Curs: introducere in marile traditii religioase

Atelierul porneste de la ideea conform careia fiinta umana este religioasa in esenta ei (Eliade), iar sacrul este experimentat de fiecare dintre noi – chiar daca nu intr-o forma religioasa consacrata – atunci cand iubim si suferim.

Deoarece religiozitatea cunoaste o revenire puternica in sfera publica (islamul este exemplul paradigmatic), existenta fiecaruia dintre noi este confruntata cu sacrul nu doar in perimetrul vietii personale, ci si in cel mai larg al vietii sociale.

Iata prin urmare doua motive pentru a cunoaste mai bine religii si universuri culturale cu care am luat contact numai prin intermediul emisiunilor documentare, lecturilor sau a calatoriilor.

Atelierul, structurat in sase intalniri, este dedicat religiilor orientale (hinduism, budism si religiile Chinei).

„Vom incerca sa intelegem impreuna faptul ca fiecare traditie religioasa reprezinta un univers in sine, adica un ansamblu urias si complex de credinte, fapte, atitudini, simboluri, practici rituale. Aceste universuri ne sunt straine, indiferent daca suntem atei, agnostici sau practicanti crestini. In acest context vom deschide discutia asupra modului de intelegere si acceptare a celui care este altfel decat noi. Vom indica cateva obstacole in calea intelegerii celui strain de mine si o modalitate de deschidere catre el. Vom continua cu prezentarea nucleului fiecarei traditii religioase selectate impreuna cu o tema specifica pentru acea traditie.” spune profesorul Valentin Cioveie.

Teme cursurilor

1. Curs introductiv.
2. Traditia (traditiile) hinduse. Prezentare introductiva.
3. Spiritualitatea hindusa: doctrina Yoga.

In mare avem de-a face cu o psihologie de un tip special, care merge mai adanc in interioritatea fiintei umane decat o face psihologia obisnuita si chiar psihanaliza. Cum a fost posibila elaborarea acestei psihologii radicale si extrem de subtile acum peste 2500 de ani?

4. Buddhismul. Prezentare introductiva.
5. Credinta in reincarnare (vizionarea unor fragmente dintr-un documentar).
6. Religiile Chinei si incercarea de a atinge nemurirea in trup.

Durata curs: 6 ateliere
Frecventa: saptaminal, joi
Cost curs: adulti – 180 ron/elevi, studenti – 135 ron
Loc desfasurare: Fundatia Calea Victoriei
Data: 18 martie, 18:30

Valentin Cioveie este doctor in filozofie, colaborator (lector) al Facultatii de Litere si al Facultatii de Filozofie, Universitatea Bucuresti. In paralel desfasoara activitati de cercetare in domeniul istoriei religiilor la Universitatea Ludwig-Maximilian din München.
 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri