De ce sentimentele de vinovăţie distrug un cuplu

 

Vinovăţia este una dintre stările emoţionale cele mai periculoase, pentru sănătatea celui care o poartă.

Un factor declanşator al unui sentiment de vinovăţie, întâlnit în cabinetele de psihoterapie, este infidelitatea. Există şi persoane care fac din adulter un aspect inclus în viaţa lor de cuplu, dar noi ne referim la cei care revin la partener, cu mustrări de conştiinţă.

Atunci când sentimentul de culpabilitate se instalează în sufletul unuia dintre parteneri, cuplul se află într-un real pericol. Frica ca celălalt să afle secretul, poate ajunge să sape o prăpastie în sufletul celui care se simte vinovat. Drept urmare, persoana care trăieşte cu această teamă îşi va modifica comportamentul.

”Când unul dintre cei doi parteneri ascunde un mare secret, nu mai este autentic în relaţie, ci se retrage în spatele unei măşti. Este foarte probabil ca partenerul să îşi dea seama că se întâmplă ceva cu iubitul/iubita sa, iar până la suspinciuni să fie doar un singur pas. Relaţia poate să se degradeze încetul cu încetul”, explică psihologul Elena Ceciu.

Oamenii afectaţi de vinovăţie se gândesc adesea la fapta lor, îşi deplâng acţiunile, le este teamă de consecinţe şi se învinovăţesc mereu.

Rememorarea faptelor le produce mult chin, frustrare şi furie, pentru că nu au procedat altfel.

Cu timpul, sentimentul de vinovăţie poate determina persoana să acţioneze distructiv, să îşi saboteze relaţia de cuplu.

”Este posibil ca ascunderea de către un partener a unui secret şi neasumarea responsabilităţii posibilelor consecinţe să ducă la o tensiune atât de mare, încât acesta să îşi dorească în mod inconştient să fie… deconspirat. Pentru aceasta, va comite în mod involuntar acte ratate, care nu vor fi altceva decât indicii pentru ca celălalt să descopere secretul’’ , consideră psihologul Elena Ceciu.

Specialiştii recomandă celor care se confruntă cu astfel de sentimente să apeleze la consiliere psihologică. 

Vorbind despre ceea ce simte şi căutând soluţii, pentru a se revanşa faţă de partener, persoana se va împăca cu sine.

De asemenea, studiile au arătat că oamenii se eliberează de vinovăţie atunci când se mărturisesc unui duhovnic.

Citeşte şi Psihoterapia, o igiena a mintii

 

Autor: Magda Câmpeanu
Foto: Shutterstock

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie