structuri cosmice“.

Povesteşte decisă despre ce face acum şi spune că lucrează programul unui nou satelit care va fi lansat de către agenția spațială japoneză, în colaborare cu NASA, la începutul lui 2016, și care va putea măsura abundența metalelor în cosmos şi procesele de la originile gigantelor explozii stelare numite supernove. Crede că hotărârea este cea care a determinat punctele cardinale în viaţa ei: şcoala, facultatea, doctoratul,  astrofizica aplicată „pe viu“ în cele mai puternice instituţii spaţiale de pe Pământ, de care s-a agăţat cu toată fiinţa ei, apoi cercetarea, descoperirile ştiinţifice, premiile, apoi istoria unei iubiri cu un coleg de doctorat, sfârşită cu o căsătorie, iar într-o zi, „când nu voi mai risca să mă mut pe un alt continent la fiecare câțiva ani, să am șansa de a avea cel puțin un copil (ideal îmi doresc o fată și un băiat, în această ordine)…“

O amprentă pentru toată viaţa

O întreb ceva despre regretele din viaţă şi răspunsul ţâşneşte brusc, aproape surprinzător: „Nu regret absolut nimic! Și succesele și eșecurile pe care le-am avut au contribuit la formarea persoanei care sunt azi, iar dacă aș schimba orice din aceste experiențe nu aș mai fi eu. Toate
astea îşi pun amprenta pe viaţa ta. Nu mi-am căutat niciodată explicaţii şi justificări pentru alegerea mea. Pentru că, de fapt, drumul meu e găsit.“

Zâmbeşte puţin melancolică: „Asta poate însemna că sunt o femeie înţeleaptă, nu?“ Poate să însemne şi altceva, zic. „Ce?“ „Că ai fost totdeauna fericită, nu?“ O vreme nu spune nimic, apoi înclină din cap: „Nu ştiu, poate. Dar sigur este că dacă aş lua-o de la început, aş face acelaşi lucru“.
„Am nevoie, din când în când, să îmi amintesc că unele lucruri din viaţă nu se pot pune în ecuaţii.“

 
Adrian Cîlțan;

Foto: arhiva personală a Aurorei Simionescu

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate