Curajul de a creste un copil seropozitiv

Fără categorie

Foarte multe femei isi cresc singure copiii. Dar putine isi asuma, pe langa rolul de mama naturala, pe cel de mama sociala. Exista insa si mai putine care au avut curajul sa accep­te statutul de mama sociala a unui copil cu HIV.

A spune povestea unei astfel de femei e un lucru chinuitor. Incerci sa intelegi ce se petrece in laboratorul secret al sufletului sau, dincolo de zambet, de privire, de lacrimi. Crezi, pentru o clipa, ca ai reusit sa intelegi alchimia mintii, pentru ca apoi totul sa se darame sub greutatea intrebarilor. Si totusi, de ce a facut-o? Pentru bani? Se descurca bine, chiar daca isi creste singura copiii. Are o meserie buna, e cofetar-patiser. Iar daca tot a ales sa ia un copil in plasament, de ce nu a luat unul sanatos? Care este motivatia subiectiva? Dar cea obiectiva? Cineva i-a spus odata: "Ti-ai bagat singura necazul in casa. Pe usa din fata".

O cheama Angela Craciunoiu. E o femeie frumoasa, are 34 de ani si doi copii isteti. Locuiesc la cativa kilometri de Bucuresti, intr-o casa modesta, pe care au inceput sa o renoveze de curand. Povestea ei (ca mama sociala) a inceput in 2004, cand a auzit-o pe sora ei spunand ca merge la Bucuresti sa se inscrie la cursurile de asistenti maternali. "Mi s-a parut interesant si am vrut sa le fac si eu. Ma gandeam ca as putea sa le fac o bucurie copiilor aducandu-le acasa un fratior sau o surioara, cu care sa imparta prajiturile. La absolvirea cursurilor, una dintre colege a spus ca s-a hotarat sa ia in plasament un copil seropozitiv. Toti am privit-o cu uimire. Parea un lucru greu de imaginat si mi-am spus in sinea mea ca eu nu am sa fiu in stare sa fac asta vreodata. Intelesesem corect toate informatiile medicale referitoare la HIV/SIDA, stiam ca nu exista pericolul infectarii daca respecti normele elementare de igiena, ca este un virus care nu se transmite prin relatiile de zi cu zi, existente intr-o familie. Teama pe care o resimteam nu venea din lipsa informarii, ci din faptul ca nu eram pregatita psihic pentru a accepta ideea de a avea in preajma copiilor mei realitatea seropozitivitatii, de a convietui cu aceasta. Atunci cred ca a fost momentul in care in mintea mea s-a furisat ideea ca as putea ajuta un astfel de copil."

Au trecut cateva luni de la terminarea cursurilor si, intr-o zi, s-a urcat, ca de obicei, in masina 164, care o ducea spre serviciu. Privirea i-a fost atrasa de literele mari, rosii, ale unui afis prin care se cautau mame sociale pentru copiii infectati cu HIV. "Nu stiu ce m-a facut sa formez numarul de telefon al celui mai bun prieten. L-am intrebat ce parere are si l-am rugat sa sune la numarul indicat, pentru a afla mai multe detalii." A doua zi, insotita de "sprijinul ei psihologic", cum ii place sa-i spuna lui Vio, au mers la spital. Au fost intampinati de cineva de la Directia pentru Protectia Copilului si de un reprezentant al Fundatiei Romanian Children’s Appeal. Acestia i-au insotit la salonul in care patru copii cuminti asteptau o mama adoptiva. L-a ales pe Gelu*, i s-a parut ca el este cel mai potrivit pentru copiii ei. Era vesel, istet si comunicativ. L-au luat acasa pentru o saptamana, timp suficient pentru a-si da seama daca il accepta copiii ei, daca reusesc sa se inteleaga. Saptamana a trecut repede. "Stabilisem regulile medicale ale jocului: copiii mei il ajutau sa-si ia tratamentul la ore fixe, un pumn de medicamente, iar el avea obligatia sa-i initieze in ‘tainele bolii’. Le vorbea despre caile de transmitere a virusului, despre mijloacele de preventie si despre masurile care se iau in caz de ranire. A venit timpul sa-l ducem inapoi. Pe drum eram inca nehotarata; nu stiam ce sa fac. Ma gandeam la lacrimile baietelului meu si la intrebarea lui: ‘De ce mi-l iei pe Big Brother?’.

Pe drum, Gelu nu a scos nici un cuvant, simteam ca e trist. Cand am deschis usa de la fundatie, nu stiu ce sentiment mi-a invadat mintea. Imi amintesc ca nu am putut sa articulez decat: ‘Am venit sa-i iau bagajele si sa-l duc acasa’."

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din