„Dacă n-ar mai exista judo, tot judo aş face!”

La doar 10 ani, pare micuţă şi fragilă, dar, de fapt, e mult mai puternică decât mulţi copii de vîrsta ei. Pentru Xenia Chiţu, copilăria se confundă cu judoul: deşi îl practică de doar 2 ani, este deja printre cele mai bune din ţară la categoria ei de vârstă. De aceea, Xenia a fost aleasă pentru a intra sub „aripa” Jurnalului de fapte bune.

jurnal de fapte bune

de Gabriel Peneş

Lupta pe care o dă, aproape zi de zi, pe tatami, este lupta unui copil, azi anonim, dar, mâine, poate, un mare campion. Energia şi determinarea au însoţit-o de când se ştie. Chiar dacă, în general, e un copil timid şi emotiv, simte că se transformă atunci când intră în sala de antrenament ori pe salteaua de luptă.

”Eu aş fi vrut la gimnastică, dar după ce am ajuns la judo, alături de un vecin, m-am gândit că asta e ceea ce îmi doresc. Mereu înveţi procedee noi, totul e atât de interesant”, spune Xenia, în vreme ce vântul aduce un parfum de struguri şi mere din întinderea Târgoviştei, vechea Cetate de Scaun a voievozilor munteni.

În urmă cu doi ani, lucrurile nu stăteau chiar aşa. „Tati, dar acolo e vorba de bătaie, iar eu sunt doar o fetiţă!”, exclama micuţa campioană de astăzi după primul antrenament la judo din viaţa ei. Tatăl Xeniei zâmbeşte:”După al doilea, însă, mi-a spus că îi place mult şi vrea să se mai ducă”. Pare ciudat ca din cei patru copii ai familiei Chiţu, dintre care doi băieţi, tocmai fata cea mai mică să practice judo.

 

Citește continuarea pe www.jurnaldefaptebune.libertatea.ro

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate